RAPORT DE ȚARĂ. Ce proiecte vitale pentru județul Gorj au rămas la stadiul de promisiune

Data publicării:
gorj

Primul proiect care trebuia să fie realizat în Gorj de opt ani este o termocentrală la Motru. Ar fi asigurat peste 200 de locuri de muncă, necesare ca aerul în această zona minieră în care se vorbeşte din ce în ce mai des despre disponibilizări. Aici lucrează în minerit 3.500 de persoane.

A fost o perioada în care autorităţile nu au mai scos o vorba despre acest proiect, dar la începutul acestui an promisiunile au reapărut.

Termocentrală ar asigura desfacere pentru cele două cariere din zona care mai pot da cărbune 50 de ani de acum înainte. Realizarea acestui proiect se ridică la suma de 186 de milioane de euro, bani pe care Primăria Motru nu îi va avea niciodată, aşa că sunt aşteptaţi investitorii.

Cel de-al doilea proiect eşuat şi despre care de asemenea se vorbeşte de ani de zile este o parcare supraterană care ar fluidiza traficul din municpiul Tg Jiu. A fost un proiect la un pas de a fi realizat dacă nu venea criză. Autorităţile au găsit în urmă cu doi ani un investitor, dar firma acestuia a intrat în insolvenţă.

Parcarea supraterană ar asigura 500 de locuri de parcare. Există şi un teren de 3.000 de metri pătraţi unde ar putea fi construită. Promisiunile în privinţa realizării ei există şi în ziua de astăzi pentru anul 2014, când ar putea ajunge în Gorj pentru acest proiect bani de la Guvern.

Un al treilea proiect care pare că se va realiza într un viitor mai apropiat este un mall, aşa cum are orice municipiu reşedinţa de judeţ. Se încearcă realizarea lui tot de câţiva ani. A fost găsit un investitor, dar, din lipsa de bani, a renunţat.

Acum un alt investitor străin promite că mall-ul va fi construit începând cu 1 august, anul acesta şi va fi dat în folosinţă, anul viitor de Paşte. Singurul lucru cert este că Gorjul este ocolit de investitori, iar acest lucru se vede prin faptul că există doar două hipermarketuri în Târg Jiu. În rest, investiţiile care să ofere locuri de muncă sunt aproape inexistente.

„Infrastructura care ne-a cam ocolit pe noi, şi mă refer la infrastructură de căi rapide, un aeroport, o autostradă, un drum rapid, a făcut că să avem sub acest aspect o problema legată de atragerea investitorilor, fiind prea mare distanţa de la Bucureşti la Târgu Jiu, de la Timişoara la Târgu Jiu”, spune Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Din vorbe, ar putea fi construit în Gorj un aeroport sau un drum rapid care să facă legătură cu capitală României şi astfel investitorii să fie mult mai interesaţi de acest judeţ.

Autorităţile nu se dau în lături de la promisiuni, chiar dacă le îndeplinesc după ani de zile sau deloc.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri