Sari la conținut

EURO 2016 | Măsuri de securitate dure. Ce trebuie să știe suporterii români

Una dintre cele mai mari zone pentru suporteri din Franţa este la Paris, amenajată în apropiere de Turnul Eiffel. Cei care nu au reuşit să cumpere bilete pentru stadion, dar care vor să trăiască atmosfera de campionat european, pot veni aici să urmărească meciurile.

Este suficient loc pentru mai bine de 90.000 de oameni, iar toţi vor trebui să treacă de controale stricte de securitate.

Toată zona este împrejmuită de un gard uriaş, cu doar şase căi de acces la interior. Vor fi controale extrem, extrem de riguroase. Toţi spectatorii care vor să vină să vadă meciul pe ecranul gigant spatele meu trebuie să prezinte cartea de identitate, o carte de identitate validă, iar în interiorul acestul fan zone vor fi nu mai puţin de 1.500 de agenţi de securitate”, relatează Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa.

Organizatorii cred că sunt pregătiţi pentru orice situaţie, chiar dacă până acum nu au apărut ameninţări precise la Euro 2016.

Noi, organizatorii, nu ştim de vreo ameninţare precisă, concretă, care să aibă ca ţintă EURO 2016, un anumit stadion sau un anumit meci”, a declarat Jacques Lambert, preşedintele comitetului de organizare EURO 2016.

Fanii români nu se opun securităţii sporite.

- Nu vă e teamă după tot ce s-a întâmplat?

- Nu. De ce să ne fie teamă? Acum ce să facem? Rămânem în casă dacă ne e teamă, nu?

- Cum vi se par măsurile de securitate?

- Drastice, dar sunt ok. Eu zic că e un lucru bun pentru toată lumea.

În schimb, oficialii francezi sunt îngrijoraţi de grevele care afectează transportul public, având în vedere că sute de mii de oameni vor trebui să traverseze teritoriul Franţei cât ţine turneul.

Iar la partida de deschidere de pe Stade de France dintre Franța și România va asista și premierul Dacian Cioloș. Pe lângă alte angajamente oficiale, va participa şi la recepţia oficială de deschidere a participării României la EURO 2016. Evenimentul va avea loc la Ambasada României. 

MAI îi atenționează pe suporterii români să respecte regulile impuse de organizatorii EURO 2016

Ministerul Afacerilor Interne face un apel la suporterii români care se deplasează în Franța să respecte regulile impuse de organizatorii Campionatului European de Fotbal și le recomandă să se asigure că au documentele de identitate valabile, pe care trebuie să le aibă asupra lor la intrarea pe stadioane.

De asemenea, MAI face apel la suporterii români să respecte indicațiile autorităților franceze, în special cele referitoare la măsurile de siguranță și securitate în zonele special amenajate pentru fani și cele de la stadion.

„Pe întreaga perioadă în care suporterii români vor fi prezenți la Campionatul European 2016, 44 de polițiști și jandarmi vor fi detașați în Franța pentru misiuni de ordine publică sau de consiliere a suporterilor români. Până în prezent, au ajuns în Franța 20 de polițiști, care vor desfășura misiuni de patrulare în Paris, și alți 10 jandarmi și polițiști care vor fi implicați în misiunile specifice asigurării securității la EURO 2016”, se arată într-un comunicat al MAI.

Ministerul reamintește că în Fan Zone și în preajma stadioanelor unde vor avea loc meciurile tricolorilor jandarmii și polițiștii români vor purta uniformă sau veste de identificare pentru a putea fi contactați de suporterii români.

MAI va desfășura împreună cu Federația Română de Fotbal o campanie de informare sub denumirea "MAI puternici în echipă", în cadrul căreia va promova aceste recomandări. Campania se va derula pe toată perioada desfășurării meciurilor Naționalei României la EURO 2016.

EURO 2016 | Programul complet al meciurilor

Etichete: video , euro 2016 , meciuri euro 2016 , fan zone franta , masuri securitate euro 2016

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale