20 mai 1990. Ziua primelor alegeri libere

Data publicării:
iliescu

La 17 mai 1990, cele 17,2 milioane de alegători au avut ocazia să urmărească prima dezbatere prezidenţială din istoria României. În urma unor negocieri minuţioase, au apărut în faţa electoratului cei trei candidati la functia de preşedinte al României: Ion Iliescu, din partea FSN, Radu Câmpeanu, din partea PNL, si Ion Raţiu, din partea PNŢCD.

Ion Iliescu: „Să conlucrăm la edificarea acestui program de renaştere a ţării”.

Ion Rațiu: „Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi toate instituţiile se învârt în jurul lui”.

Radu Câmpeanu, PNL: „În democraţie se respectă votul. Fără discuţie. Numai cu condiţia ca votul să fie cinstit exprimat”.

După două luni de campanie electorală, 17 milioane de români erau invitaţi la urne. Alegerile erau urmărite de peste 300 de observatori străini şi de sute de jurnalişti de peste hotare. Entuziasmul românilor nu a fost egalat până astăzi. Prezenţa enormă la vot a făcut ca programul mai multor secţii de votare să fie prelungit până spre miezul nopţii. Nemaiîntâlnit a fost şi rezultatul votului. A fost pentru prima şi singura dată în istoria de după 1989 când un candidat prezidenţial a câştigat alegerile din primul tur.

Tehnic vorbind, a fost singurul preşedinte al României post-decembriste ales majoritar în adevăratul sens al cuvântului. Ion Iliescu a fost votat de peste 12 milioane de români, adică 85,7% din populaţia prezentă la vot. Mult mai în spate s-au poziţionat Radu Câmpeanu, cu 1,5 milioane de voturi obţinute şi Ion Raţiu, cu puţin peste 600 de mii de voturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri