RAPORT DE ȚARĂ. Mureş, judeţul cu singura cetate medievală din Europa încă locuibilă

Data publicării:
Sighisoara 6514eb941186d1

Situat în zona central-nordică a României, pe cursul râului cu acelaşi nume, judeţul Mureș coboară în trepte de pe crestele Carpatilor Răsăriteni înspre Câmpia Transilvaniei şi Podişul Tarnavelor.

Târgu Mureș a devenit principalul centru economic al zonei. Negustorii şi breslaşii au fost cei care au pus, aici, bazele economiei municipiului, încă din epoca feudală.

Odată cu aceasta s-a clădit o viaţă spirituală pe măsură, astfel încât municipiul reşedinţă de judeţ se prezintă astăzi ca un puternic nucleu economic şi cultural.

Totodată, Târgu Mureș este cunoscut în ţară şi străinătate ca un important centru medical, cu reuşite deosebite în planul medicinei cardiovasculare şi urologice.

Supranumită încă din secolul trecut "Perla Transilvaniei", Sighişoara înseamnă poveste, cavaleri şi domniţe, scuturi, armurieri, pocale şi mese îmbelşugate. Este o poveste frumoasă, vie încă, un oraş care păstrează parfumul epocii medievale.

Inclusă pe lista monumentelor UNESCO drept singura cetate încă locuibilă  din Europa, Sighișoara ascunde locuri încremenite în timp, peste care trecerea anilor nu a avut niciun efect negativ. Sighişorenii sunt norocoşi să locuiască într-un oraş unicat în Europa.

Judeţul Mureş este unul dintre primele judeţe ale României, atât din punct de vedere economic cât şi demografic, caracterizat printr-un ridicat potenţial economic, agricol, turistic. Un centru universitar important, un judeţ cu nevoi permanente de dezvoltare a economiei şi a infrastructurii. Un judeţ caracterizat prin diversitate, multiculturalitate, o poartă de intrare dinspre Europa, un judeţ de tranzit spre celelalte zone ale României”, a declarat Ovidiu Dancu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Gazele naturale, rocile pentru materiale de construcţie, izvoarele minerale sau pădurile sunt principalele resurse naturale ale judeţului, în jurul cărora se şi concentrează economia judeţului.

Un loc aparte îl ocupă fabricile de mobilă, în special mobilierul sculptat, unităţile producătoare de geamuri, sticlă şi ceramică - la Târnăveni, Târgu Mureș şi Sighișoara, textile şi confecţii - la Târgu Mureș şi Sighișoara sau de pielărie - la Târgu Mureș şi Reghin.

Judeţul Mureș este singurul producător de carbid (Târnăveni) şi instrumente muzicale cu coarde (Reghin) din România. Agricultura este a doua ramură cu tradiţie în economia judeţului.

Natura deosebit de generoasă este o garanţie pentru cei care vin să viziteze Mureșul. Sovata, Sângeorgiu de Mureș, Ideciu de Jos, Jabenita, Lapusna sunt doar câteva dintre localităţile care îşi aşteaptă musafirii pentru tratarea unor afecţiuni sau pentru odihnă.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri