Sari la conținut

Portrete la Centenar. Drama României, drama familiei regale

Regina Maria, soția regelui Ferdinand, provenea dintr-o familie care conducea jumătate de planetă. Tatăl ei era fiul reginei Victoria, mama era fiica ţarului Nicolae I al Rusiei, stăpânul autocrat a zeci de etnii - de la polonezi, baltici, ucraineni şi români la caucazieni şi triburi siberiene. Astăzi, cea mai răspândită imagine a Mariei este cea de la încoronarea de la Alba Iulia ca regină a României Mari. Dar această victorie a fost croită în zilele crunte ale primului război mondial.

Coroana Unirii de la Alba Iulia - comandată pentru Regina Maria de la Paris - a împodobit un cap muncit şi plin de griji, un chip care a purtat în memorie mii şi zeci de mii de chipuri nefericite, slăbite de boală, îngrozite de catastrofa războiului şi speriate de perspectiva sărăciei lucii. Toate aceste chipuri au fost luminate fie şi pentru o clipă de prezenţa Reginei. Descendentă dintr-un ţar şi dintr-o împărăteasă, Maria a vrut să fie o mare Regină. A reuşit pentru că s-a apropiat de cei mai sărmani între sărmani.

După câteva victorii rapide împotriva trupelor habsburgice din sudul Transilvaniei, primul război mondial a devenit pentru România o imensă catastrofă. În septembrie 1916, trupele bulgaro-germane au lovit flancul sudic pe la Turtucaia şi Silistra, apoi au cucerit Dobrogea. Armatele austro-ungare, întărite puternic de trupe germane, au pătruns în Oltenia pe Valea Jiului. Dar nici Bucureştiul nu e la adăpost. Bombardamentele germane au loc şi ziua, şi noaptea.

Familia regală părăseşte Palatul Cotroceni şi se adăposteşte în casa prinţului Barbu Ştirbey de la Buftea. Palatul Regal de pe Calea Victoriei, acolo unde locuiseră bătrânul rege Carol şi regina Elisabeta, este transformat de regina Maria în spital militar. Ea îşi împarte timpul între răniţii de aici şi fiul ei cel mic, Mircea, grav bolnav:

Diana Mandache, istoric: Este un lucru foarte trist. Aproape că soarta României se identifica cu soarta familiei regale sau invers, soarta familiei regale se identifica cu soarta României. Erau clipe de dramatism. Principele Mircea moare de tifos la Buftea, este înmormântat în biserica de la Cotroceni.

Abia îşi îngropase copilul, că devine iminentă căderea Bucureştiului în faţa Puterilor Centrale. La mijlocul lunii noiembrie, regina Maria şi cei patru copii mai mici - Elisabeta, Nicolae, Mărioara şi Ileana - se îndreaptă spre Iaşi, acolo unde se refugiază şi membrii Guvernului, ai Parlamentului şi reprezentanţii celorlalte autorităţi centrale. Regele Ferdinand şi principele moştenitor Carol au rămas pe linia frontului. Dar, deşi au plecat din Bucureşti la 13 noiembrie, regina şi copii se instalează în oraş abia după două săptămâni. În acest timp, au dormit în trenul regal staţionat în gara Grăjduri. Toate casele mai răsărite din Iaşi erau deja folosite de armata română, de armata ţaristă aliată sau transformate în spitale militare. Clădirea Cantacuzino Paşcanu, în care se instalează Maria, aparţinea Corpului IV al Armatei Române.

Sorin Iftimi, istoric: Se aduceau în gara Iaşi răniţii de pe front. În Iaşi, erau zeci de spitale, devenise un oraş spital pentru răniţi şi bolnavii de tifos. În casa Cantacuzino, în salonul mare de la etaj era un atelier practic de ambalat colete pentru soldaţii de pe front, se transformase într-un atelier de croitorie, pentru cei răniţi, pentru cei de pe front.

Infrastructura orașului era complet depășită. În mai puţin de un an, celor 80.000 de mii de ieşeni li s-au adăugat peste 300.000 de soldaţi şi refugiaţi, mulţi dintre ei răniţi sau bolnavi. Problemele erau imense și toată lumea apelează la regină.

Abia sosită, Maria constată că cea mai acută problemă era lipsa de lemne. Mulţi soldaţi mureau nu din cauza rănilor, ci de pneumonie, iar alţii din cauza tifosului şi a infecţiilor. În Memorii, regina povesteşte că, fără căldură și apă caldă, spitalele erau iadul pe pământ din cauza mizeriei. Apelează la rege şi şefii Armatei ca soldaţii activi să ajute la transportul lemnelor. Dar ordinele nu sunt îndeplinite. Pornind de la o problemă umanitară, Maria descoperă deci o problemă strategică: relaţii ineficiente între civili şi militari. Începe să se bată pentru mutarea Cartierului General de lângă Bârlad la Iaşi. Reuşeşte. Regina fusese influentă şi în anii neutralităţii, dar în anii războiului devine o forţă.

Diana Mandache, istoric: Presa internaţională, erau ataşaţi pe lângă serviciile militare, franceze, britanice, americane, au fost fascinaţi de curajul Reginei Maria, dar şi de carisma pe care o emana şi puterea pe care o avea nu numai asupra soldaţilor, ci şi asupra politicienilor. Nu întâmplător. Ea purta încă din perioada neutralităţii corespondenţă cu şefi de stat care îi erau rude ale ei, fie cu ţarul Nicolae al II-lea sau cu George al V-lea al Marii Britanii. În perioada primului război mondial cu vărul său primar cu regele George al V-lea, şi apoi servicii de informații britanice, care activau pe frontul din Moldova şi care îi transmiteau informaţii clare de la George al V lea.

Aceste informaţii - cumulate celor pe filieră franţuzească - au fost vitale pentru ca România să reintre în război în octombrie 1918 şi să-şi întărească astfel poziţia pentru recâştigarea Transilvaniei. Între timp, însă, Maria a dus o luptă crâncenă în primul rând cu moartea.

Sorin Iftimi, istoric: Regina obişnuia să meargă în gară unde erau aduse garniturile de răniţi în fiecare dimineaţă. Experienţa era cumplită pentru că, de multe ori, se deschidea câte un vagon din acesta şi din 30 de soldaţi bolnavi de acolo nu mai era nimeni în viaţă. În triajul acesta de la gară, toţi medicii care au fost aduşi şi puşi să trieze acolo au murit la interval de câteva zile, câteva săptămâni, iar regina avea acest curaj de a vizita şi gara şi spitalele în care de multe ori avea contact cu bolnavii, cu mâinile goale fără să folosească mânuși de protecție, având această convingere că atingerea mâinii cu mâinile răniţilor dădea acestora încredere şi energie.

Peste toate acestea, chiar în noaptea de Anul Nou, un tren cu refugiați plecat din Galați se răstoarnă la 10 kilometri de Iași. Accidentul de la Ciurea este cotat și astăzi drept unul dintre cele mai grave din lume.

Liviu Brătescu: Există un element tragic, accidentul de la Ciurea, e vorba de deraierea care se produce pe 31 decembrie 1916, în urma accidentului avem peste 1.000 de morţi spun unii, iar Regina Maria se deplasează imediat pentru a vedea care este situaţia acolo, încearcă să ofere tot spriijinul ei, în faţa unei tragedii neobişnuite - 1000 de morţi în prag de An Nou pentru o societate şi aşa destul de traumatizată.

Faptul că o regină are grijă de poporul ei nu avea în sine nimic special. Mama sa, Maria Alexandrovna Coburg, ca şi sora sa, Alexandra Hohenlohe Langenburg, erau de partea Puterilor Centrale şi ajutau Crucea Roşie germană. Regina Mary a Marii Britanii și regina-mamă Alexandra lucrau, la rândul lor, în spitalele englezeşti. Ţarina Alexandra, ca şi Marile Ducese, fiicele ţarului, vizitau răniţii din spitalele Petrogradului. Dar Maria a trecut peste frica de a muri ea însăși de molima care îi bântuia țara:

Diana Mandache, istoric: Ea a riscat. A riscat foarte mult ajutând, de ce? Avea o carismă sau şi o aură. Atunci când ajungea lângă cei răniţi, ei o percepeau ca pe o icoană, o icoană ocrotitoare, avea un fel de magie asupra lor şi asta era o alinare importantă pentru ei. Le oferea icoane sau coşuri cu mâncare, dulciuri, dar cea mai importantă era prezenţa sa, era esenţială în preajma acelor ofiţeri sau soldaţi răniţi sau bolnavi de tifos.

Acest curaj nemaiîntâlnit le-a făcut bine nu numai celor suferinzi, ci și celor în putere.

Sorin Iftimi, istoric: Sunt jurnale de epocă ce povestesc că Brătianu la început era foarte abătut, că și-a revenit destul de greu, la fel I.Gh. Duca, la fel şi alţi oameni mari de atunci, dar toată lumea spune despre regină că a fost extraordinar de vitează şi de energică încât îi încărca şi pe ceilalţi cu energie. Chiar dacă la început a fost poate învinovăţită de situaţia în care se afla ţara pentru că ea a insistat pentru intrarea în război, pentru intrarea de partea Antantei şi oamenii puteau să privească toată această nenorocire din 1917 ca având un asemenea izvor.

Regina Maria era prea vanitoasă ca să accepte înfrângerea. Nu și-a cruțat puterile, a mobilizat cei mai influenți oameni de stat și militari din jur; a devenit instrumentul prin care regele și premierul Brătianu au întors soarta războiului. Dar după reîntoarcerea triumfală în București, la 1 decembrie 1918, Regina Maria a căzut ea însăși la pat.

Nici a apucat să se bucure bine de revenirea glorioasă în capitala devenită a României Mari, că regina Maria a căzut grav bolnavă. Perioada îndelungată de efort îi slăbise organismului. Între 6 şi 26 decembrie 1918, Maria a suferit de gripă spaniolă, o maladie care, la sfârşitul primului război mondial, a ucis milioane de oameni în Europa. Febră, delir, insomnii, o luptă pe viaţă şi pe moarte.

A doua zi de Crăciun, Maria reuşeşte să-şi reia însemnările şi, imediat după Anul Nou, îndatoririle. Războiul lăsase urme crunte, inclusiv în Bucureşti şi în împrejurimi. Populaţia suferea de foame şi boli, spitalele de lipsuri teribile. La Filantropia, de exemplu, muriseră mame şi bebeluşi din cauza frigului. Maria vorbeşte cu primari şi oficialităţi, bate mahalalele, vizitează spitale, obţine ajutoare din Occident. Se pare că efortul ei pentru reconstrucţia ţării a fost cel puţin la fel de intens ca cel din timpul Primului Război Mondial.

Pe aceeași temă