Cine este Emma Stone, actrița care a învins-o pe Meryl Streep

Data actualizării: Data publicării:
89th Annual Academy Awards - Red Carpet
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Emma Stone a câștigat, anul acesta, primul Oscar din cariera sa la gala Academiei Americane de Film. Ea a fost desemnată cea mai bună actriță pentru rolul din musicalul „La La Land”. Ema Stone a concurat cu actrițele Isabelle Huppert („Elle”), Ruth Negga („Loving”), Natalie Portman („Jackie”) și Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”).

89th Annual Academy Awards - Backstage
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Emily Jean „Emma” Stone s-a născut la 6 noiembrie 1988, în Scottsdale, Arizona. De mică a jucat în multe piese de teatru, iar la vârsta de 15 ani s-a decis că își dorește să devină actriță. Astfel și-a convins părinții să renunțe la școală pentru homeschooling și să se mute în Los Angeles pentru a putea merge la cât mai multe audiții.

Zece ani mai târziu, Emma Stone devena una dintre cel mai bine plătite actrițe ale lumii, fiind catalogată drept una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale.

Debutul pe marile ecrane l-a făcut în anul 2009, în filmul „Ghosts of Girlfriends Past”, film bazat pe romanul lui Charles Dickens, „A Christmas Carol”, unde a jucat alături de Matthew McConaughey, Jennifer Garner și Michael Douglas.

A urma apoi un șir lung de filme în care Emma Stone a interpretat rolul principal sau secundar. Printre acestea se numără: „The Amazing Spider-Man”, „Zombieland”, „Superbad”, „The Help”, „Crazy Stupid Love”, „Easy A”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Actrița în vârstă de 28 de ani a mai fost nominalizată la Oscar și în anul 2015, pentru rol secundar în filmul „Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”. Ea a mai câștigat un Glob de Aur și un premiu BAFTA cu interpretarea din „La La Land”.

Titlul de cea mai bună actriță câștigat la Oscar este important nu doar pentru că este primul să premiul Oscar, dar și pentru că a câștigat în fața lui Meryl Streep, actrița care deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar, respectiv 20, dintre care trei câștigate.

După ce mama sa a supraviețuit cancerului de sân, în 2008, actrița a început să se implice în campanii care promovează conștientizarea acestui tip de cancer.

În timp ce filma „Easy A”, artista a descoperit că suferă de astm.

Emma Stone a atras, de asemenea, atenția presei în urma idilei sale cu Andrew Garfield, cu care a avut o relație până în anul 2015, după ce aceștia au lucrat împreună la „The Amazing Spiderman”, în 2010.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri