Ion Iliescu, despre mineri, Piața Universității și TVR în 1990: „Păi ce interes aveam noi să....Starea de spirit din țară nu corespundea acestei manifestări”

Data publicării:
iliescu scarbit

Evenimentele de la 18 februarie 1990, când a fost devastat Palatul Victoria, au fost o răbufnire de primitivism şi de agresivitate de neînţeles din partea unor „forțe retrograde” din societate, spune fostul preşedinte Ion Iliescu în interviul pentru Digi24.

La observaţia că minerii – un organism civil - au venit pentru a face ordine, în lipsa forțelor de ordine, fostul președinte spune: „Dar dezordinile în Capitală cine le provocau? Nu tot un organism civil? Ce-a fost Piața Universității? N-a fost o structură civilă, dar foarte agresivă împotriva puterii existente? Or, minerii, structură organizată sindicală și oamenii care lucrează sub pământ și care au percepția lor asupra echității sociale, se simțeau în pericol de apariția unor asemenea structuri, care pun în pericol noua ordine și noua structură politică care s-a născut după Revoluție”, a explicat Ion Iliescu.

Întrebat dacă nu poate fi vorba de eșecul autorității statului, fostul președinte a răspuns: „Păi puteți să vorbiți de autoritatea statului atunci? Statul ăsta abia se structura! (...) Atunci, la început, era această percepție: că sunt niște forțe rebele, care atacă structurile născute din Revoluția română”.

Pe de altă parte, fostul președinte consideră că „atunci nu era vorba de reforme, atunci era vorba de confruntări politice pentru putere, pentru structurarea noii puteri înaintea alegerilor din mai”.

Piața Universității nu reflecta starea de spirit din țară

Fenomenul Piața Universității a fost „o exprimare într-un cadru democratic a unei opoziții față de puterea existentă. Am privit-o ca atare, am tratat-o în mod corespunzător. N-au fost deranjați cu nimic...”, a afirmat fostul președinte. „Nici măcar cu un car de reportaj de la Televiziunea Română”, a menționat realizatoarea interviului, jurnalista Elena Vijulie. „Păi ce interes aveam noi să....Au și fost cei de la Televiziune, dar nu asta-i problema. Deci, aveau dreptul să se manifeste liber, să conteste...”, a comentat Ion Iliescu. „Dar țara nu afla despre ei”, a punctat Elena Vijulie.

Starea de spirit din țară nu corespundea deloc acestei manifestări. S-a văzut la alegeri, adică alegerile au fost răspunsul la toate aceste chestiuni pe care le ridicați dvs, inclusiv a celor din Piața Universității. Cu o prezență de 86 la sută din alegători la vot, eu am fost ales cu 85% din voturi. Iar FSN-ul a câștigat cu 65%. Asta a fost realitatea vremii de atunci și stării de spirit din țară, care nu poate fi ignorată de nimeni”, a explicat fostul președinte.

Manifestația anticomunistă din Piața Universității a început în 22 aprilie 1990 și a continuat până la 13 iunie, când intervenția brutală a minerilor i-a pus capăt. Între timp, în mai 1990 avuseseră loc primele alegeri libere de după al Doilea Război Mondial, care confirmaseră victoria zdrobitoare a Frontului Salvării Naționale și a lui Ion Iliescu.

„Credeți că nu ați fi câștigat alegerile, dacă televiziunea publică, singura a momentului, ar fi reflectat cu obiectivitate Piața Universității?”, l-a întrebat jurnalista Elena Vijulie pe fostul președinte. „A și reflectat-o! Nu știu ce înseamnă obiectivitate, neobiectivitate, noi nu dirijam televiziunea națională”, a răspuns Ion Iliescu. Acuzațiile de lipsă de obiectivitate la adresa televiziunii române au reprezentat „percepția oamenilor” care făceau aceste reproșuri în contextul dat de atunci. „Aveam o singură televiziune. Am și încurajat apariția SOTI, o încercare de creare de alternativă, o televiziune privată, am încurajat așa ceva!”, s-a apărat fostul președinte. „Dar trebuie să înțelegeți starea de spirit a oamenilor, inclusiv a oamenilor din domeniul presei”, a adăugat Ion Iliescu.

Fostul președinte consideră că Piața Universității s-a terminat așa de prost, pentru că a început prost.

Minerii voiau să se afirme

Minerii nu puteau fi deranjați de nimeni și nici stopați de nimeni și sigur, au fost un factor care nu ne-a favorizat din acest punct de vedere, că a apărut această imagine că noi am manipulat minerii ca să înăbușe exprimarea liberă. E o imagine falsă. Dar trebuie înțeleși și ei, ca corp profesional, că voiau să se afirme și lumea să-i ia în seamă. Pentru că ei erau preocupați de pericolul pentru industria minieră, pierderea locurilor de muncă...De aceea au fost atât de activi și vehemenți, pentru că erau interesați de soarta lor. Trebuia înțelegere și față de acești oameni”, a pledat Ion Iliescu.

El a negat că minerii ar fi primit ordine să se îndrepte către București. „Cine putea să-i oprească? S-a încercat de la CFR....Asta a provocat o revoltă și era periculos chiar. (...) Deci trebuie înțeleasă conjunctura vremii și judecate lucrurile în conjunctura de atunci, și nu în condițiile de astăzi de abordare normală a lucrurilor”, este de părere Ion Iliescu.

Cine a chemat minerii la București? a fost întrebat fostul președinte. „Nu-i putea chema nimeni și ei nu puteau fi chemați de nimeni și nici dirijați de cineva. Ei aveau logica lor în această acțiune. Ei aveau pretenții față de putere, față de guvernare, să-i ia în seamă și să le dea răspuns la preocuparea lor majoră: ce se întâmplă cu industria minieră, care va fi soarta lor ca mineri? Asta era problema”, arată fostul președinte în interviul pentru Digi24.

Acestea au fost motivele pentru care au venit în București și în septembrie 1991, consideră Ion Iliescu, iar Petre Roman a fost realist când s-a retras din fruntea guvernului, pentru că a văzut că nu mai are susținerea necesară. Ostilitatea minerilor îl viza direct, a conchis fostul președinte.

Interviul a fost realizat în cadrul campaniei Digi24 „1990, anul 0 era noastră”

Puteți urmări integral interviul AICI.

Citiți și: 

„1990, anul 0”. Ion Iliescu explică de ce nu ne-am unit cu R. Moldova
INTERVIU. Ion Iliescu: Eram cunoscut ca cel mai activ oponent al lui Ceaușescu
1990 – anul 0. Ion Iliescu: „Partidele istorice aminteau de epoci depășite istoricește”
INTERVIU. Virgil Măgureanu, despre SRI și moștenirea Securității

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri