1917 | Anul speranței în Primul Război Mondial

Data publicării:
razboi

Vara lui 1917 este cu adevărat o extraordinară pagină de istorie. Înfrântă în 1916, România şi-a văzut teritoriul redus la Moldova. Capitala şi restul ţării erau ocupate de armata germană, iar, în refugiul de la Iaşi, conducătorii români iau decizii cruciale. În primul rând, să nu cedeze. În al doilea rând, să refacă, cu orice preţ, Armata şi să îi dea curaj şi motivaţie. Miza era refacerea ţării plus Transilvania. Aşa a început marea ofensivă de la Mărăşti şi Mărăşeşti.

Iarna 1916-1917 a fost cumplită. Moldova era plină de refugiaţi din sud, convoaie de răniţi, spitale militare şi civile improvizate. Peste dezastrul provocat de război şi înfrângere, a venit tifosul exantematic, boală contagioasă, cu peste 30% mortalitate. În ciuda dificultăţilor, creierele adunate la Iaşi au analizat toate scenariile şi au ajuns la concluzia că Antanta, şi nu Germania, va câştiga războiul. Emisarii ţării, mulţi inspiraţi de Regina Maria, protestează în Occident că România fusese sacrificată pentru deblocarea frontului în vest.

Franţa trimite ajutoare substanţiale.

Prof. Petre Otu, istoric: „Berthelot s-a dovedit a fi un general foarte capabil şi se spunea că este mai român ca românii, un francez cu inimă de român, în iarna lui 1917, a venit o cantitate mai mare de armament pe teritoiul României - armament francez, iar ofiţerii şi militarii francezi i-au ajutat pe militarii români să se familiarizeze cu acest armament.”

Pregătirile se aflau în linie dreaptă când în Rusia izbucneşte Revoluţia. Ţarul abdică, iar puterea este preluată de guvernul Kerenski, de orientare democrat-liberală. În mai 1917, premierul Brătianu merge la Petrograd şi se asigură că ruşii vor participa în continuare la război.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Pe 22 iulie, trupele române, ajutate de cele ruse, declanşează atacul pe toată linia Siretului, cu precădere în zona Mărăşti şi Mărăşeşti. Asaltul de la Mărăşti este atât de puternic încât ostaşii români înaintează rapid cu 10 Km, iau 1500 de prizonieri şi capturează artileria modernă a nemţilor. O nefericită lipsă de coordonare împiedică însă reluarea imediată a ofensivei spre Mărăşeşti. Între timp, trupele ruse sunt chemate acasă contra războiului civil pe cale să izbucnească. De partea cealaltă, trupele germane se repliază şi preiau ele ofensiva. La 19 august, luptele de aici, de la Mărăşeşti, ating maximum de violenţă. Dar românii reuşesc să oprească armata lui von Mackensen. Frontul se stabilizează din nou cu preţul vieţii a 27 de mii de soldaţi români şi 60 de mii de germani.”

Regele Ferdinand promisese împroprietărirea ţăranilor şi a mers chiar el în tranşee ca să-şi încurajeze soldaţii. Mărturiile epocii spun că Vodă nu era un vorbitor spectaculos, dar că soldaţii înţelegeau imediat, din întreaga sa ţinută, că aveau în faţă un om cinstit. Cât despre Regina Maria, ea s-a dovedit o extraordinară sursă de încredere şi vitalitate. L-a însoţit pe rege pe linia frontului, la ceremoniile modeste în care erau decoraţi soldaţii merituoşi. A uşurat viaţa răniţilor. Nu se ferea să se apropie de bolnavi, nici măcar de cei contagioşi.

Dar în 1917 suferinţele erau departe de sfârşit. Duşmanul german a jucat cea mai periculoasă carte posibilă: Vladimir Ilici Lenin. Dintre toate grupările care luptau pentru Putere în Rusia, numai bolşevicii voiau ieşirea imediată din război. Alimentaţi logistic şi financiar de Berlin, tovarăşii lui Lenin câştigă partida.

Prof. Petre Otu, istoric: „Odată cu lovitura de stat bolşevică de la Petrograd, din 7 noiembrie 1917, întregul front oriental de la Marea Baltică până la Marea Neagră practic s-a prăbuşit, iar România a rămas singură în război. S-a încheiat un armistiţiu, mai întâi la Focşani, în 9 noiembrie 1917, nu aveam capacitatea de a rezista singuri pe acest front oriental imens, a avut loc şi o schimbare de guvern, de fapt două schimbări de guvern, a venit gen. Alexandru Averescu care a avut un guvern scurt, a încheiat preliminariile Păcii la Buftea şi, apoi, a venit Alexandru Marghiloman care a încheiat Pacea de la Buftea-Bucureşti pe 24 aprilie/7 mai.”

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Condiţiile păcii semnate, aici, în Palatul Ştirbei de la Buftea, au fost draconice. România pierdea trecătorile Carpaţilor cu 720 de mii de locuitori, "renunţa" la Dobrogea şi pierdea controlul asupra propriei economii. În 1916, la presiunile anglo-franceze, sondele de pe Valea Prahovei fuseseră distruse. Acum, câmpurile petrolifere erau concesionate Germaniei pentru 90 de ani. Singura condiţie pe care românii au izbutit să o înlăture a fost renunţarea la dinastia de România. Între altele, Regina oferise presei, pe surse, informaţii cheie din acord, cu gândul să stârnească revoltă şi să împiedice semnarea.”

Când bolşevicii au ajuns la Putere la Petrograd, 900 de delegaţi adunaţi în Sfatul Ţării de la Chişinău au proclamat autonomia fostei gubernii ţariste Basarabia. În ianuarie 1918, bolşevicii însă ocupă Chişinăul. Liderii Sfatului ţării apelează la armata română care restabileşte ordinea. Violenţele grave ale soldaţilor bolşevizaţi şi riscul de a se topi în Republica Ucraina, fac ca Basarabia să vadă în România singura salvare. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării votează rezoluţia pentru Unire cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Era prima veste bună pe care regele Ferdinand a primit-o la Iaşi, în 1918. El a refuzat cu obstinaţie să semneze pacea înfrângerii, pacea de la Buftea. Se va dovedi că Maria avusese şi de această dată dreptate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri