RAPORT DE ȚARĂ. Județul Vrancea, recunoscut pentru vinuri, seisme și importanța istorică

Data publicării:
poza-5743 1

„Noi credem, sau ne place să ne lăudăm că Vrancea este un județ minunat, cu oameni deosebiți în care bogătiile naturale și frumusețea peisajului face ca toți cei care vin și văd să se întoarcă cu placere. Un județ care este în plină dezvoltare și în care tradițiile s-au păstrat aproape neatinse”, consideră Kanty Cătălin Popescu, prefectul județului Vrancea.

Situat în cea mai importantă zonă viticolă a României, județul Vrancea este locul ideal pentru iubitorii de vin și de istorie deopotrivă. Cu peste 25.000 de hectare de viță de vie, Vrancea este cunoscută în întreaga Europă pentru strugurii de calitate, dar și pentru vinurile produse de sute de ani prin metode tradiționale. În Vrancea există chiar și un „Drum al Vinului”, lung de 20 de kilometri, presărat cu podgorii și crame. Una dintre ele este la Panciu.

Focșani, un oraș cu o importanță istorică deosebită

Alaăuri de frumuseţile naturale ale zonei, municipiul Focșani impresionează prin adâncile sale rădăcini în istorie. Monumentul Unirii, emblema a orașului, îi înfățișează pe susținătorii Unirii. Printre ei, Moş Ion Roată.

Istoria se simte peste tot în Vrancea. Mausoleul Eroilor Mărășești a fost ridicat la propunerea Congresului Societății Ortodoxe a Femeilor Române. Monumentul de arhitectură funerară unicat adăpostește rămășițele eroilor din peste 250 de mari unități ale Armatei României. Deviza „Pe aici nu se trece”, numele generalului Eremia Grigorescu sau al Ecaterinei Teodoroiu au rămas vii și la mai bine de 96 de ani de la luptele din 1917.

În epicentrul cutremurelor din România, pe vrâncenii nu-i mai sperie tremuratul des al pământului. Stația Seismologică Vrâncioaia este una dintre cele mai moderne din Europa. Specialiștii au descoperit și o metodă mai puțin convențională pentru predicția cutremurelor. Patru papagali au rolul de anunțători ai cutremurelor. Cu două ore înainte de producerea unui cutremur, păsările devin extrem de agitate.

Ținut al transhumanței, păstrător al tradițiilor și obiceiurilor păstorești, Vrancea este un punct de reper și pentru lumea literara, de la Soveja a fost culeasă balada populară „Mioriţa”.

„Suntem foarte legați de ceea ce facem, și sigur că ne iubim orașul, ne iubim oamenii și sper ca Focșaniul să devină un oraș foarte important atât pe plan cultural cât și social”, spune Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Gheorghe Pastia.

Oamenii locului au înțeles că, pentru a fi păstrat, folclorul trebuie cultivat în sufletele generațiilor tinere ca o valoare spirituală autentică.

Puținii meșteșugari care mai confecționează buciumuri trăiesc tot în Vrancea. De exemplu, un instrument muzical specific zonelor de munte, confecționat doar în localitatea Spulber.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate