RAPORT DE ȚARĂ. Doljenii gătesc „simplu și perfect”

Data publicării:
22032013 20m 20dolj 20papa-56256

Nici glumele oltenești nu au cum să lipsească din ritualul gătitului, de parcă și ele fac parte din arsenalul de ingrediente pentru o rețetă de-a locului. Ciorba de praz, ostropelul de pui sau sarmalele umplute cu „raci” oltenești sunt doar câteva dintre armele culinare ale doljenilor care fac oricui șederea de neuitat.

„Chintesența la olteni este ardeiul de raci. Întotdeauna când vin prieteni din țară și le zicem - Să vă dăm niște raci la cuptor, ei se așteaptă la racul care înoată, cel tradițional, care merge înapoi. Și când văd ardeiul ăsta spun: Ce fel de rac este acesta? Este rac pentru că este roșu și înainte de a fierbe”, povestesc bucătarii olteni.

Oltenii de aia și vorbesc cu perfectul simplu, pentru ca sunt simpli și perfecți. Așa le-au rămas și tradițiile și obiceiurile, apucăturile. Ei gătesc foarte simplu, mâncarea oltenească nu este sofisticată, complicată, dar este o mâncare sănătoasă și gătită cu ingrediente naturale”, spune profesorul Dan Vană.

Iar când este savurată chiar la ea acasă, mâncarea oltenească are un farmec și un gust aparte.

Nu numai prazul ne diferențiază de alte regiuni, ci și modul de a fi. Noi zicem că suntem mai iuți, mai ageri, poate ne ajută ardeii iuți pe care îi folosim oriunde, sunt chestii care definesc un județ sau o zonă a țării”, povestește Constantin Chirițescu, bucătar.

Votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri