Stephen Hawking: „Mi s-a părut că Eddie Redmayne m-a interpretat foarte bine. Câteodată am crezut că sunt eu acolo”

Data publicării:
STEPHEN HAWKING

„Mi s-a părut că Eddie Redmayne m-a interpretat foarte bine. Câteodată am crezut că sunt eu acolo”, a declarat fizicianul Stephen Hawking.

James Marsh, regizorul, a explicat de ce l-a ales pe Redmayne: „Are un aspect fizic care chiar îl leagă de tânărul Stephen Hawking. Şi apoi provocarea enormă de a internaliza boala”.

Boala de care suferă Hawking se numeşte sindromul moto-neuronal.

„Când mă pregăteam pentru acest rol, una dintre cele mai surprinzătoare informaţii a fost că Hawking fusese complet sănătos în tinereţe. Am cunoscut specialişti extraordinari. Şi luam fotografii cu Stephen şi le analizam şi încercam să ne dăm seama cum se manifesta boala în el”, a mărturisit Eddie Redmayne.

„Următoarea etapă, pentru mine, a fost să lucrez cu o coregrafă fenomenală şi amândoi am decis cum să arătăm fiecare etapă a bolii, prin corpul meu”, a povestit el.

James Marsh, regizor: „Ce a făcut Eddie a fost să înţeleagă şi să internalizeze aceste patru stadii diferite ale bolii. Cu corp sănătos şi apoi cu un baston, cu două bastoane, ajungând la scaunul cu rotile şi pierderea vocii”.

Eddie Redmayne: „Din nefericire, atunci când lucrezi la un film, în general nu îl filmezi în ordine cronologică. James a încercat din greu să facă asta cronologic, conform unui program, dar nu avea cum să funcţioneze, aşa că eu a trebuit să-mi dau seama în etapa de pregătiri, cum voi putea să sar în diferite condiţii fizice, câteodată în aceeaşi zi. În prima zi am filmat exterioare în Cambridge. Şi dimineaţa urma să îl joc pe Stephen tânăr şi sănătos, scena în care ne învârtim, iar la prânz urma să am două bastoane şi după-amiaza în scaunul cu rotile”.

Felicity Jones este partenera lui Redmayne în film. „Nivelul de detaliu în interpretarea lui Eddie este extraordinar. A fost incredibil. Este meticulos, pasional, se scufundă complet în rol, e remarcabil”, a declarat actrița.

„Cred că implicarea lui Eddie va avea un impact emoţional masiv”, a spus Stephen Hawking cel adevărat, căruia Redmayne i-a dat întruchipare în film.

„Totul la acest job a fost atât de plin de inspiraţie, dar înspăimântător, ca şi cum ar fi trebuit să sar de pe o stâncă abruptă”, a mărturisit tânărul actor.

James Marsh, regizor: „Cea mai mare realizare a lui Eddie a fost să prezinte atât de specific dizabilităţile şi apoi să proiecteze viaţa emoţională a lui Stephen, dincolo de dizabilitate”.

Regizorul producţiei, James Marsh, a primit un Oscar pentru cel mai bun documentar în 2009, cu filmul „Man on Wire". Cineastul a ales povestea de dragoste dintre Stephen şi Jane Hawking ca „schelet" pentru portretul omului de ştiinţă.

Povestea se concentrează pe întâlnirea dintre Jane şi Stephen, la o vârstă fragedă. A fost o atracţie instantanee.

Inima filmului este această uimitoare poveste de dragoste, în cele mai neobişnuite circumstanţe.

Echipa emisiunii „Ca-n filme” vă recomandă să vedeţi filmul nu numai pentru a-l vedea pe Eddie Redmayne, dar și pentru a-l cunoaşte mai bine pe unul dintre mariile genii ale epocii noastre. „The Theory of Everything" rulează deja în cinematografele din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri