Sari la conținut

RAPORT DE ȚARĂ. La Botoșani se fac cele mai bune plăcinte din țară

Rețeta nu e grea, dar savoarea vine din secretele pe care le păstrează cu grijă fiecare gospodină.

Ingredientele necesare: făină, lapte, ouă zahăr și brânza cu care umplem plăcintele, brânzoaicele moldovenești, la care de asemenea, am folosit brânză de vaci, ou, zahăr, stafide. Aluatul se taie, se întinde în foi rotunde, iar apoi se adaugă umplutura și se modelează în formă de trandafir. Se lasă la crescut cam un sfert de oră la crescut, după care se ung cu ou”, explică Brânzei Camelia, cofetar.

Mici, rumene și cu un miros îmbietor, brânzoaicele moldovenești au cucerit toată țara.

Nimeni nu se așază însă la masă fără să-și facă mai întâi pofta de mâncare cu un paharel de țuică de Rădeni, despre care vorbesc istoricii încă din secolul 18.

Localitatea deține unul dintre cele mai importane bazine pomicole, cu pruni, din Botoșani. Așa că, în Rădeni, toți localnicii au cazane de țuică în gospodărie.

Unul dintre cei mai mari producători este Iulian Ionițescu, care a moștenit această pasiune din familie și chiar s-a luptat pentru acest brand local.

Am reușit să omologăm țuica de Rădeni, să îl întregistrăm la OSIM. Am vrut și vrem în continuare, mai departe, să îl înregistrăm la Oficiul de Mărci. Facem demersurile necesare pentru a-l înregistra, dar ne-am lovit de birocrație”, mărturisește Iulian Ionițescu.

Iulian Ionițescu produce în distileria sa aproximativ 100 de litri de țuică pe an, de cea mai bună calitate.

„Țuica de Rădeni, brandul pe care l-au avut străbunicii nostri și pe care noi încercăm să nu îl lăsăm să moară, este bună din mai multe motive. Mai întâi este un secret al tehnologiei, al produsul. Un alt factor care îi conferă garanția asta este faptul că noi folosim prune autohtone din zonă, prune care sunt materii bio, deci nestropite”, a mai spus producătorul de țuică.

Bucatele merg bine cu muzica și voia bună. Rapsozii Botoşanilor, conduși de maestrul dirijor Ioan Cobâlă, au dus folclorul moldovenesc în toate colțurile lumii, în cele peste 100 de concerte pe care le susțin în fiecare an.

Am încercat şi în mare parte am reuşit, să punem pe picioare o instituţie de spectacol, o trupă care cântă folclor adevărat, care a evoluat din treaptă în treaptă, ajungând să fie astăzi una din cele mai cunoscute şi apreciate orchestre din ţară”, a afirmat Ioan Cobâlă, directorul ansamlului.

Etichete: tuica , Botosani , raport de tara , placinte , branzoiace , radeni

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale