RAPORT DE ȚARĂ. Călărași, județul în care turismul este la pământ

Data publicării:
calarasi turism

Călărășenii stau pe o mină de aur a naturii, dar nu o folosesc.

Județul Călărași este dăruit de Dumnezeu cu multe atuuri, o parte de luncă, ce seamănă izbitor cu Delta Dunării și este la distanțe foarte mici și de București și de Constanța. Este vascularizată rutier această zona, iar accesul turiștilor poate fi unul bun și poate fi îmbunătățit”, spune Cornel Coman, subprefectul județului Călărași.

Zona Călărașiului are o zonă de predeltă, ca să spun așa, avem zone superbe, în care sunt și pelicani, pescăruși, cormorani. Sunt zone foarte frumoase care ar putea fi exploatate. Toată treaba asta se limpezește în momentul în care vom da drumul la hidrocentrală”, precizează Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean.

Proiectul hidrocentralei este deocamdată o idee, care dacă se va concretiza ar însemna o investiție de un miliard de euro și cel puțin cinci ani de construcții. Până atunci, autoritățile își găsesc scuze pentru că turismul nu a fost dezvoltat în Călărași.

Este foarte complicat pentru noi să facem turism în zona respectivă, pentru că este o zonă inundabilă. Ca să faci turism într-o zonă și mă refer la contrucții de hoteluri, terenuri de minigolf, adică să faci ceva care să fie atractiv, totul e să faci cumva să fie suspendat, pentru că apa aia într-o zi vine și s-a dus investiția ta”, explică Răducu Filipescu.

Primăria din Călărași a inițiat, deocamdată doar pe hârtie, un proiect prin care ar urma să fie dezvoltat turismul. Dar nu pe toată lungimea Dunării, care trece prin Călărași, ci doar pentru brațul Borcea.

Nu doar frumusețile Dunării au fost lăsate în voia naturii, ci și unul dintre cele mai mari lacuri în care, natural, se produce nămol sulfuros. Negru ca tăciunele, nămolul poate fi folosit pentru tratarea bolilor cardiovasculare sau pentru problemele articulațiilor. Proprietățile vindecătoare ale nămolului de la Mitreni au fost descoperite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când nemții au văzut că li se vindecă animelele care se scăldau în lac. Nu le-a luat mult timp să exporte nămolul în Germania. În perioada comunistă, 10.000 de persoane veneau zilnic pe malul lacului pentru băi de soare și nămol. După Revoluție, lacul a fost cumpărat de un investitor local. Prin spărturile din gard mai vin doar copiii să se scalde, iar toate construcțiile din jurul lacului stau să cadă. Proprietarul nu a făcut mare lucru, chiar dacă tot el e şi primarul localităţii.

Statisticile arată că, din luna aprilie 2012, până în aprilie 2013, s-au cazat în pensiunile turistice din zonă doar 1.300 de persoane. Și mai mic este numărul turiștilor care s-au cazat în pensiunile agroturistice, cifră care abia a trecut de 200. Hotelurile au adăpostit cei mai mulți turiști, peste 22.000 de persoane, dar chiar și așa, județul rămâne pe ultimul loc în regiune.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri