Sari la conținut

RAPORT DE ȚARĂ. Combinatul Azomureș, cel mai mare angajator privat, dar și cel mai mare poluator

Azomureș si Oltchim, doi giganti care fac parte din acest sector, au fost, ani la rând, cei mai mari jucători de pe pe piaţă. Au avut, însă, o soartă diferită. Forma de proprietate a făcut diferenţa între o companie de stat, precum combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care urmează să intre în insolvență, şi producătorul de îngrăşăminte Azomureș Târgu-Mureş, care a făcut profituri-record şi a multiplicat de peste 100 de ori banii celor care au investit în acţiunile sale.

Acum, combinatul este cel mai important brand industrial al judeţului. La nivel naţional, industria chimică indică o trendinţă ascendentă, dar trage şi un semnal de alarmă asupra unor potenţiale riscuri, pentru că peste 20 % din cele aproape 5000 de firme din acest sector nu mai funcţionează.>

În urmă cu 51 de ani se înfiinţa la Targu Mures Combinatul de Îngrăşăminte Azotoase, devenit peste timp cel mai important furnizor de îngrăşăminte pentru agricultură din lume.

Productia a început cu o instalatie de amoniac, una de acid azotic si una de azotat de amoniu. Combinatul a trecut prin 5 etape de dezvoltare, astfel că de la 300 de tone de amoniac, pe zi, acum producţia este de o sută de ori mai mare.

La început, combinatul a fost în proprietatea statului. După anii '90, Azomureş a trecut prin mai multe etape de restructurare, iar în 1998, societatea s-a privatizat.

Plan de investiții ambițios

Anul trecut a fost ultima schimbare de proprietar. Azomureş a fost preluat de una dintre cele mai mari companii elveţiene de cereale si îngrăsăminte chimice din lume. Iar planul de investiţii anunţat de noii acţionari este de 200 de milioane de euro.

„E un proiect care se va derula în timp ce instalația produce îngrășăminte pentru agricultură și presupune înlocuirea instalațiilor din fabrică. Zilele acestea are loc negocierea cu firmele care se vor ocupa de modernizare”, spune Ovidiu Marian, purtătorul de cuvânt al Azomureș.

Retehnologizarea combinatului are ca scopuri scăderea consumului de energie, a gazului metan şi creşterea capacităţii de producţie, care în prezent este la 1,5 milioane de tone de amoniac pe an. Strategia pentru următorii trei ani este să mărească cota de pe piaţa internă, de la 30% în prezent, la 60-70% în anul 2015.

Cel mai mare angajator privat din judeţul Mureş, cu peste 2.600 de angajaţi, combinatul este însă un factor de poluare, din cauza pornirii şi repornirii unor instalaţii vechi de peste 50 de ani.

Combinatul depăşeşte limitele maxime de amoniac admise în atmosferă. Azomureş este cel mai mare poluator al judeţului. În cursul anului trecut s-au făcut peste 9.000 de măsurători de câte o jumătate de oră, din care 211 au fost depăşite. Anual, Garda de Mediu amendează conducerea combinatului cu sute de mii de lei.

Strategia de modernizare a combinatului prevede, pe lângă retehnologizarea instalaţiilor, şi pregătirea unei noi generaţii de ingineri. În condiţiile în care media de vârstă a angajaţilor este de 50 de ani şi mulţi dintre ei vor ieşi la pensie, combinatul va specializa anul acesta peste 50 de ingineri, iar cei mai buni vor fi angajaţi. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Etichete: video , Mures , combinat , raport de tara , azomures

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale