RAPORT DE ȚARĂ. Ce spun autoritățile din Argeș despre regionalizare

Data publicării:
2204 20arges 20autoritati-62045

Ei susțin că niciun ministru nu știe mai bine ca un primar cum trebuie întreținută o școală sau un spital. Costurile ar putea însă mari dacă vor trebui angajați noi funcționari și nu se va apela la forța de muncă deja existentă la nivel central.

Turismul este un alt atu al județului, un sfert din teritoriu fiind traversat de munți. Cu un PIB de șapte mii de lei pe cap de locuitor, judeșul Argeș se află pe locul șapte în topul județelor din România, în funcție de acest indicator.

Județul se poate contura ca fiind cea mai bună combinație între resurse naturale și umane. Argeșul este o reprezentare în miniatură a țării. În cei șapte mii de kilometri pătrați pe care îi are județul, avem 25 la sută munte”, spune Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș.

Ritmul de creștere, de dezvoltare utilitară, infrastructura instituțiilor pe care o avem noi, poziția geostrategică, cred că sunt câteva atuuri care ne recomandă drept un centru regional. Avem privatizarea cea mai reușită din România, gândiți-vă că patru la sută din PIB este realizat de Dacia, jumătate din exporturile României sunt realizate de Automobile Dacia”, subliniază primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc.

Nu știu dacă lucrurile trebuie văzute drept cine are cea mai mare putere, trebuie văzut ce vrem să punem în aplicare, dacă regiunile se fac într-adevăr cu un scop de descentralizare reală”, a mai spus președintele CJ Constantin Nicolescu.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri