REPORTAJ. Cine sunt oamenii din Armata României. O lecție despre patriotism

Data publicării:
militari

Educație, sănătate, construcție, armată. Sunt doar patru dintre pilonii pe care se clădește orice țară, sunt căile pe care o națiune o ia la pas, uneori mai alert, alteori poticnindu-se. Proiectul Digi 24 „100 de ani de viitor” continuă astăzi cu un documentar semnat de Claudiu Pândaru și Mihai Dragolea. Veți vedea cum arată Armata Română acum, veți cunoaște tineri de 23 de ani care conduc și îi instuiesc pe cei care de 1 Decembrie vor trece pe sub Arcul de Triumf, veți afla istoria Armatei, veți cunoaște femei admirabile care luptă cot la cot cu bărbații în teatre de operațiuni unde își riscă viața.

 Nu am nicio îndoială că îi cunoașteți, îi vedeți trecând pe sub Arcul de Trumf de Ziua Națională. De luni bune se antrenează în fiecare zi pentru 1 Decembrie.

Tinerii fac parte din prima unitate de gardă din istoria militară națională: Brigada de Gardă „Mihai Viteazul”, înființată în 1860 de către Alexandru Ioan Cuza.

Un lucru pe care îl înveți în armată e că nu vârsta e cea care contează, ci gradul. Sunt sigur că nu o să-i ghiciți vârsta tânărului care le comandă colegilor la apelul de dimineață. Ei bine, are 23 de ani, e sublocotenent și îl cheamă Răzvan Stanciu.

O să îl cunoaștem imediat, până atunci, o luăm ierarhic. Bogdan Cernat - domnul colonel Bogdan Cernat - este cel care conduce Brigada 30 Gardă. Un amănunt, înainte să stăm de vorbă cu el. Pe peretele din spate sunt pozele comandanților acestei unități. Pe primul rând, un alt Cernat. Este chiar tatăl actualului conducător al unității militare, și el fost comandant al ei. Domnul colonel vine în unitatea pe care o conduce de când avea șase ani, a crescut în haină militară, așa că știe ce spune atunci când îl întrebăm cum s-a schimbat armata română de când stagiul militar nu mai este obligatoriu.

Colonel Bogdan Cernat: Schimbarea este majoră, atunci lucram după alte legi. Trăim într-o democrație, cei care vin așteaptă să fie respectați și să primească toate resursele de care e nevoie pentru a deveni luptători.

Domnul colonel Cernat trebuie să plece, îl așteaptă la Arcul de Trimf o delegație de cetățeni, ultimele pregătiri pentru parada de 1 Decembrie sunt în toi.

În curtea unității găsim două fețe cunoscute, sublocotenentul de 23 de ani Răzvan Stanciu și colegul său Dorin Petre, sergent.

Răzvan Stanciu: În urmă cu nouă ani am dat la Liceul Militar de la Breaza, apoi la Academia Forțelor Terestre la Sibiu. În 2017, dl comandant a venit să recruteze și mi-a plăcut modul în care s-a prezentat unitatra și am zis că aici e locul meu.

Dorin Petre: Eu am 26 de ani și sunt în Armata României din 2015. Am intrat în corpul soldaților gradați profesioniști și apoi am hotărât să avansez în carieră, să intru în corpul subofițerilor.

Teatrele de operațiuni din Afghanistan, Irak sunt locuri unde România e prezentă și unde militarii români merg și luptă alături de militari din întreaga lume. Nu e însă o plimbare prin parc. Militari români și-au pierdut acolo viața, alții s-au întors răniți. Ieșim puțin din unitatea militară și mergem să bem o cafea. Cătălin Pârvu este militar și a fost rănit de două ori în Afghanistan.

Cătălin Pârvu: La finalul unei misiuni, mașina în care mă aflam a detonat un dispozitiv exploziv improvizat. Am fost rănit la cap, la față și la coloană.

Pentru militarii răniți au fost create niște jocuri olimpice speciale, jocurile Invictus, România are o echipă care câștigă constant medalii.

Claudiu Pândaru: Cum se uită fiul dvs la tatăl lui militar și participant la jocurile Invictus?

Cătălin Pârvu: Familia e pe primul plan. Atât soția, cât și fiul mă susțin. Fiul meu îmi spune: Mergi mai departe, știu că poți.

Îl lăsăm pe domnul Pârvu și mergem până în cartierul Primăverii, unde cunoaștem un copil de militari, doar că unul care acum, la cei 82 de ani se uită cu bucurie la familia lui de militari care a construit România.

Înconjurat de medalii, fotografii, scrisori din partea unor personaje istorice trimise bunicilor și părinților săi, domnul Lecca ne arată o poză.

Dl Lecca: Sunt niște fotografii ale bunicului meu, pe front. Aici este o scrisoare semnată de Regina Maria, pentru că pe finalul carierei el a fost aghiotantul Reginei Maria. Erau niște valori în care ei au crezut pentru că au fost educați în spiritul acestor valori. Patriotismul era una din ele. E vorba să crezi și prin ceea ce faci să dovedești că e o valoare în care crezi și pe care o respecți. Așa, la zile festive, să ieșim pe stradă, cu tricolorul, ne batem cu pumnii în piept iar a doua zi să uităm totul, nu știu câtă valoare are.

La fel și istoria României, nu ar fi fost, dacă de-a lungul ei, românii nu și-ar fi dat viața pentru ca noi să existăm azi. Haideți să ne întoarcem puțin în istorie. Îi cerem ajutorul domnului muzeograf-doctor Emil Boboescu de la Muzeul Național al Armatei. Cu multă pasiune povestește ore întregi și singurul regret e că nu avem timp să îl lăsăm să istorisească așa cum ar trebui, dar vă invităm să vizitați muzeul. Iată un exemplu, cum se făcea pe front triajul răniților grav în primul război mondial.

Emil Boboescu: Observați un bilet de rănit, un micuț carnețel roz pe care erau scrise câteva date și două bilețele care aveau sfoară, pentru că se legau de gâtul sau de epoletul soldatului: unul e cel de inoculat cu ser antitetanic, pentru a nu se face un al doilea vaccin, și unul pentru rănit grav.

Și, desigur, un alt moment important, pentru orice soldat de pe front, popota.

Nu are cum să nu-ți stârnească pofta de mâncare. Profităm de invitația de a merge la masă, pe care ne-o făcuseră sublocotenentul Stanciu și sergentul Petre, la Brigada 30 Gardă.

După o masă la popota armatei e bine să ieși la aer. În curtea unității o doamnă dă comenzi unor bărbați cu steaguri.

Ecaterina Isabela Diaconu are 26 de ani și ne pregătește o surpriză de 1 Decembrie.

Isabela Diaconu: În ținuta militară am fost de la 14 ani, de când am intrat în liceul militar. Sora mea este pilot.

Sunt femei în armata română pe toate pozițiile, ocupă toate gradele din ierarhie, luptă pe front sau conduc cu pricepere subalterni bărbați. Și o fac bine.

Facem o ultimă oprire la Unitatea Militară, avem de dat un telefon, în Afganistan, unde ne așteaptă doamna maior Bianca Gogoț. La 43 de ani, are deja o misiune ONU în Coasta de Fildeș și acum e în Afganistan. Acasă o așteaptă fiica ei de 13 ani.

O rugăminte a avut pentru noi doamna maior, are ceva să îi transmită fetei ei: Te iubesc mami, mă întorc acasă!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri