Sari la conținut

RAPORT DE ȚARĂ. Centrul istoric găzduiește cele mai cunoscute clădiri-simbol ale Bucureștiului

Anumite porțiuni ale Centrului istoric au fost renovate, altele sunt în curs, iar unele nici nu au fost încă începute. Chiar și așa, Centrul istoric rămâne locul în care turiștii pot vedea cel mai bine contrastul între modern și interbelic.

Acum aproape două sute de ani, clădirea construită de armeanul Manuc Bei era singurul han de asemenea dimensiuni din sud-estul Europei: putea găzdui aproape cinci sute de oameni. Numai la parter avea peste o sută de camere. De multe ori, aici s-a scris, la propriu, istoria.

„În anul 1812 s-a semnat tratatul prin care Imperiul țarist a ocupat partea Moldovei dintre Prut și Nistru, cunoscută sub numele de Basarabia”, spune Cornel Ilie, istoric.

În Centrul Vechi al Bucureștilor, fiecare clădire sau fiecare stradă are o poveste. Majoritatea poartă numele meșteșugarilor și negustorilor care își făceau afacerile aici.

„Legenda Zarazei și a lui Cristian Vasile este legată de strada Șelari. De strada Covaci este o legendă legată de apariția unui aliment de mare tradiție la noi, micul. Strada Lipscani a fost la un moment dat centrul comercial al Capitalei”, detaliază Cornel Ilie, istoric.

Aici se întâlneau toți negustorii orașului, care puneau la cale ce materiale fine să mai aducă de la Paris sau Roma ori ce rețete sofisticate de preparate să le prezinte clienților din restaurante.

Centrul istoric este un loc al constrastelor. Până nu demult, era un șantier plin de clădiri dărăpănate, cu pavajul plin de gropi și gunoaie. Astăzi, zona și-a recăpatat rolul de centru al vieții sociale.

Ascunse printre clădiri înalte, Centrul vechi adăpostește aproape o sută de restaurante, cluburi și baruri, cu afaceri anuale de două sute de milioane de euro. Fițele și mondenii Capitalei de pe Dorobanți s-au mutat în Centrul istoric. Proprietarii de localuri se bat pentru un loc în centrul distracției.

„În timp reușești să îți scoți investiția, dar la început este foarte greu. Dacă ai ceva cu care să atragi, este imposibil să nu se așeze la tine.”, spune Iuliana Mogo.

„Se merită, este și un efort mare, dar se merită. Nu cred că există alte zone mai bune în București, aici este centrul, aici se strâng toți clienții”, este de părere Diana Preda.

În ultimii ani, Centrul Vechi a devenit un punct obligatoriu de oprire pe harta turistică, indiferent de țara de origine sau de vârsta celor care vizitează Capitala. Pe Gianluca, un turist străin, l-am găsit la o terasă alături de prietenii lui. Deși a venit abia de o zi n Bucuresti, se declară încântat de viața de noapte a Capitalei și o aseamănă cu renumitul Amsterdam.

„Abia am ajuns aici ieri. Sunt oaspete și stau la un prieten, iar mâine mergem la Costinești, unde vom sta tot weekendul și s-ar putea să ne întoarcem săptămâna viitoare. Eu călătoresc prin Europa, dar nu am un plan. Merg dintr-un loc în altul și văd ce se întâmplă”, spune Gianluca.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.