RAPORT DE ȚARĂ. În Ilfov se organizează două din cele mai mari festivaluri: Bestfest și Summer Well

Data publicării:
ilfovmuzica

Ultima ediţie Bestfest a avut şi cel mai numeros public din ultimele trei ediţii. Un maraton de trei zile de muzică bună şi distracţie a adunat trupe ca Electric Fence, Partizan, Chase & Status sau Soilwork.

Unul dintre cele mai apreciate show-uri a fost cel al britanicilor Enter Shikari care au oferit poate cea mai savuroasă prestaţie din cadrul festivalului.

Cu siguranţă, însă, cei mai aşteptaţi au fost veteranii de la Texas. Hiturile i-au făcut pe cei prezenţi să danseze şi să cânte până mult după miezul nopţii.

Pe o suprafaţă de peste 30 de hectare, muzica a fost pentru toate gusturile: de la hip-hop până la rock sau jazz. În afară de muzici de toate felurile, cei prezenţi la festival au avut parte şi de altfel de distracţie.

Pe Domeniul Ştirbei, la Festivalul „Summer Well”, vin cei de la Suede, The XX şi The Vaccines. Scena va fi amplasată în centrul parcului de 25 de hectare al domeniului. Trupa The Vaccines este una dintre cele mai aşteptate să urce pe scenă. Piesa lor „Come of Age”, lansată în 2012, a intrat direct pe locul 1 în Marea Britanie. Anul 2013 le-a adus o nominalizare în cadrul Brit Awards pentru Best Live Act.

Extrem de apreciaţi pentru showurile live, cei de la Suede se bucură de una dintre cele mai bune reveniri din ultimii zece ani ai muzicii britanice, după cum apreciază criticii. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri