Poveștile românilor din zilele Revoluției. „Îl uram pe Ceaușescu, pentru că nu puteam să văd desene animate”

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European

România vrea să cumpere vehicule militare din Coreea de Sud

Luminiţa Grecu avea 17 ani la Revoluţie. Telespectatoarea descrie momentele emoţionante pe care le-a trăit pe 21 decembrie 1989: o coloană de manifestanţi care strigau cu putere „Libertate” şi răspunsul armatei române, la ordinul dictatorului - sute de gloanţe trase de pe hotelul Intercontinental.

Un alt telespectator, crede că mirajul Occidentului a contribuit foarte mult în iniţierea revoltelor de stradă din 1989. „Voiam şi noi sărbători cum au cei din Occident”, scrie Ionel, care era indignat că atunci Televiziunea Română nu transmitea decât două ore, iar tinerii erau obligaţi să meargă la congrese şi să asculte discursul dictatorului.

Un alt telespectator îşi aminteşte că era soldat la o unitate din Timişoara atunci când a început Revoluţia. A crezut ca viaţa i se va schimba dacă regimul comunist va dispărea, dar e dezamăgit de cum au evoluat lucrurile în România.

Bogdan Micu povesteşte o întâmplare tulburătoare, din timpul Revoluţiei. Îşi aminteşte cum un TAB a intrat în gardul unităţii militare de lângă blocul în care locuia, apoi a început să tragă în toate direcţiile.

Iar Şerban spune că trăia într-un oraş de provincie în 1989, aşa că a văzut Revoluţia la televizor. „Îl uram pe Nicolae Ceauşescu pentru că nu puteam să văd desene animate la televizor”, îşi aminteşte telespectatorul.

A fost totodată prima oară când a văzut un pistol, pe care tatăl său, care era cadru militar, îl adusese acasă. La televizor a urmărit revoltele de stradă şi Florin Iosif, care spune că e fericit că românii care şi-au sacrificat viaţa pentru libertate nu au făcut-o în zadar.

Mesajele telespectatorilor

Luminiţa Grecu: „Pe 21 decembrie 1989 eram acasă. Abia venise mama de la manifestaţia din Piaţa Palatului, îngrijorată, spunându-ne: „Copii, cade Ceauşescu!”. Împreună cu fraţii mei am plecat emotionaţi, fără să ţinem seama de faptul că mama încerca să ne oprească. Am ieşit la Piaţa Romană, unde se forma deja coloana de manifestanţi. Coloana s-a îngroşat la Universitate, iar dincolo de baricadă soldaţii aveau armele îndreptate spre noi. Armata a răspuns cu trasoare, moment în care noi ne-am speriat şi am început să fugim”.

Ionel: „Eram tineri şi voiam să fie mai bine, să fim liberi să avem şi noi sărbători aşa cum au cei din Occident. Aveam doar două ore la televizor şi mergeam la congrese şi ascultam de Ceauşescu...”

Tiriteu: „În decembrie 1989, eram soldat în termen la o unitate în Timişoara. Atunci am crezut că viaţa va fi mai frumoasă şi mai ales fără comunişti, dar m-am înşelat, adică am fost înşelaţi cu toţii”.

Bogdan Micu: „În seara zilei de 22 decembrie, am văzut un TAB care a intrat în gardul unităţii militare de lângă blocul nostru, dărâmând-o. Comandantul a ieşit şi a distribuit ordine scurte. La nici patru ore după această întâmplare, TAB-ul a început să execute foc de voie, fără vreo direcţie anume. Bunicii noştri, toţi ofiţeri în rezervă, au coborât să ceară lămuriri. "În cine trageţi?". Tot ce li s-a răspuns a fost "Avem ordine să tragem în orice ni se pare suspect". (...) Când începeau rafalele de mitralieră, bunicii ne obligau să stăm pe hol, departe de geamuri, câteodată şi culcaţi”.

Șerban: „Îl uram pe Ceauşescu pentru că voiam să văd desene animate la televizor. Tata era cadru militar şi ţin minte că atunci a adus prima dată acasă un pistol. Mi-a plăcut că am văzut elicoptere pe cer, însă mama se ascundea imediat ca să mă protejeze. Şi mai ţin minte că, atunci când a început şcoala, am fost primul din clasă care a zis "Bună ziua, doamna învăţătoare..."”.

Florin Iosif: „Aveam aproape 10 ani şi, când am auzit că este Revoluţie, am dat fuga la vecini să mă uit la televizor. Ne uimea faptul că Ceauşescu este huiduit. Am trăit cu entuziasm acele momente. Cred că am înţeles că ni se schimbă viaţa. A fost un moment important, mă bucur că sunt contemporan cu libertatea”.

Tu ce ai făcut la Revoluție?

Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.