RAPORT DE ȚARĂ. Botoșani, județul extremelor în educație

Data publicării:
Bacalaureat-Mediafax Foto-Nicu Mircea-2

Într-o eră a tehnologiei, județul Botoșani încă se luptă cu o infrastructură șubredă în educație. Multe dintre școlile din mediul rural nu au mai fost renovate de zeci de ani și sunt departe de normele europene. Autoritățile locale au început programe de reabilitare, dar situația este încă îngrijorătoare.

„În 2004, Botoșaniul a prins un program cu Banca Mondială și a executat de la temelie aproximativ 80 de școli noi. Sigur că mai avem încă școli de chirpici care nu sunt avizate și autorizate de Direcția Sanitară, sigur mai avem școli încă unde WC-urile nu sunt cu apă și grupurile sanitare nu sunt conform normelor”, recunoaște Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani.

Patria roboților

Cu toate acestea, șanse există pentru cei care vor mai mult. După școală, peste 100 de elevi din tot județul învață să construiască roboți, la Cercul de Fizică Aplicată, Automatizari și Robotică de la Palatul Copiilor, înființat acum trei ani.

În acești trei ani, cu foarte multă pasiune și dăruire din partea copiilor, a ajuns să aibă cele mai bune performanțe din țară. La nivel liceal, cam toate locurile întâi le-am obținut, la toate competițiile și mai mult, la nivel universitar, am reușit să atingem și poziția a treia, acolo concurând cu roboți de competitive făcuți de centrele universitare”, spune Grigore Luisian, profesor de robotică.

Constantin Voiniciuc a fost premiat de specialiști de la NASA și CERN, în cadrul unui concurs de robotică, la doar 18 ani. Tânărul a construit o mână bionică. Invenția sa imită întocmai mișcările mâinii umane, astfel că poate fi folosită în medii toxice, în domeniul medical sau chiar pentru dezamorsat bombe.

„Practic, am cinci senzori, amplasați pe o mănușă. Aceștia copie mișcarea degetelor, transmit niște date mai departe la un microcontroler, acesta controlează cinci servomecanisme care asigură mișcarea degetelor”, explică tânărul inventator.

Mâna bionică a fost premiată cu 7000 de euro, bani cu cu care Constantin trebuie să dezvolte invenția.

„Actualul proiect este un prototip, o idee, eu vreau să îl perfecționez, să îi adaug un modul wireless, să îl controlez de la distanță, o încheietură”, dezvăluie Constantin Voiniciuc.

În memoria mamei. Olimpică la psihologie

Olivia e olimpică pe țară la psihologie. Destinul a lovit-o din plin în urmă cu câțiva ani, atunci când i-au murit ambii părinți. Acum locuiește cu bunicii. A ales psihologia pentru că mama ei a fost cadru didactic în acest domeniu și tot asta a motivat-o să învețe pentru locul I la olimpiadă.

„Mă simt foarte împlinită pentru că simt că mi-am mulțumit părinții și în special pe mama mea care sigur și-ar fi dorit să mă vadă în acest domeniu. Mă ajută la facultate, pot să intru fără să mai dau examen”, spune Olivia Popa.

Tolba cu povești de la Teatrul Vasilache

Specialiștii spun că cei mici se dezvolta cel mai mult din punct de vedere intelectual până la patru ani, astfel că teatrul poate reprezenta una dintre cele mai eficiente metode de educare. Generații întregi din Botoșani au crescut cu poveștile puse în scenă de Teatrul Vasilache.

„Aici se formează şi se educă cea mai mare bogăţie a comunităţii noastre, care sunt copiii. Este primul contact cu lumea imaginaţiei, (acolo) li se dezvoltă viitorilor maturi acea capacitate extraordinară a omului, care se numeşte creativitatea”, explică Florin Aioniţoaiei, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”.

„Încercăm să urmărim mai ales piesele care transpun în spectacol, pe scenă, opere pe care noi le studiem la școală. O considerăm ca fiind o activitate extrașcolară benefică pentru copiii noștri”, confirmă învățătoarea Maria Alexe.

De-a lungul celor 60 de ani de activitate, Teatrul Vasilache a fost premiat la atât la festivaluri naționale, cât și internaționale. Dar cele mai importante premii pentru echipa din spatele scenei sunt, fără îndoială, zâmbetele și aplauzele sincere ale celor mici.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri