Moment neobișnuit la Oscar 2018. Jennifer Lawrence a sărit peste scaune în căutarea locului

Data actualizării: Data publicării:
jennifer lawrence oscar 2018
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Jennifer Lawrence a demonstrat încă o dată la Oscaruri că este o actriţă dezinvoltă cu care toată lumea şi-ar dori să petreacă, notează London Evening Standard.



Chiar dacă nu a câştigat nimic la cea mai recentă gală a Oscarurilor, vedeta de 27 de ani a reuşit să se afle din nou în lumina reflectoarelor, fiind văzută trecând peste scaune cu un pahar cu vin în mână, pentru a-şi găsi locul în sală, notează Agerpres.

Actriţa, recompensată cu un Oscar pentru rolul din "Silver Linings Playbook", a atras toate privirile cu rochia sa lungă, metalizată, o creaţie a casei Dior, în timp ce sărea cu dezinvoltură peste scaunele de la Teatrul Dolby.

Actriţa şi-a păstrat zâmbetul pe buze după ce a reuşit să nu verse nicio picătură de vin, înainte de a se reuni cu colegii de breaslă, printre care Woody Harrelson şi Steven Spielberg.

Nu este, însă, prima oară când Jennifer captează atenţia presei printr-un comportament amuzant. În 2013, actriţa, vizibil emoţionată, s-a împiedicat şi a căzut când urca scările pentru a-şi lua premiul pentru cea mai bună actriţă la ceremonia de acordare a premiilor Oscar.

Anul următor, tot la Gala Premiilor Oscar, ea s-a împiedicat chiar la sosirea pe covorul roşu şi a fost prinsă de un bodyguard.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri