Mov Căciun. Campionul la karate care locuiește într-un fost grajd

Data publicării:
alex campion karate

Alexandru Bamboi are 14 ani şi trăieşte cu mama sa într-o locuinţă improvizată, într-un fost grajd. Tatăl i-a părăsit acum câţiva ani, iar mama trebuie să se descurce cu doar câteva sute de lei pe lună. Băiatul este campion la karate şi vrea ca într-o zi să aibă un loc căruia să-i poată spune acasă.

Căsuţa e ceea ce nu lipseşte niciodată din desenele făcute de Alex. Visează la o locuinţă decentă în care să stea cu mama lui. După ce tatăl i-a părăsit, n-au mai avut cum să plătească chiria. S-au mutat într-un fost grajd pe care Sanda l-a amenajat cum a putut.

În altă parte, unde să ne ducem, chiria e foarte mare. O chirie la curte ajunge la vreo 5 milioane. Eu am vreo 7, din ce plătesc chiria și din ce mănânc și din ce plătesc și daune? Și am preferat să stăm aici, la sora mea”, afirmă Sanda Dumitru, mama lui Alex.

E tot mai greu de când Alex a crescut. Mama ar vrea să-i ofere mai multă intimitate. Dar nu poate. Când vrea să se schimbe sau să se spele, Sanda trebuie să iasă din casa improvizată. Alex spune că s-a obişnuit să fie mereu împreună. Când vine de la şcoală, ştie că mama lui este acolo.

Dacă stau într-un fel să mă gândesc, mi-ar fi greu fără mama. Îmi e mai ușor să dorm cu ea că știu că e mereu acolo”, spune Alex.

Lipsurile, greutăţile, sărăcia i-au răpit lui Alex chiar şi visele de copil. Îi e teamă să spere. Ca un om mare, Alex ia fiecare zi ca o nouă provocare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri