RAPORT DE ȚARĂ. Investiții de milioane de euro în infrastructura din Bacău

Data publicării:
bacau santier

Cel mai important drum, E85, este și puntea de legătură cu marile centre București, Ploiești, Suceava, Iași și Brasov. De-a lungul timpului, Bacăul a beneficiat de investiții majore.

Sute de milioane de euro au fost absorbite și investite în infrastructura rutieră. Cea mai recentă, dar și cea mai amplă investiție este cea a pasajului rutier subteran Oituz - Stefan Gusa, obiectiv realizat cu circa nouă milioane de euro, fonduri nerambursabile.

„Realizarea acestui pasaj a presupus și o premieră cel puțin în Europa, în sensul că pe toata durata construcției, el subtraveresază 14 linii de cale ferată, circulația feroviară pe acest tronson nu a fost deloc întreruptă. Ar fi fost o adevărată problema dacă ținem cont că în această zona se realizează legatura dintre sudul țării, zona București, cu nordul țării, Suceava, Botoșani, și mai departe, spre Ucraina”, explixă Ionuț Tomescu, puetător de cuvânt al Primăriei Bacău.

A fost modernizată întreaga zonă prin înființarea a trei sensuri giratorii, s-au făcut lucrări de asfaltare, iar fiecare stradă a fost complet reabilitată. Bacăul are și un avantaj: acela că a fost declarat pol de dezvoltare urbană și în cadrul acestei titulaturi a obținut de la UE 25 de milioane de euro. Banii urmează să fie investiți în lucrări de infrastructură rutieră.

„CJ Bacău împreună cu Primăria Bacău dezvoltă și cu compania de apă un proiect de 125 de milioane de euro pentru apă și canalizare în județul Bacău, CJ are un proiect în implementare de 40 de milioane de euro pentru managementul deșeurilor, CJ Bacău are pe Programul Operațional Regional (POR), a asfaltat drumuri județene de 80 de kilometri lungime și de peste 30 de milioane de euro ca valoare grosier vorbind, CJ Bacău dezvoltă investiția pe PORr de pârtia de ski de la Slănic Moldova, tot pe POR vom avea în implementare în următorii doi ani modernizarea ambulatoriului la spitalul județean de urgență, modernizarea astronomului de la observatorul Bacău și, de ce nu, și un parc tip Aqua Land, de aproape opt mililioane de euro”, explică Dragoș Benea, președintele CJ Bacău.

Un nod european

Bacăul este și un important nod aerian, pe locul patru ca numar de pasageri, după Aeroportul Otopeni, Timișoara și Cluj.

„Aerostar Bacau o societate foarte puternică, o societate care, iată, este pe un trend ascendent și vă spun că este un brand deja foarte căutat la nivel mondial, un brand de care suntem mândri și ne bucurăm că această societate, care anul acesta a împlinit 60 de ani de activitate, este o societate de renume și are un viitor bun”, spune Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

Aeroportul George Enescu este cel mai mare din Moldova. Situat în afara orașului, acesta se întinde pe o suprafață de peste 200 de hectare. Pista are 2.500 de metri lungime, iar platforma depășește 200.000 de metri pătrați.

„Am ajuns în anul 2012 să notăm un trafic de pasageri cifrat la 400.000. Destinațiile au fost diverse, în sensul că în perioada estivală am notat pe hartă destinații precum Cipru, Antalia, Veneșia, Paris, Barcelona. Pe lângă operațiile care se operează obișnuit cu destinațiile Milano, Bergamo sau Londra, Paris, toatea acestea au dus la poziționarea Bacăului pe locul patru în ierarhia aeroporturilor din România în sensul că ocupăm o poziție, aș spune eu, de mândrie”, explică Oana Chelaru.

Cu toate că în ultimii ani, rata de absorbție a fondurilor europene a fost de 100%, Bacăul are și un punct slab: nu dispune de o șosea de centură. De opt ani, aceasta există doar pe hârtie. S-a lucrat la proiect aproape 12 luni și s-au cheltuit peste cinci milioane de euro pentru proiectarea și supervizarea acestuia. Lucrările urma să fie demarate în anul 2005, însă din lipsă de finanțare, de atunci lucrările stagnează. Recent, premierul Victor Ponta a alocat pentru șoseaua de centură a Bacăului suma de 90 de milioane de euro, iar la sfârșitul lunii aprilie a.c. a fost demarată procedura de licitație, însă autoritățile spun că lucrările ar putea demara cel mai probabil anul viitor.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri