TVR, de la televiziunea tovarășilor la Revoluția în direct

Data publicării:
televizoare

De la două ore de program la televizor pe zi, în anii 80, la 750 de canale de televiziune cu program non-stop în prezent. Așa poate fi rezumată istoria televiziunii în România.

Un singur partid, un singur conducător, o singură televiziune: Televiziunea Republicii Socialiste România, cea care avea sarcina de a ridica în slăvi comunismul, omul nou, mărețele realizări.

„Televiziunea Română a fost un mijloc de difuzare a realității cotidiene subsumate ideii de națiune, ideii de stat și ideii de ideologie unică”, spune Alexandru Matei, autorul lucrării „O tribună captivantă „O tribună captivantă. Televiziune, societate și ideologie în România socialistă"”.

Au fost multe emisiuni care amețeau: Partidul Comunist e fără egal, femei, dacă sunt comuniste, sunt peste măsura lor, totul era la superlativ, ceea ce sigur că îngrețoșa, pentru că viața îți demonstra cu totul și cu totul altceva”, spune Carmen Dumitrescu, fost realizator TVR.

În anul 1971 a fost înființat, la sugestia lui Nicolae Ceaușescu, Consiliul Național al radio-televiziunii. Din acest moment, cenzura veghea în mod oficial orice produs audio-vizual. Niciun program nu putea să fie difuzat fără să treacă mai întâi de „filtrul” tovarășilor de la cenzură. Carmen Dumitrescu a fost realizator la TVR aproape 50 de ani. Își aminteste cum funcționa politica de partid, în spatele ecranului.

„După redactorul-șef venea vicepreședintele, adică toți se adunau: vicepreședinte, președintele instituției, trimișii Comitetului Central, de la secția de propagandă și, dacă aveai ghinionul să fie subiect despre femei, venea și președinta Consiliului Național al Femeilor sau, depinde, dacă era de ingineri, venea șeful inginerilor. În sfârșit, era o adunătură acolo. Fiecare trebuia să se remarce cu ceva și îți băga cuțitul în spate și îți tăiau ancheta, reportajul sau ce mai era”, povestește ea.

De multe ori, jurnaliștii își „periau” reportajele, înainte ca membrii secției de propagandă să verifice dacă erau respectate directivele de la partid.

„De multe ori m-am autocenzurat pentru că, decât să vină un neghiob care să își bage picioarele în materialul meu, preferam, atunci, să mi-l gândesc eu foarte sever, să renunț, poate, la o înfloritură de stil sau la o întrebare mai incomodă”, spune Carmen Dumitrescu.

Tot din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, programul TVR s-a redus la doar două ore de emisie pe zi, începând cu anul 1985. Un banc care circula în acea vreme spunea că Ceaușescu dădea din mână la televizor ca să-l șteargă de praf.

„Contrapropagandă. Televiziunea a fost dată deoparte, i s-a pus căluș de către partid, adică de către Nicolae Ceaușescu, în momentul în care, mai ales în anii 80, toată hrana, nu doar cea spirituală, ci și cea propriu-zisă era raționalizată. Deci, într-un fel, a fost un trend de sărăcie care a dus la disperarea populației. Televiziunea a dispărut sau a dus programul de două ore, programul 2 a fost scos din undă cu totul în momentul în care nici produsele de strictă necesitate nu se mai găseau și au fost cartelate astfel încât, în acei ani, nu mai exista niciun refugiu, nici pâine, nici circul televiziunii”, spune teoreticianul cultural și jurnalistul Bogdan Ghiu.

„Erau, cum să spun, exagerări cu curentul electric, cu lumea care trebuie să se odihnească, să meargă la o anumită oră să se culce. În sfârșit, tot felul de prostii”, spune Carmen Dumitrescu.

Cercetătorul Alexandru Matei, autorul lucrării „O tribună captivantă. Televiziune, societate și ideologie în România socialistă” vede cu alți ochi schimbările din TVR, de la mijlocul anilor 80.

„Ceaușescu își dă seama de-a lungul anilor 70 că prin intermediul televiziunii populația nu muncește mai bine și mai mult și atunci, văzând că televiziunea nu i-a folosit așa cum și-a închipuit el că o va face la sfârșitul anilor 60, o abandonează. În anii 60-70 și chiar la începutul lui 80 exista un Oficiu de Studii și Sondaje care măsura cu mijloacele timpului audiența emisiunilor și era evident că emisiunile cele mai vizionate erau serialele americane, de pildă. Și atunci Ceaușescu își dă seama foarte ușor că nu putea să facă ceea ce își închipuia că putea”, spune Alexandru Matei.

În anul 1979, în casele românilor au venit americanii. „Dallas” era un serial urmărit cu sufletul la gură de tot poporul. Viața familiei Ewing ne fascina. Până și activiștii îl adorau pe JR, un petrolist burghez de o lăcomie fără margini și o disprețuiau pe Sue Ellen, o capitalistă deprimată și alcoolică. După 1990, actorul Larry Hagman, care l-a interpretat pe maleficul JR, a declarat că Ceaușescu a permis difuzarea producției „pentru a le arăta românilor cât de corupt era sistemul american".

După 45 de ani de propagandă, în ziua de 22 decembrie, la ora 12.47, televiziunea română intră în direct și întoarce camerele spre popor. Prin studioul patru se perindă disidenți, comuniști, securiști și milițieni cu grade înalte, preoți. Cu toții fraternizează cu noua mișcare și devin imediat democrați.

„Nu întâmplător, toată lumea se uita la televizorul stins și în momentul revoluției s-a aprins televizorul. Acolo se uita toată lumea”, spune Bogdan Ghiu.

Dincolo de euforia momentului, televiziunea română a dat glas tuturor zvonurilor și manipulărilor. Apa era otrăvită, elementele rău voitoare aruncau în aer rezervele de sânge și poporul era îndemnat să pună mâna pe arme ca să lupte cu un dușman de care nu mai auzise: teroriștii.

„Era revoluție prin televiziune. Televiziunea a fost un actor și un mediu al televiziunii, de asta analizele, aici trebuie foarte bine, foarte bine conduse, pentru că nu erau, nu a fost un mediu pasiv care doar a transmis, așa cum și în cazul unui meci, televiziunea nu doar transmite, ci face propriu-zis imaginea, iar în cazul revoluției române ea a fost un actor privilegiat al revoluției”, spune Bogdan Ghiu.

„Oricât de hulită a fost Televiziunea Română, de multe ori pe nedrept, că dacă ea n-ar fi existat, cum să spun, aceste manifestări publice n-ar fi putut să se dezvolte atât de repede. Imaginați-vă că în 1990 televiziunea ar fi luat-o de la zero. Ei, ea a venit pe un teren pe care, dacă ai știut să îl cureți și să îl semeni bine, ai ajuns la rezultate, dar sunt foarte puține aceste televiziuni”, spune Carmen Dumitrescu.

„Până astăzi, să spunem drept, noi încă nu avem o televiziune publică. În continuare, fantasma televiziunii, față de televiziunea publică este de zece ori de a fi televiziune se stat, nicio putere nu vrea s-o lase din mână”, spune Bogdan Ghiu.

De la generația „Dallas" la generația MTV. Tinerii care au astăzi 24 de ani au crescut cu aventurile liceenilor Brandon, Kelly, Dylan și Brenda, spre deosebire de părinții lor care „urmăreau" zi de zi realizările celui mai iubit fiu al poporului, Nicolae Ceaușescu. Ei nu-și pot imagina că aproape 50 de ani a existat un singur canal de televiziune cu două ore de program.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri