NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Sănătatea copiilor ține și de conștiința publică a românilor

Data publicării:
copii scoala mediafax-6

Zece la sută dintre gravide nu fac nici măcar un singur examen prenatal. Ca urmare, mulţi copiii fie se nasc prematur, fie vin pe lume cu probleme grave de sănătate.

„Avem aparatură, avem si medici care lucrează - chiar dacă volumul este mare, dar puterea lor de muncă şi capacitatea lor de supravieţuire este mult mai mică. Dacă boala care a dus la nașterea prematură a afectat creierul copilului și a rămas cu grave probleme neurologice, atunci noi chiar nu avem ce face. Sunt situații în care anumite mame poartă diverse boli benefice, care se fac în privat, multe nu știu despre ele, vin să nască fără să facă nicio analiză”, a explicat Ana Culcer, șeful secției de neonatologie a Spitalului Universitar.

Un rol foarte important pentru sănătatea copilului îl joacă şi prevenirea, care începe cu o alimentaţie corespunzătoare şi cu un program potrivit vârstei.

Asta ține de foarte multe lucruri și nu doar de medicină, ci de conștiința publică, de cât țin părinții la copii, într-o lume în care fiecare copil este dorit de ambii părinți, el este foarte bine îngrijit și rolul medicinei este minor. Apar toate aceste drame, privind mortalitatea, alimentarea de proastă calitate, neglijarea copilului”, a subliniat Cristian Oană, medic primar medicină de familie

Pentru un copil, se pot face o grămadă de lucruri ca să nu ajungă la spital, el trăieşte într-o casă, acolo se întâmplă accidentele, acolo mânăncă, acolo se întâmplă o grămadă de lucruri”, a arătat Dan Mircea Enescu, managerul spitalului Grigore Alexandrescu.

Mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii, ca urmare a zvonurilor despre presupuse efecte secundare. „În România este o modă să nu se mai facă vaccinurile, nu numai în materninate, ci și ulterior, sunt părinți care refuză vaccinurile de bază, pentru că se prelucrează în mod greșit informațiile de pe internet, mass-media promovează numai excepțiile de la regulă”, a subliniat Alin Stănescu, medic specialist la Institutul pentru Îngrijirea Mamei şi Copilului.

Rata de vaccinare în ţara noastră este cu mult sub pragul de 95 la sută, acceptat la nivel internaţional.

Citiți și: NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Joi, ziua sănătății celor mici

NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Paradoxurile medicinei românești

NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Miracolele din sălile de operaţie

NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Peste 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor fără recomandarea medicului

NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Vaccinurile, dilema părinților

Urmăriți în materialele video atașate intervențiile invitaților care au vorbit în studioul Digi24 pe tema sănătății copiilor.

La Digi24, campania Născut în România, continuă şi vineri, când dedicăm ziua familiei şi părintelui. Ne aducem aminte o dată în plus de valorile tradiţionale, de care uităm de multe ori în vâltoarea vieţii moderne. Şi chiar dacă ne este greu, trebuie să facem un efort, spun psihologii, ca să nu asistăm la destrămarea ideii de familie, aşa cum o ştim de mici. 

Toate materialele din cadrul campaniei „Născut în România” le puteți urmări AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate