Sute de bicicliști pedalează până la Alba Iulia pentru celebrarea Centenarului

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis bicicleta pedala pentru romania lucian mindruta_presidency

Peste 250 de biciclişti au pornit în cursa "Pedalăm pentru România". Cu toţii, au plecat la aceeaşi oră din cele trei provincii istorice: Muntenia, Banat şi Moldova. Peste 5 zile, după 500 de kilometri parcurşi, se vor întâlni în oraşul Marii Uniri, Alba Iulia. O cursă pusă la cale de colegul nostru de la DigiFM, Lucian Mîndruţă, tocmai pentru a celebra Centenarul. La linia de start din Bucureşti s-a aflat şi preşedintele Klaus Iohannis, care i-a însoţit pe biciclişti până la Arcul de Triumf.

Suntem în trafic, pe bicicletă, cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu tura "Pedalăm pentru România", care pleacă astăzi spre Alba Iulia”, a spus Lucian Mîndruţă.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a însoţit pe cei peste 150 de biciclişti care au plecat spre Alba Iulia din capitala ţării.

„Faptul că mergeţi la Alba Iulia pentru a celebra Centenarul mi se pare un lucru extraordinar. Centenarul este despre noi, despre români, despre unitate”, le-a transmis Klaus Iohannis.

Preşedintele României a părăsit coloana la Arcul de Triumf.

Cei 500 de kilometri vor fi parcuşi şi de 20 de angajaţi de la Poliţia Română. 10 dintre ei au plecat din Bucureşti.

„Suntem biciclişti, marea majoritate dintre noi, cei care pedalăm. Ne-am alăturat acestei ture în ideea de a promova mersul pe bicicletă în siguranţă şi de a încerca să determinăm oamenii să meargă cât mai mult pe bicicletă, să facă sport”, a spus Silviu Dumitru, ofiţer Poliţia Română.

Trebuie să sărbătorim România şi prin efort şi câteodată prin durere, prin sudoare şi mai ales să o sărbătorim văzând România cât de mare e, cât de frumoasă, cât de mult merită să o păstrăm aşa cum este”, a spus Lucian Mîndruţă, realizator DigiFM.

- Ne-am gândit să purtăm cu mândrie ia românească personalizată cu 100 de ani pentru aniversarea Centenarului.

Din capitala Moldovei au plecat peste 30 de bicicliști. Aceștia s-au adunat în fața Palatului Culturii și au pornit în marș.

- Vrem să sărbătorim și noi cu adevărat Centenarul. Neputând să îl sărbătorim iarna, fiind frig, am hotărât că este momentul cel mai potrivit.

- Mult efort depus, peisaje frumoase și sperăm să întâlnim oameni buni cu care să discutăm și care să ne însoțească pe o parte din traseu.

În acelaşi timp cu bicicliştii din Bucureşti şi Iaşi au plecat şi pe două roţi şi cei din oraşul de pe Bega.

- Mi-am luat o pelerină, care presupun că o să-mi fie de mare ajutor, având în vedere ce vreme a fost în ultima perioadă. În rest, un echipament de rezervă.

- Să ne gândim că acum 100 de ani alte persoane au călătorit exact în aceeași zonă cu un scop mult mai măreț, acela de a semnat Unirea, de a se lupta pentru Unire.

Pe 30 iunie, toţi cicliştii se vor întâlni la Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...