Născut în România. Școlile private propun metode alternative de învăţare

Data publicării:
British School of Bucharest

La British School of Bucharest, cei aproape 400 de elevi fac toate orele în limba engleză cu profesori vorbitori nativi. Are toate facilităţile unei şcoli occidentale, de la dotări de ultimă generaţie în clase până la biblioteci moderne, terenuri de sport sau piscină. Elevii învaţă după o programă internaţională, care le deschide de timpuriu porţile către universităţile străine. Aşa că foarte puţini rămân în ţară după terminarea liceului.

„Urmăm programa naţională britanică pentru elevii între 11 şi 14 ani. Dacă intri în sistemul nostru, se presupune că vei studia ulterior în afară şi te angajezi totodată şi la cheltuielile pe care le presupune o universitate străină”, spune Phillip Walters, director în cadrul British School of Bucharest.

Andrei s-a mutat acum opt ani la British School, după trei ani de studiu în sistemul de stat. După terminarea liceului, va pleca la facultate în Marea Britanie, să studieze inginerie electronică. Pentru el, România nu mai e o opţiune, pentru că ar trebui să dea bacalaureatul românesc, incompatibil cu sistemul în care a învăţat până acum.

„Tratamentul este fair-play faţă de toată lumea, ceea ce a fost unul dintre motivele principale pentru care m-am mutat de la şcoala românească. Copiii cu cele mai mari note erau cei care dădeau cei mai mulţi bani către fondul clasei”, spune Mihnea Rusu, elev în ultimul an de liceu.

Există însă şi şcoli care nu te pregătesc exclusiv pentru a studia în străinătate. La şcoala privată Waldorf, înfiinţată de un grup de părinţi, copiii învaţă după o programă similară celei naţionale. Doar că aici nu există manuale, note şi nici catalog. Profesorul le prezintă părinţilor la finalul anului evoluţia copilului.

„Nu încercăm să îl facem pe copil să intre în schema pe care o avem noi în minte despre copilul de clasa I de exemplu, ci încercăm să-i dezvoltăm potenţialul său natural. Noi nu vrem să dezvoltăm o concurenţă nesănătoasă, vrem să dezvoltăm concurenţa copilului în raport cu el, în raport cu ceea ce a făcut ieri şi poate să facă astăzi mai bine”, afirmă Daniela Lina, cofondator al Şcolii Waldorf .

„Există un timp de trei săptămâni în care parcurgem pe rând, intensiv, română, matematică sau desenul formelor”, spune Sebastian Stănculescu, învăţător la Şcoala Waldorf.

Orele combină intervalele de concentrare cu mişcarea, joaca sau cântatul. Asta pentru ca şcolarii să înţeleagă că literele sau calculele există în lumea reală, nu sunt doar abstracţiuni. Iar copiilor de grădiniţă li se acordă toată libertatea să fie creativi.

„Observăm că dacă-i încurajezi, pornind de la stângăcia lor, şi nu există acel „nu e bine, reparăm”, ci este drumul lor firesc, ajung la performanţe”, susține Laura Adăscăliţei, educatoare la Şcoala Waldorf.

Şi pentru copiii care rămân în sistemul de învăţământ de stat există alternative tentante de activităţi extraşcolare. La Centrul FasTracKids, o şcoală apărută la noi după model american, copiii vin să înveţe economie, astronomie sau literatură. Deşi pare cam mult pentru cei de grădiniţă, educatorii spun că informaţiile sunt doar pretexte pentru ca micuţii să înţeleagă mai bine lumea din jur şi să capete încredere în propriile abilităţi.

„Îi ajutăm pe copii să își păstreze naturalețea gândirii creative. Trebuie să le cultivăm încrederea în ei, niște copii care să fie în stare să se uite la ei în interior, nu într-o oglindă și să vadă, am și bune, am și rele”, afirmă Alexei Acsinte, director executiv al FasTracKids România.

În România există peste 1.000 de grădiniţe, şcoli şi licee private. Numărul copiilor care au trecut de la învăţământul de stat către cel privat se ridică la aproape 65.000. Taxele şcolilor particulare pornesc de la 3-4 mii de euro şi pot ajunge până la 20.000 de euro pe an.

Citiţi şi

Născut în România. Școală-autorități, un parteneriat doar pe hârtie

Născut în România. Față de 1989, salariile și pensiile au crescut, alocațiile copiilor sunt la fel de mici

Născut în România. Copiii, prioritatea guvernelor doar pe hârtie

Singurul jurnal pentru copii. Reporterul Miruna a discutat până acum cu 80 de personalități

Născut în România. „Ca să avem copii educaţi este nevoie de părinți educaţi”

Născut în România. Obiectivele Legii Educației sunt înalte, dar învățământul este ineficient

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri