Sari la conținut

Reacțiile jucătorilor Naționalei după eșecul cu Albania: Nu s-a putut mai mult, ne pare rău, viața merge mai departe

 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

În celălalt meci al grupei, Franţa şi Elveţia a remizat la Lille, scor 0-0, tot duminică. Astfel, România a ocupat ultimul loc în grupă

Grupa A a fost câştigată de Franţa, cu 7 puncte, urmată de Elveţia, cu 5 puncte, Albania, cu 3 puncte şi România, cu un punct. Franţa şi Elveţia sunt calificate în optimi, Albania trebuie să aştepte pentru a vedea dacă se află între cele patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament, din cele şase grupe. România a pierdut anterior cu Franţa, scor 1-2, şi a remizat cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016. Acesta a fost meciul cu numărul 100 pentru selecţionerul Anghel Iordănescu pe banca tehnică a României şi probabil ultimul.

Portarul Ciprian Tătăruşanu a declarat, duminică, după ce naţionala României a fost eliminată de la Euro-2016 din faza grupelor, că se poate spune că rezultatul cu Albania, scor 0-1, este unul ruşinos, însă a subliniat că albanezii au meritat victoria şi a adăugat că fotbalul românesc va merge înainte şi fără calificarea în optimile turneului din Franţa.

„Se poate spune că e un rezultat ruşinos. Albanezii au fost mai buni şi au meritat victoria. Ne-am dorit foarte mult să înscriem după pauză, dar atât s-a putut astăzi. Suntem foarte supăraţi, am vrut să facem mai mult dar nu s-a putut. Este şi vina mea la gol, mi-o asum, dar în fotbal sunt şi momente grele. Însă trebuie să mergem mai departe. Fotbalul românesc o să meargă înainte şi fără această calificare. N-am obţinut rezultatele pe care ni le-am dorit. Am luptat foarte mult, am muncit, dar asta a fost valoarea noastră la acest turneu”, a spus Ciprian Tătăruşanu la Dolce Sport.

Fundaşul Cristian Săpunaru a declarat, după înfrângerea suferită în faţa Albaniei, sinonimă cu eliminarea României de la Euro-2016 încă din faza grupelor, că îi pare rău că echipa naţională i-a dezamăgit pe români.

„Cred că ne-am dorit prea mult victoria şi am reuşit să ne dezamăgim pe noi, dar şi familiile, românii şi toţi cei care au fost alături de noi. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat. Am atacat toată repriza a doua, am avut ocazii de gol, am avut şuturi la poartă, dar nu a vrut să intre mingea în poartă. Păcat că am muncit până aici, ne-am dorit foarte mult să ne califcăm mai departe, erau şanse pentru toţi cei aflaţi aici, dar am dat cu piciorul. Am 32 de ani şi îmi doream foarte mult să ne califcăm, a declarat Săpunaru, la Pro TV.

Mijlocaşul Nicolae Stanciu a declarat, duminică seară, că România a făcut un joc slab cu Albania şi regretă că jucătorii i-au dezamăgit pe fani, apreciind că tricolorii au trăit o seară neagră”.

„Ne doream să câştigăm, să mergem mai departe, dar am făcut un meci foarte slab. Mi-am dorit foarte mult, era o şansă importantă pentru noi toţi. Ne pare rău că i-am dezamăgit pe fani, pe noi, e o seară neagră. Nu ştiu dacă suntem slabi, jocul a fost slab, ei practic ne-au pedepsit. E foarte greu. Domnul Iordănescu nu ne-a anunţat nimic şi chiar nu ştim ce se va întâmpla pe viitor”, a afirmat Nicolae Stanciu la Pro TV.

Fotbalistul Gabriel Torje a declarat, duminică seară, după eliminarea României de la Campionatul European, că acest deznodământ este ruşinos şi că el şi colegii săi le cer iertare suporterilor.

„Cu siguranţă este ruşinos, nu avem nicio scuză, nu avem ce motive să invocăm. E ruşinos şi cred că va fi greu să trecem peste acest rezultat şi peste acest Campionat European. Trebuie să strângem rândurile şi să ne concentrăm pentru o campanie bună de calificare la Cupa Mondială. Dacă vom juca cum am jucat în ultima perioadă nu avem nicio şansă. Suntem cu toţii vinovaţi. Am avut o grupă accesibilă şi nu am putut să trecem. E greu să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Puteam să ajut echipa mult mai mult personal. Eu personal şi întreaga echipă, întregul staf le cerem scuze suporterilor pentru că au venit şi ne-au susţinut, a spus Gabriel Torje la Dolce Sport.

Fundaşul Dragoş Grigore a declarat, duminică seară, că naţionala României nu ar fi meritat să treacă de faza grupelor la Euro-2016, apreciind că jucătorii sunt vinovaţi pentru eşecul cu Albania.

„Ne pare rău, ar trebui să ne cerem şi scuze public. Atât am putut, nu ştiu dacă am fost mai buni. Este vina tuturor, a noastră, noi suntem cei care jucăm, care intrăm pe teren. Nu s-a putut mai mult, ne pare rău, viaţa merge mai departe. Sunt greşeli care se fac în lanţ. Cu siguranţă golul putea fi evitat, dar sunt antrenorii care vor analiza, dacă mai e ceva de analizat. La un astfel de turneu nu putem vorbi de echipe mai slab cotate. Într-adevăr Albania este o echipă mai accesibilă. Am intrat cu gândul să înscriem, dar nu am reuşit să fim lucizi, să ne creăm ocazii foarte mari de gol. Cred că nu am fi meritat să mergem mai departe. Trebuie ca în viitorul apropiat să avem rezultate, să reuşim să ne calificăm la CM şi apoi totul va reveni la normal", a declarat Grigore, la Dolce Sport.

Mijlocaşul Andrei Prepeliţă a declarat, duminică seară, după eliminarea naţionalei României de la Euro-2016, că tricolorii au avut atitudine în toate cele trei meciuri din Grupa A, dar nu au putut să obţină calificarea în optimi, el adăugând că dezamăgirea este mare.

„E o mare dezamăgire. Ne doream să ne calificăm, am avut calificarea în mâinile noastre. Atât s-a putut. Ne pare rău. Atitudine am avut în toate meciurile, dar asta a fost. Am luat gol în minutul 44 după o primă repriză bună şi aveam totul sub control. Acel gol ne-a dat peste cap. Cu toţii suntem vinovaţi", a spus Andrei Prepeliţă, la Dolce Sport.

sursa: news.ro

Etichete: Romania , Franta , fotbal , Albania , campionat european fotbal , jucatori nationala , selectionata

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale