Constantin Codrescu, povestea credinţei unui mare actor

Data publicării:
26122012 20m 20codrescu 20beta-40480

„Baza credinței este dragostea, capacitatea de a primi și de a oferi iubire”, mărturisește actorul Constantin Codrescu.

La vârsta de 81 de ani, actorul Constantin Codrescu știe că bunătatea inimii vine din credință. Când singurul principiu după care ai trăit o viață întreagă este binele, tot ceea ce faci și tot ceea ce spui este din grijă pentru ceilalți. Să-i vitaminizezi cu o vorbă caldă și cu un gând bun.

„Ce este credința mea? Credința mea este capacitatea de a crede în viață, în oamenii care mă înconjoară, minunea acestei lumi care este natura, în capacitatea pe care o obții mai târziu prin profesie, prin mesajul profesiei tale - eu având o profesie care își permite să transmită asemeni unui amvon, să-și transmită de la o anumită catedră, de la o anumită înălțime, principii, adevăruri, experiențe, îndrumări sau dimpotrivă, rețineri sau câteodată controverse evidente. Dar din acest punct de vedere, viața își oferă acest spectacol extraordinar al posibilității de a crede sau de a nu crede, mi se pare mult mai prețios idealul de a crede în ceva”, mărturisește Constantin Codrescu.

Exersează credința în fiecare zi

Credința este un exercițiu pe care Constantin Codrescu îl face în fiecare zi. Așa cum actorii își perfecționează arta prin învățare și repetiție, oamenii deprind bunătatea atunci când aleg să iubească sincer, conștient și necondiționat. Este o lecție care se învață iar și iar, chiar și atunci când situațiile ori oamenii își sunt potrivnici.

„A crede în ceva este un îndemn, este o capacitate, este un punct spre care te îndrepți, sunt principii, pe care le accepți sau nu le accepți, sunt norme de viață pe care le accepți sau nu le accepți, fără modestie mă pot, nu lăuda, mă pot socoti printre cei care am fost preocupat ca viața și credința să se desfășoare într-un regim de normalitate, de moralitate și de acest extraordinar simț care din zi în zi lipsește din ce în ce mai mult care se numește dragostea, fără dragoste, un pandant exact cu credința, sunt amândouă atât de înmănuncheate, una nu poate exista fără cealaltă, așa cred”, spune actorul.

„Un scop în viață, dacă nu crezi în el, ce faci cu el?”

Când crezi, viața capătă sens. Constantin Codrescu și-a practicat cu har meseria și a putut să ofere și celorlalți din propria lui învățătură.

„Nu se poate trăi altfel fără credință, nu se poate, nu se poate însăși cea mai mică și cea mai de jos să spun treaptă a credinței, încrederea în cel de vizavi, încrederea față de cel de vizavi. De aici pornind, dacă n-ai acest lucru ce poți face? Ce poti face? Un scop în viață, dacă nu crezi în el, ce faci cu el? E un accident, te poți joca așa cu el? Nu, nu, nu trebuie dublat totul cu acest fantastic sentiment al credinței și nu credința aceasta negândită, necenzurată de minte, de rațiune”, spune actorul.

„Sfântă e asemenea amvonului într-o sfântă biserică, așa este scena”

Batrânul actor a slujit scena cu pasiune și astfel a slujit oamenii. I-a emoționat, i-a îmbogățit și a ajuns la inima lor.

„Credința în profesie, credința în tot este exact ce cred eu că am acumulat și am interpretat și am gândit și am însumat în viața și în experiența mea. Am încercat, uneori cu mai mari împliniri, alteori cu zădărnicii, alteori cu bucurii, alteori cu revolte, alteori cu plâns, să le transmit copiilor, să le spun că au o meserie care obligă enorm și au șansa de a profesa într-o zonă, poate sună prețios, dar sfântă e asemenea amvonului într-o sfântă biserică, așa este scena”, explică Constantin Codrescu.

Invitat în platoul Știrilor Digi24

Un mare actor. Un om bun, blând, bătrân și înțelept. Este povestea credinței sale, o credință simplă, care îi împlinește viața.

Iar despre povestea credinței, actorul Constantin Codrescu a răspuns și invitației de a povesti în direct, în platoul Știrilor Digi24, chiar în prima zi de Crăciun.

CiteșteAICIși alte povești ale credinței!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri