RAPORT DE ȚARĂ. ONG-urile sunt foarte active în Prahova

Data publicării:
09042013 20prahova-59537

Într-un cartier mărginaş al Ploieştiului, 12 familii vor avea prima lor casă, printr-un proiect iniţiat de Habitat for Humanity. Într-unul dintre apartamente, Cătălin lucrează de zor la finisajele interioare, încă de dimineaţa, înainte de a merge la muncă în schimbul doi.

„Sper ca la inceputul lunii iunie deja să mă pot muta în casă, fac toate eforturile posible, tot ce ține de mine ca să pot să mă mut mai repede în casă”, spune Cătălin Arbanaş.

Cătălin, soţia lui şi fiul lor vor fi vecini cu soţii Năstase, care au doi copii şi vor să petreacă Paştele în noua casă.

„Abia așteptăm, înseamnă foarte mult, nici nu ne gândeam vreodată sa avem o asemenea casă. Suntem șapte, am doi copii, noi stăm patru într-o cameră”, se plânge Irina Năstase.

Pentru Claudiu, proiectul Habitat for Humanity a devenit realitate încă din ianuarie, după ani de strămutări continue. „Am stat în zeci de locații în 13 ani de chirie. Am avut o perioadă în care ne-am mutat de trei ori într-o lună de zile. Ultimul apartament în care am stat era un apartament de 40 de metri pătrați, șase inși într-un apartament cu două camere”, își amintește Claudiu Zerbeş.

O mie de ore pe șantier

Toţi cei s-au înscris în programul Habitat for Humanity au fost nevoiți să lucreze cel puţin o mie de ore pe şantier. La start au fost şaisprezece familii, aşa că nu aveau siguranţa că vor fi selectaţi ca beneficiari. Pentru unii dintre ei, proiectul a însemnat mai mult decât o simplă casă.

Primii care s-au mutat aici stăteau într-o garsonieră foarte mică, dar când am intrat la ei la evaluare, în 3 minute am inceput sa tușesc din cauza mucegaiului. Era un mucegai persistent și ei au trebuit sa arunce toate lucrurile când au venit aici”, spune Daniel Sorescu, manager de proiect la Habitat for Humanity Ploieşti.

Misiunea organizaţiei, care si-a propus sa elimine locuirea în condiţii precare, a prins aici viaţa din beton, lemn şi, mai ales, din grijă faţa de semeni.

„Noi le-am zis cvadruplexuri, sunt asemenea trei case, în fiecare din ele stau câte patru familii, sunt patru apartamente. Au undeva la 65 de metri pătrați, au o bucatarie care e cuplată cu sufrageria, un dormitor sus, mai mic pentru copii și unul mai mare pentru adulți”, spune Daniel Sorescu.

Un proiect care se bazează pe voluntari

Dincolo de sponsorizări şi parteneriate cu diverse firme pentru materialele de construcţii, proiectul se bazeaza în primul rând pe oameni cu suflet.

Tot ce vedeți aici s-a făcut în proporții egale familii și voluntari. Ei vin punctual pentru o zi, două, o saptamână sau chiar două săptămâni și fac voluntariat pe santier, ajutând la ridicarea caselor. În primul rând, ne bazăm pe familii, familiile care vor intra în acest program și care vor beneficia de o casă”, adaugă Daniel Sorescu.

Construcţiile au început în aprilie 2012 şi vor fi gata în iunie anul acesta. Habitat for Humanity nu este la prima experienţă de acest fel în Prahova. În 2008 a construit opt case pentru comunitatea de romi din Bălţeşti, iar în 2011, în acelaşi loc, a mai ridicat zece case intr-o săptămâna.

Bătălia cu autoritățile

De altfel, societatea civilă e o componentă activă în Prahova. Exist[ organizaţii neguvernamentale care şi-au asumat rolul de critic al autoritătilor, în numele cetățenilor. Una dintre cele mai active este Alianţa pentru Drepturile Omului din România.

Intenționăm să acționăm în instanță Primăria, primarul în speță, pentru suspendarea acelui proiect de majorare a taxelor locale”, spune Eugen Cristescu, preşedinte Alianței pentru Drepturile Omului din România.

Acesta nu este însă singurul domeniu de activitate al organizaţiei. „Începem o campanie de advocacy numită Fără câini pe străzi, între rațiune și etică. Cred că sunt în jur de cinci mii de câini pe străzi, din care 2-3 mii ar fi sterilizați”, apreciază Eugen Cristescu.

Și tot organizația pe care o conduce, în parteneriat cu Grupul de Dialog Social şi Civic din România, şi-au asumat şi misiunea de a reprezenta în instanţă mai mulţi angajaţi ai unei companii care au fost concediaţi abuziv, fără a primi salarii compensatorii.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri