RAPORT DE ȚARĂ. Clujul, centru medical respectat în toată Europa

Data publicării:
cluj spital

Este oraşul cu cele mai multe institute medicale, după Bucureşti. În judeţ funcţionează patru institute de prestigiu şi cinci spitale, unde în fiecare an vin să se trateze peste 200.000 de bolnavi din toată ţara.

Clujul este cunoscut de multă vreme ca locul în care sute de mii de bolnavi primesc şansa la o viaţa normală sau, uneori, chiar şansă la o nouă viaţă. Numai la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, aproape 1.700 de oameni şi-au găsit salvarea în ultimii 20 de ani.

Aici a fost realizat, în premieră pentru Europa de Est, primul transplant de rinichi de la o persoană decedată, dar şi primul transplant din Europa în care un copil de doi ani a primit rinichiul salvator de la un donator de aceeaşi vârstă, aflat în moarte cerebrală.

Fie că vorbim de urgenţe sau de cazuri rezolvate în ambulatoriu, bolnavii continuă să se adreseze spitalelor clujene. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului, numai anul trecut în unităţile sanitare din judeţul Cluj au fost internaţi peste 210.000 de pacienţi, cei mai mulţi cu boli cardio-vasculare, tumori maligne şi boli ale aparatului digestiv.

Două mii de cadre medicale au părăsit Clujul în ultimii doi ani, cu convingerea că numai în străinătate se pot realiza. Regionalizarea, de care se leagă şi speranţele românilor pentru o mai bună gestionare a banului public, ar putea avea efecte directe şi asupra sistemului sanitar clujean. Pe de o parte ar creşte calitatea actului medical, iar pe de alta ar limita exodul celor mai buni medici.

A crescut numărul de donatori

Medicul Mihai Lucan, cel care a înfinţat Institutul de Urologie de la Cluj, crede că românii au început să înţeleagă că donarea de organe înseamnă salvarea de vieţi.

„Am rupt un lanţ retrograd de suspiciuni şi reticenţe, foarte multe provinciale, dar l-am rupt în momentul în care am făcut primul transplant”, spune prof. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

În Romania, pe listele de aşteptare sunt peste 3.000 de pacienţi. Sunt aproape 500 oameni care au nevoie de un ficat, iar peste 60 de bolnavi aşteaptă o inimă nouă. România a ajuns în prima jumătate a anului pe primul loc în Europa la rata de creştere a numărului de donatori. La asta au contribuit şi medicii clujeni.

„Anul trecut am avut raportat la populaţia generală, undeva cam 3,3 donatori la un milion de locuitori. În momentul acesta, la jumătatea anului, suntem la patru donatori la un milion de locuitori. Asta înseamnă o creştere de 300% faţă de anul trecut”, spune dr. Mihai Luscalov, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Salvări, uneori miraculoase, au loc şi la Institutul Oncologic „Profesor Doctor Ion Chiricuţă”. Anul trecut, aproape 25.000 de bolnavi de cancer din toată ţara au venit aici pentru tratament. Tot aici funcţionează şi singurul Departament de Medicină Nucleară din ţară.

„Cu un număr de 522 de cazuri noi de cancer tiroidian care au fost diagnosticate şi tratate în acest departament în cursul anului 2012, practic, ne aflăm printre cele mai mari centre de acest profil din Europa”, spune Doina Piciu, şeful Departamentului de Medicină Nucleară.

România e pe locul întâi în Europa la numărul deceselor cauzate de cancerul de col uterin, așa că Institutul Oncologic Cluj a demarat un program pilot de screening. Campania gratuită de depistare timpurie a bolii se derulează timp de cinci ani.

„Acest program este cu siguranţă un succes, cel puţin în regiunea de Nord-Vest, regiune coordonată din acest loc. Peste 4500 de paciente au fost diagnosticate deja cu displazii de col uterin. Aceste paciente sunt practic vindecate consecutiv tratamentelor administrate”, explică dr. Patriciu Achimaş, manager Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”.

Alte mii de poveşti de vieţi salvate se leagă şi de Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, unde vin în fiecare an peste 35.000 de pacienţi din toate colţurile ţării.

„Mi s-a părut că la Cluj e mai performant ca în altă parte a ţării. Sunt oameni minunaţi, ca oameni”, spune Ion Postolache, pacient din Tecuci.

Intervențiile chirurgicale la copii, mai puține din cauza subfinanțării

Lipsa cronică de bani din sistemul sanitar românesc a dus însă la înjumătăţirea numărului de intervenţii chirugicale în secţia de pediatrie a Institutului Inimii. Asta deşi în România inimile bebeluşilor care se nasc cu malformaţii cardiace congenitale pot fi salvate doar la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş.

„Anul trecut, din 620 de intervenţii chirurgicale pe spital s-au făcut numai 80 la copii. Au scăzut din cauza subfinanţării... Gândiţi-vă că, statistic vorbind, în fiecare an se nasc între o mie şi două mii de copii cu malformaţii congenitale care ar trebui să fie operaţi în primul an de viaţă”, explică Adrian Molnar, director medical Instititul Inimii „Niculae Stăncioiu”.

Lupta pentru viaţă se dă contra cronometru şi la cea mai mare unitate de primire a urgenţelor din Cluj. E un du-te, vino continuu la UPU, unde ajung în fiecare zi între 150 şi 200 de bolnavi din toată Transilvania.

Pacienţii care sunt transportaţi cu ambulanţa aici sunt plimbaţi la clinicile Spitalului Judeţean împrăştiate în tot oraşul, lucru care de multe ori le poate pune viaţa în pericol bolnavilor. Soluţia, despre care autorităţile vorbesc de ani de zile, ar fi construiriea unui Spital Regional de Urgenţă. Numai că, totul rămâne, deocamdată, un proiect, pe hârtie.

Spitalul regional de urgenţă, încă amânat

La un an de când Ministerul Sănătăţii a desemnat Clujul, alături de Iaşi, ca oraş prioritar pentru construirea unui spital regional de urgenţă, autorităţile judeţene nu au reuşit să găsească soluţii financiare nici măcar pentru realizarea unui studiu de fezabilitate.

Cei mai mulţi dintre medicii care tratează astăzi bolnavii ajunşi în spitalele clujene sunt foşti absolvenţi ai facultăţii de profil de aici. Este şi cazul profesorului Nicolae Hâncu, membru al Academiei Române şi preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Diabet. Nicolae Hâncu a reînfiinţat imediat după '90 Centrul de Diabet din Cluj, instituţie desfiinţată în comunism.

„Eu întotdeauna am considerat că Clujul este capitala medicinei din România şi am făcut tot ce am putut pentru a creşte, cel puţin prin specialitatea mea, în ultimii 20 de ani noi am dovedit acest lucru, de a creşte acest prestigiu”, explică prof.dr. Nicolae Hâncu, specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri