15 octombrie 1922, ziua încoronării suveranilor Unirii

Data publicării:
ferdinand

Unirea declarată în 1918 de Basarabia, Bucovina şi Transilvania a fost confirmată militar şi diplomatic pe parcursul a doi ani. Pentru Armată, războiul a continuat şi în 1919, iar negocierile de pace s-au finalizat la Paris în 1920. Şi a mai fost nevoie de încă doi ani pentru ca România să sărbătorească, odată cu încoronarea, la Alba Iulia, a regelui Ferdinand şi a reginei Maria.

La 4 iunie 1920, la Trianon, lângă Paris, Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută internaţional, iar Ungaria a acceptat noua graniţă.

Peste două săptămâni a luat fiinţă comisia care a organizat Încoronarea. În fruntea echipei se afla generalul Constantin Coandă, preşedinte al Senatului şi unul din militarii combatanţi în primul război mondial, iar printre membri se numărau istoricul Nicolae Iorga, arhitectul Victor Ştefănescu, compozitorul George Enescu, pictori, sculptori, cu toţii ajutaţi de primarul de Alba Iulia, Aurel Sava. Nu a existat nici o îndoială că Încoronarea Regelui Ferdinand trebuie să aibă loc în cetatea în care, la 1600, a intrat victorios Mihai Viteazul:

Catedrala Încoronării a fost ridicată într-un timp record. Piatra de temelie a fost pusă în martie 1921, iar în septembrie a putut fi montată crucea pe turla principală. Comisia condusă de generalul Constantin Coandă nu a dorit o biserică mare, ci una care să reprinte cu adevărat istoria românilor. Planurile vechii Mitropolii de la Alba Iulia a lui Mihai Viteazul nu mai existau, aşa că arhitecţii în frunte cu Victor Ştefănescu s-au inspirat de la Biserica Domnească de la Târgovişte târnosită în 1885, de Petru Cercel, fratele lui Mihai. După încheierea lucrărilor în exterior, ele au continuat în interior până în toamna lui 1922. Pictura a fost făcută de Costin Petrescu cel care va realiza şi fresca de la Ateneul Român.

Vechea capitală a principilor medievali ai Transilvaniei fusese de câteva secole redusă la o cetate cazarmă, înconjurată de un orăşel de numai 10.000 de locuitori. Un fel de comună mai mare urma să găzduiască multe din capetele regale ale Europei. Alba-Iulia s-a transformat în şantier. Gara a fost mărită.

Simona Mircea, expert, Muzeul Unirii Alba-Iulia: S-a pus problema construirii unei infrastructuri, s-au luat măsuri în sensul acesta, s-a pus problema anvelopării clădirilor, realizării unui parc, anvelopării unor localuri unde urmau să se desfășoare banchetele oficiale. Toate aceste puncte stabilite de Comitetul de Direcție la București, în colaborare cu autoritățile orașului Alba Iulia au fost urmărite cu acribie și s-a încercat respectarea termenelor, că și atunci existau termene de respectat. Exista o gară, dar mică și doar cu două linii de cale ferată. Or, în perspectiva organizării unui asemenea eveniment, de la București, s-au stabilit nu mai puțin de 14 trenuri care să facă cursa București- Alba-Iulia și 12 trenuri care să ducă invitații din Alba Iulia către locațiile respective. S-a construit această gară cu 20 de linii de cale ferată.

Duminica de 15 octombrie 1922 a fost o zi ploioasă. Unii invitaţi şi-au amintit că şi la 10 mai 1866, când Întemeietorul Dinastiei, Carol I, a intrat pentru prima dată în Bucureşti, a plouat, şi toată lumea a luat asta ca un semn bun. Din fericire, ploaia s-a oprit înainte de apariţia cuplului regal.

Sosiţi de la gară într-o caleaşcă trasă cu 4 cai, Regele şi Regina au fost conduşi în catedrală. Coroana de Oţel, Coroana Independenţei pentru Regele Ferdinand şi Coroana Albastră făcută la Paris din aur transilvan pentru Regina Maria se aflau deja în altar. Regele şi Regina au asistat la slujba aşezaţi pe tronurile laterale. În clipa sfinţirii Coroanelor şi a mantiilor regale au fost rugaţi să îngenuncheze. La fel şi înalţii oaspeţi care erau de faţă. Dar Încoronarea propriu-zisă a avut loc afară sub un baldachin, în faţa tuturor.

Exista şi un alt motiv pentru care Regele şi Regina au fost afară. Occidentali prin naştere, îşi botezaseră cei şase copii în confesiunea ortodoxă, cum le cerea Constituţia. Dar Ferdinand era catolic, iar Maria protestantă, au preferat cerul liber mijlocit doar de un baldachin cu însemnele tuturor provinciilor istorice româneşti.

Simona Mircea, expert, Muzeul Unirii Alba-Iulia: Încoronarea a urmat un anume tipic. De pildă, Mihail Ferechide, în fața monarhului României Mari, cu Coroana de Oțel pe o perină de mătase cu emblema țării, l-a invitat să rostească Jurământul de Credinţă față de țară, iar după ce a rostit acest jurământ, i-a înmânat coroana și după un mai vechi obicei napoleonian, regele Ferdinand și-a așezat-o singur pe cap. Acest moment a fost urmat de uralele celor prezenți, de strigăte entuziaste, până la urmă, că un asemenea eveniment trezește entuziasm, te emoționează. Președintele Camerei Deputaților, Mihail Orleanu, a înaintat către regină, a invitat-o să rostească jurământul de credinţă către ţară, după care, coroana a fost înmânată Regelui Ferdinand, iar Regele Ferdinand şi-a încoronat soţia îngenunchiată. Din nou urale, din nou „Trăiască suveranii României Mari!", iar după acest ceremonial, regele Ferdinand și-a rostit Proclamația către Ţară, Proclamație ce a fost transmisă, ulterior, de 4 crainici așezați strategic în 4 puncte ale cetății.

După Încoronare, cortegiul regal a urcat, încet - spune regina Maria - aceste trepte. Acesta este locul unde a fost făcută fotografia în care regele Ferdinand pare să îi fi spus o glumă bună generalului Berthelot. Erau prieteni. Făcuseră războiul împreună. De altfel, Catedrala încoronării a fost ridicată ca episcopie militară. Unirea s-a făcut prin luptă. Hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrill vorbeşte nu numai despre Mihai Viteazul. Este vorba despre îngerul cu crin, îngerul Mariei, regina-soldat, cea care a vestit tuturor vremuri mai bune atunci când toţi îşi pierduseră speranţa. Şi arhanghelul Mihail - îngerul cu scut şi sabia dreptăţii.

În ciuda strălucirii de la Încoronare - cea mai mare ceremonie a anilor '20 în Europa, sărbătorită vreme de trei zile în întreaga ţară - Regele şi Regina aveau şi motive de tristeţe. Liderii ardeleni ai Unirii, în frunte cu Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vlad, au refuzat să participe la ceremonie pentru că se certaseră cu liberalii. Îi reproşau mai ales premierului Ionel Brătianu dorinţa excesivă de control.

Gabriel Rustoiu, director Muzeul Unirii Alba-Iulia: Partidul Național Român nu participă la Încoronările din 1922. În preajma acestui eveniment, Vasile Goldiș, lansează la un moment dat un articol în presa locală, în care spune că „Ne-am unit cu România, nu cu ciocoii de la București". De altfel, toate lucrările din Alba Iulia pentru Încoronoare au fost câștigate de firme de la București. Și exista deja o nemulțumire.

Absenţa de la Încoronare pornea de la nemulţumiri încă mai profunde. Apăruseră dificultăţile inerente ale integrării unor teritorii care, vreme de secole, aparţinuseră unor spaţii politice diferite.

Gabriel Rustoiu, director Muzeul Unirii Alba-Iulia: Vedeau că principiile de la Alba Iulia, departe de a exista vreo intenție de a fi respectate, Traian Vuia chiar vorbeşte la un moment dat de o anexare. Nu erau compatibili, clar, din punct de vedere al educației, din punct de vedere al tradițiilor, politicienii români, la început. Unii și-au găsit bine merci locul la București și s-au pliat după obiceiurile din București. Chiar și Alexandru Vaida-Voievod s-a integrat foarte bine în politica românească. În schimb, Maniu - nu, nu prea. Chiar la început erau destul de nervoşi, că, de exemplu, Alexandru Vaida- Voievod ținea la punctualitate sau că Maniu nu își cumpăra casa în București, umbla cu aceleași haine. Nu prea se integra în peisajul Bucureștilor.

Constituţia regală de la 1923 avea să rezolve multe din temerile ardelenilor. Principiile enunţate în Rezoluţiunea de Unire din 1918 s-au regăsit în legea fundamentală, iar Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voevod au devenit în timp premieri. Dar noile generaţii din întreaga țară denunţau politicianismul. Din nefericire, la fel ca în multe alte state europene în anii '30, grupările extremiste au pus semnul egal între defectele politicienilor şi democraţia pluralistă, iar pseudo-soluţiile radicale au început să domine scena publică.

Mihai Castaian, istoric, Orăștie: Au fost supăraţi în primul rând pe politicianismul de dincolo de Carpaţi. Şi Vaida Voevod spunea la un moment dat: "Domnule, nu înţeleg nimic din politica asta bucureşteană, noi ne-am bătut cu ungurii şi ştiam că ne lovesc în frunte. Aici nu ştii de unde îşi vine lovitura". Se făceau aranjamente, se discuta. Noi, ardelenii avem un cuvânt dat şi respectat, cred, îmi place să cred asta. Lucru care dincolo se developa altcumva. Şi nu au fost... Au fost peste o sută de deputaţi români transilvăneni intraţi în Parlamentul Unirii nu înţelegeau ce se întâmplă... acest volatilism moral i-a afectat direct. Aceasta este şi consecinţa - lipsa de respectare a cuvântului dat va fi un conflict mai acut în continuare - este o generaţie care se revoltă, care va ajunge la maturitate în plin politicianism, au crezut cu sufletul că vor face o Românie extraordinară şi au văzut că locurile sunt ocupate pe criterii clientelare. Şi atunci apare Mişcarea legionară - este o consecinţă a unei deziluzii.

Cel de-al doilea război mondial, apoi jumătatea de veac de comunism au sufocat printr-un centralism excesiv orice decizie administrativă de anvergură la nivel local. Integrarea în Uniunea Europeană a deschis culoare mai largi iniţiativelor locale, dar cutume birocratice adânc înrădăcinate frânează proiecte esenţiale pentru întreaga naţiune. Responsabilii de la Alba-Iulia au iniţiat restaurarea Sălii Unirii din 1 Decembrie 1918 la începutul lui 2015. Hârtiile au aşteptat chiar şi şapte luni în anumite sertare de la Ministerul Culturii. Lucrările vor fi gata abia în această toamnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri