RAPORT DE ȚARĂ. Olăritul, creșterea animalelor și dansurile populare, tradiții păstrate în Maramureș

Data publicării:
olarit

Și chiar dacă meșteșugul nu mai este la modă, există olari care duc mai departe tradiția învățată de la bunici, iar alții nu au renunțat la păstoritul oilor de dragul păstrării obiceiurilor.

În comuna Ocna Șugatag, obiceiurile și tradițiile sunt la loc de cinste. Dansul și cântecele întâlnite numai pe plaiurile maramureșene sunt cântate și acum de generațiile mai tinere, la jocul satului.

„Jocul satului presupune reuniunea comunităților din această zonă, satele aparținând Ocnei Șugatag și este un prilej de sărbătoare pentru comunitatea locală. Ei se întâlnesc, dansează manâncă o sarma, beau un pahar de țuică”, explică Razvan Marţea, consilierul Direcției de Dezvoltare și Investiții din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Tradiția este păstrată în Maramureș și în domeniul olăritului, chiar dacă meșteșugarii sunt tot mai puțini. La Baia Sprie, Daniel Leş duce mai departe meseria învățată de la părinți și face obiecte cum nu pot fi găsite nicăieri în lume.

„În zonă sunt privit ca un ciudat. În urmă cu 50 de ani au fost 40 de olari, a fost și o stradă a olarilor și acum am rămas singur”, mărturisește acesta.

A făcut cel mai mare vas de lut din lume, dar un alt obiect are o semnificație deosebită pentru el.

Şi obiceiul creșterii animalelor a dăinuit în Maramureș. Vlad Bot crește oi de la 20 de ani. Are azi 130 de exemplare și spune că nu îşi imaginează viața departe de animalele lui: „E și pasiune, și câștig, dar câștigul e mai puțin, că lâna nu se prea vinde și cașul la piață a scăzut, a scăzut și prețul la miei anul acesta”.

În munții Maramureșului există sute de ciobani care cresc zeci de mii de oi exact așa cum făceau strămoșii lor.  

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri