1990 - Anul 0 | Puterea în 1990: partidul, Iliescu, nomenclatura

Data publicării:
ION ILIESCU CIA

Participanţii de la Marşul Alb cunoşteau bine biografia comunistă a lui Ion Iliescu. Erau ascultători fideli ai postului de radio Europa Liberă. Aici li se vorbise românilor despre înlocuirea lui Nicolae Ceauşeşcu cu Ion Iliescu, imediat ce Perestroika lui Mihail Gorbaciov începuse să-şi facă efectul în Est.

Din 1987, Gorbaciov a început să comunice cu preşedintele american. Comunicarea s-a făcut în scopul reducerii înarmărilor, astfel încât să nu mai planeze pericolul nuclear. În momentul în care cei doi capi au ajuns la nişte înţelegeri care priveau de fapt viitorul planetei, există nişte confuzii în mintea cetăţenilor români, şi nu numai, cum că America ar fi vrut una şi URSS ar fi vrut alta. În fapt, ca şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii lăsaseră această zonă cumva sub influenţa sovieticilor.

Treptat, reformele lui Gorbaciov care au îmblânzit regimul Yaruzelski şi au dus la Masa Rotundă şi apoi la alegerile pluraliste din mai 1989 din Polonia, au dat startul discuţiilor pro-reformă în Ungaria, au deschis graniţa cu Austria pentru refugiaţii est-germani şi au făcut posibilă căderea Zidului Berlinului. Presiunea asupra regimului naţional-comunist al lui Ceauşescu a devenit acută. Din acest moment, din 1987, Ceauşescu a devenit un fel de balast între liniile Războiului Rece. El era între proiectilele celor două fronturi. Şi interesant este că oamenii care ascultau Europa Liberă atunci, post de radio care lăuda reformele lui Gorbaciov tot în spirit perestroikist, era ca şi cum ar fi ascultat Vocea Moscovei prin intermediul Europei Libere.

Nicolae Ceauşescu ştia demult că mai tânărul său subaltern era văzut drept succesor. În 1971, imediat după vizita în China şi Coreea de Nord, l-a retrogradat din funcţia de secretar general al Uniunii Tineretului Comunist, unde ajunsese sărind treptele ierarhice. Este episodul pe care Ion Iliescu îl invocă tot timpul în apărarea sa în faţa ostilităţii cu care îl tratau manifestanţii anticomunişti în 1990:

Era firesc acest atac la adresa lui Ion Iliescu?! Când eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu, care am fost înlăturat de Ceauşescu din structurile de conducere în 1971, trimis spre reeducare în ţară, la Timişoara, apoi la Iaşi, scos din structurile de conducere, trimis în meserie la Ape, scos şi de acolo în 1984, şi ajuns la Editura Tehnică, cu numai 30 de oameni în subordine?! Sunt aberante asemenea referiri, Iliescu exponentul Perestroika! Care Perestroika, ce Perestroika?!”, declara fostul șef al statului, Ion Iliescu.

Mutarea lui Ion Iliescu la Timişoara şi apoi la Iaşi nu exprima însă opoziţia faţă de sistemul comunist, ci ţinea de logica internă a aparatului de partid şi de relaţiile cu Moscova.

Lavinia Betea spune, referindu-se la aceste lucruri că „Ceauşescu se temea ca în astfel de vizite, delegaţii să nu se întâlnească cu oamenii Moscovei, iar Ion Iliescu a încălcat acest consemn. S-a dus să viziteze clădirea Circului de Stat de la Ulan Bator, să se vadă cu ambasadorul sovietic.”

„Eu vă spun să staţi locului şi voi începeţi să vă plimbaţi în oraş?!”, îi certa Nicolae Ceauşescu care schimbase relaţiile din interiorul nucleului de decizie. Nu li se mai adresa componenţilor ca unor colegi, aşa cum lăsa impresia Gheorghiu Dej că o face. Li se adresa ca un general subordonaţilor săi. Toţi i se adresau cu „Permiteţi să raportez...”

Ion Iliescu, fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu și având vechi legături chiar cu familia Ceauşescu, era refractar acestei atmosfere faraonice. Iliescu era copilul pe care Elena Petrescu, viitoare Ceauşescu, îl dusese în anii 30 într-o casă conspirativă a partidului ca să îşi vadă mama, şi ea comunistă ilegalistă. Şi tot Elena Petrescu l-a însoţit pe tânărul Ion Iliescu la închisoarea de la Tg. Jiu ca să-şi vadă tatăl acuzat de legături cu Cominternul lui Stalin. Relaţiile de familie erau atât de apropiate încât la un moment dat un unchi de-al lui Ion Iliescu, un măcelar cu dare de mână l-a ajutat pe Nicolae Ceauşescu să trimită atât de multe cărţi poştale către organizatorii concursului „Regina Muncii” încât premiul cel mare a fost câştigat de Elena Petrescu.

În plus, experienţa celor cinci ani de studii la Moscova, din prima parte a nilor 50, unde a studiat Hidroenergetica la Institutul Molotov între 1950 şi 1955, îi oferea lui Ion Iliescu un ascendent politic şi intelectual evident în faţa lui Nicolae Ceauşescu: 

Ion Iliescu a fost printre aceşti studenți excepţionali pregătiţi să devină mari speranţe ale managementului socialist. Datorită părinţilor, dar şi datorită carismei - pentru că a fost un personaj carismatic -, a fost ales şeful grupului de studenţi români. Ion Iliescu a fost mereu pe caii mari ai politicii. În momentul în care Ion iliescu a intrat în componenţa Puterii, se schimbaseră cumva şi şedinţele, ceea ce i-a luminat şi pe români. Românii au fost extaziaţi să vadă un înalt activist de partid zâmbindu-le. Activiştii de partid nu prea zâmbeau, trebuiau să fie serioşi cu un obraz impenetrabil, el cu această siguranţă putea să îşi permită şi comportamente deosebite faţă de ceilalţi”, spune Lavinia Betea

Faţă de activişti de partid cu patru clase sau cu facultăţi comuniste la seral, Iliescu era absolut inedit, de la faptul că vorbea corect limba română, vorbea foarte corect limba franceză, citea tot ce se putea citi.

Situaţia lui Ion Iliescu era oarecum similară „tânărului” Mihail Gorbaciov care la înmormântarea predecesorului Andropov s-a văzut la tribuna Kremlinului înconjurat de septuagenari. Principiul rotaţiei cadrelor comuniste i s-a aplicat însă din nou lui Ion Iliescu în 1979. A devenit şeful Consiliului Naţional al Apelor, cu rang de ministru.

Scriitorul Mircea Iacoban este de părere că „dacă tragem linie, rezultatul anilor petrecuţi de el la Iaşi a fost pozitiv. Se ridicau chestiuni foarte omeneşti şi el răspundea pe limba lor şi pe înţelesul lor. A încercat nişte unităţi productive în mediul rural, nu i-a ieşit; i-a ieşit mai degrabă simpatia mediului intelectual ieşean. I se aduceau de la biblioteca judeţeană o grămadă de cărţi, cărţi de economie politică, cărţi netraduse, listă de titluri cerute de Ion Iliescu şi era o listă chiar impresionantă, economie politică, politologie.”

În anii '80, relaţiile lui Ion Iliescu cu Ceauşeştii erau glaciale. Cultul personalităţii cerea că orice eveniment public trebuia să cuprindă laude la adresa dictatorului. Aşa cum a fost şi aniversarea la Iaşi în 1982 a 25 de ani de la crearea UASR - Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din România, organizaţie la care Ion Iliescu figurase ca membru fondator în tinereţe, ca secretar general al Uniunii Studenţilor Comunişti.

O oră a vorbit la aniversarea de 25 de ani a USCR, unde trebuia invocat PCR-ul, contribuţia inestimabilă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a tovarăşei Elenei Ceauşescu.

Simpatia faţă de Ion Iliescu depăşea însă recunoştinţa cercurilor administrative şi intelectuale ale vremii faţă de o anumită omenie cu care Ion Iliescu trata nenumăratele probleme create de absurditatea sistemului.

De-a lungul timpului, Ion Iliescu şi-a făcut prieteni valoroşi. În 1973, ardeleanul Virgil Măgureanu, pe numele său adevărat Virgil Asztalos, era profesor la Academia Ştefan Gheorghiu. Potrivit documentelor din Arhivele Naţionale, tocmai fusese avansat de la căpitan la maior de Securitate

Este anul în care îl întâlneşte la Timişoara pe Ion Iliescu, secretar responsabil cu propaganda la organizaţia judeţeană a PCR Timiş. Fac împreună un drum cu avionul până la Bucureşti, se împrietenesc şi de atunci Virgil Măgureanu îl ţine la curent cu cele mai diverse subiecte sensibile, după cum povesteşte chiar fostul şef al SRI.

În 1981, la un picnic tovărăşesc la Cehul Silvaniei, Virgil Măgureanu îi atrage atenţia că el, Ion Iliescu, este perceput ca viitorul preşedinte al României. Mesajul, extrem de important, defineşte un episod enigmatic de opoziţie la adresa lui Ceauşescu în interoriul PCR. Este vorba despre complotul din jurul generalilor Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru din 1984, dejucat de Ceauşescu.

Sunt anii în care apare pentru prima dată în cercurile comuniste denumirea de Front al Salvării Naţionale.

Virgil Măgureanu își duce aminte că „puterea nu a fost cucerită prin violenţă sau datorită violenţei. S-a instituit un organism care mai târziu a primit această denumire o denumire rău inspirată. O denumire aleasă în 1985. A plăcut cuiva. O denumire pentru regimurile puciste sau militariste din America de Sud. S-a numit Frontul Salvării Naţionale şi cu asta basta. După aia s-a făcut şi un partid cu această denumire cu o conotaţie de nume pe care eu de asemenea îl consider regretabil.”

În urma deconspirării a ceea ce Virgil Măgureanu numeşte „o veritabilă reţea”, Ion Iliescu este trimis la Editura Tehnică. Virgil Măgureanu ajunge de la "Ştefan Gheorghiu" într-un post modest la Focşani.

De fapt, mutările acestea se puteau produce în orice moment, pentru că, de vreme ce eşti şcolarizat de stat, dacă e nevoie să te duci la Focşani, te duci la Focşani . S-ar fi putut să fie motivată prin întâlnirile pe care Măgureanu le-ar avut cu diplomaţi străini. Cetăţenilor români le erau interzise convorbirile cu străinii. Este unul dintre punctele scrisorii celor 6 - cetăţenilor români li se interzice să stea de vorbă cu străinii. Şi s-ar putea ca în felul acesta să se explice ostracizarea lui Virgil Măgureanu. Însă aducerea lui înapoi şi apariţia lui la procesul Ceauşeştilor, la fel nu poate fi explicată decât prin acele adânci rădăcini ale episodului din 1984”, spune Lavinia Betea.

Relaţia Ion Iliescu - Virgil Măgureanu s-a dovedit una de încredere reciprocă în timpul violenţelor din decembrie 1989, când Virgil Măgureanu a fost trimis să asiste la procesul soţilor Ceauşescu.

Eu nu am fost implicat în ce priveşte pregătirea acestui proces şi nu cunoşteam absolut deloc rechizitoriul. Am fost pus în faţa unor realităţi în care nu am avut nici o contribuţie în afară de cea care mi s-a şi spus, anume calitatea de martor la acel proces. Nu mă pot considera victima unei mistificări sau a unei exagerări. Am fost printre primii care am aflat de proporţiile genocidului. Să nu se uite că prăbuşirea regimului a avut loc de la izbucnirea evenimentelor de la Timişoara până la execuţia cuplului Ceauşescu, în mai puţin de două săptămâni. Am fost trimis şi de Ion Iliescu, care m-a desemnat pe mine. Cine sunt cei care au hotărât desfăşurarea acestui proces? În orice caz, deasupra mea. Ion Iliescu, alături de el, l-aş putea numi pe Petre Roman, Silviu Brucan, Voican Voiculescu, care, de altfel, a fost şi participant la proces. A făcut parte şi, după aceea, i s-a încredinţat desfăşurarea acelui proces generalului Victor Stănculescu”, povestește Măgureanu.

În 1990, Ion Iliescu îi încredinţează lui Virgil Măgureanu conducerea Serviciului Român de Informaţii. Ofiţerii, spune el, nu acceptau dreptul cetăţenilor la protest.

Virgil Măgureanu: „Zilnic se făcea un buletin cu referire la fenomenul Piaţa Universităţii, în care evenimentele de acolo erau descrise. Şi este cazul să ne întrebăm în acest moment dacă SRI, în toate rapoartele sale, a avut dreptate şi a avut un diagnostic corect. În SRI-ul nou înfiinţat încă mai plutea în iluzia că are de apărat un regim şi un grup de persoane, încât multe din persoanele din Piaţa Universităţii, care se manifestau acolo aveau puncte de vedere ostile faţă de puterea provizorie, iar unii dintre lucrătorii SRI se considerau înrolaţi să-i demaşte pe duşmani”.

În iunie 1990, România era la a treia mineriadă. Autorităţile nu reuşiseră să pună punct manevrelor obscure care îi aduceau din când în când pe mineri la Bucureşti.

Încă în februarie 90 era clar că cineva, nu neapărat minerii, ei săracii erau o gloată, scuzaţi-mă, cei care care au participat la evenimentele au fost transformaţi într-o gloată. Masă de manevră este o metaforă potrivită. Cine îi manevra? Cine îi manevra?, ştiu ce vreţi să spun. Că şi-a băgat Securitatea coada. Am stabilit că unii dintre securişti care îşi aşteptau noi ordine ca să joace vreun rol, iar alţii acţionau pe cont propriu în nume personal. S-au folosit de această influenţă, dar erau persoane individuale, dar nu erau grupări”, mai spune Virgil Măgureanu.

Niciunul dintre liderii momentului nu şi-a asumat responsabilitatea pentru barbariile din 13, 14, 15 iunie 1990. Primul-ministru, Petre Roman, declară că nu ştia de studenţii arestaţi. Deşi la 13 iulie, o sută de mii de oameni ieşiseră în stradă să ceară eliberarea lui Marian Munteanu şi a celorlaţi.

Referitor la aceste eveniment, Petre Roman declară că „Mie nu mi s-a raportat niciodată. Mie nu mi se putea raporta prin viu grai. Mie trebuia să mi se raporteze printr-un document. Or, acest documente nu există. Este consecinţa acelei manipulări care s-a produs.”

Petre Roman, apariţia fascinantă în pulover roşu de la televizor din 22 decembrie 89, şi după spusele unora, şi la baricada de la Inter din noaptea de 21 decembrie, făcea şi el parte din aristrocraţia roşie. Se pare că îşi datorează funcţia de prim-ministru prieteniei dintre Ion Iliescu şi Walter Roman, tatăl lui.

Pe numele său adevărat Ernest Neulander, Walter Roman era unul dintre veteranii PCR.

Născut la Oradea şi devenit comunist ilegalist, a luptat în Brigăzile Roşii din Spania. Anii războiului mondial şi i-a petrecut la Moscova în slujba Cominternului, după cum atestă dosarul său de cadre de la Arhivele Naţionale.

Întors în România ca responsabil cu propaganda pentru divizia sovietizată „Horia, Cloşca şi Crişan”, colonelul Walter Roman devine în 1948 general şi şef al Marelui Stat Major.

În 1952, din cauza valului de antisemitism provocat de Stalin şi a luptelor de putere din partid, Walter Roman, apropiat de Ana Pauker, cade în dizgraţie. Din scrisorile ulterioare către Gheorghiu Dej şi din nesfârşitele pagini de explicaţii, răzbate acuzaţia de fracţionism şi atitudine arogantă.

În schimb, face servicii uriaşe Kremlinului, în 1956. Trimis într-o delegaţie la Budapesta, după ce Imre Nagy se refugiase la ambasada iugoslavă, Walter Roman îl convinge pe eroul Revoluţiei maghiare să vină la Bucureşti, de unde este predat Moscovei şi apoi comuniştilor lui Ianoş Kadar.

Aici, la Snagov, au loc alte discuţii. Urmează însă procesul mascadară de la Budapesta şi condamnarea lui Imre Nagy la moarte prin spânzurare. Ascensiunea lui Ceauşescu în partid nu îl aşează pe Walter Roman acolo unde considera că merită .

Până în 1980, Walter Roman râmâne director la Editura Politică, după cum Ion Iliescu era director la Editura Tehnică.

Lavinia Betea: „În absenţa unor documnete relevante şi Petre Roman este o enigmă. Roman era un ilustru necunoscut dacă nu locuiai în Primăverii sau nu erai student la Politehnică unde era profesor. Şi el făcea parte din aristrocraţie datorită tatălui, coordonator al emisiunilor în limba română de la Radio Moscova, director al Editurii Politice în ultima sa etapă de viaţă era un lucru formitabil în epoca de atunci. Dar pentru Walter Roman însemna a fi marginalizat. Biografia de ilegalist îi lăsa impresia că merita mult mai mult. Walter Roman nu putea fi altfel decât nemulţumit. Generalul Simionescu povesteşte că Maurer primea sarcini de la Ceauşescu să stea de vorbă cu foste înalte personaje care exprimau nemulţumiri faţă de cultul personalităţii sale. Unul era Walter Roman.”

„Sigur că şi situaţia lui Petre Roman va fi fost destul de neplăcută pentru că, pe lângă copiii lui Verdeţ, din categoria celor veniţi la masa pusă. Se va fi simţit depunctat pe lângă copiii noii nomenclaturi. Este motivul care poate explica şi această apropiere e Zoe Ceauşescu, apropiere care a existat. Datorită acestui sânge roşu a beneficiat şi de aceaa bursă la Toulouse. Cum a ajuns acolo? Asta, apropos de ce putea un fiu al nomenclaturii să facă şi să aibă”, mai adaugă Betea.

Studiile şi profesoratul lui Petre Roman la Toulouse, accesibile în anii 70 datorită dosarului bun, s-au dovedit CV-ul perfect în 1990.

Petre Roman: „Era evident un deficit de mentalitate democratică. Clar, de unde o mentalitate democratică după 45 de ani de comunism?! Pentru mine a fost mai simplu, poate şi pentru că trei ani fusesem la doctorat la Touluose, am trăit democraţia pe viu, ştiam ce înseamnă democraţia, libertatea pe viu şi eram însetat de libertate.”

Mărturii şi documente mai recente atestă că înalţi oficiali de la Moscova primeau numeroase scrisori din România cu cereri de intervenţie contra familiei Ceauşescu. Mesajele nomenclaturii împotriva lu Ceauşescu nu s-au limitat la scrisoarea celor şase din martie 1989.

Tot Lavinia Beta spune că „nu întâmplător, Ion Iliescu a fost strict supravegheat în timpul vizitei lui Gorbaciov la Bucureşti în mai 1987, iar în toamna lui 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost scos din rândurile Comitetului Central al PCR din cauza discuţiilor prea liberale purtate cu reformatorii maghiari în cursul verii. Este şi Stănculescu un personaj emblematic pentru haosul pe care l-am trăit. Este un bărbat frumos, un bărbat carismatic. Se spune despre el că a ieşit în faţa Ceauşeştilor la prezentarea expoziţiilor de tehnică militară. Și biografia lui ar fi una cu pete. Nu ajungem la dosarele lor.”

Implicarea generalului Stănculescu în represiunea de la Timişoara l-a convins însă pe Nicolae Ceauşescu că îi poate acorda din nou încredere, fatală până la urmă. Devenit ministru al Apărării în primăvara lui 1990, după ce suspiciunile de apartenenţă la GRU-ul sovietic ca și Nicolae Militaru, s-au dovedit greu de contracarat. Victor Atanasie Stănculescu s-a întors de urgenţă de la Berlin în timpul violenţelor din iunie.

Colegul său din timpul represiunii de la Timişoara, generalul Mihai Chiţac, şi el un vechi aristocrat roşu, a fost sacrificat de Petre Roman după diversiunea din 13 iunie.

Reţeua invizibilă a Cartierului Primăverii va continua să funcţioneze. Răspunderea pentru violenţele din iunie 1990 pătează şi astăzi cele mai importante instituţii ale ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...