RAPORT DE ȚARĂ. Cum a fost construit Podul Prieteniei, care leagă Giurgiu de Ruse

Data publicării:
pod

La începutul anilor 50, conducătorii României și Bulgariei și-au pus în plan să facă o legătură directă între state, printr-un pod peste Dunare. Dar proiectul era costisitor, mult peste posibilitățile de finanțare din partea celor două țări vecine, în condițiile grele de după Al Doilea Razboi Mondial. URSS a decis la acea vreme să pună la dispoziție utilajele care lipseau România și Bulgariei. Și nu doar atât, s-a hotărât finanțarea construcției aproape integral.

Istoria sa se leagă de începutul perioadei comuniste și relațiile cu marele vecin de la Răsărit.

Imediat după Revoluție, se ajunsese ca pe podul Giurgiu - Ruse să treacă anual trei milioane de persoane. Cozile de TIR-uri se întindeau pe câțiva kilometri, iar autoturismele așteptau uneori chiar și trei - patru zile ca să treacă granița. Giurgiu a devenit astfel un punct important pe hartă, ca urmare a conexiunii care se făce pe aici cu vecinii Bulgari spre Turcia.

În anii 90 se duceau mulți români la turci, pentru comerț. Acum, 90% din cei care trec Dunărea pe pod sunt turiști, dar și numărul acestora este în scădere puternică.

Pentru a crește traficul pe pod, guvernul bulgar a redus în 2011 taxa pentru autoturisme de la șase, la doi euro. România a decis să nu reducă taxa, deși în 2010, după o discuție cu prim-ministrul bulgar, premierul de atunci, Emil Boc, afirma că mașinile vor circula mai ieftin pe podul Giurgiu-Ruse.

Podul Prieteniei, așa cum au insistat sovieticii să fie numit, este cel mai lung pod de peste Dunăre. A fost construit pe două nivele, unul rutier și unul feroviar și are și trotuar pentru pietoni. În plus, este singurul pod de peste fluviu, care are posibilitate de a se ridica dacă trec ambarcațiuni mai înalte.

Secțiunea centrală mobilă, de 85 de metri este supusă periodic la revizii de către partea română, în atribuțiile căreiă intră buna ei funcționare. Dar este folosită cel mult de două ori pe an, pentru că traficul naval a scăzut considerabil, iar ambarcațiuni de foarte mari dimensiuni sunt folosite extrem de rar.

România și Bulgaria au semnat în anul 2000 un acord pentru construirea unui al doilea pod, între Calafat și Vidin, dar proiectul a întârziat din cauza fondurilor insuficiente. Deocamdată, cele două ţări sunt legate, pe toată lungimea frontierei comune pe Dunăre de 470 de kilometri, de un singur pod, cel de la Giurgiu la Ruse.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri