RAPORT DE ȚARĂ. Pădurile ocupă mai mult de jumătate din suprafața județului Suceava

Data publicării:
suceava

Situat în zona de frontieră din nord-estul României, judeţul Suceava este al doilea judeţ ca mărime din ţară.

Suceava, cetatea de scaun, este azi reşedinţa judeţului, iar semnele istoriei se regăsesc peste tot în județ. La Rădăuți, de exemplu, sunt îngropaţi primii cinci domni ai Moldovei. Prezentul şi-a pus însă mai puternic amprenta pe celelalte oraşe, devenite azi staţiuni turistice: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei - staţiune balneară dar si cea mai potrivită destinaţie din Moldova pentru sporturile de iarnă, sau Gura Humorului destinaţia ideală pentru o vacanţă tradiţional bucovineană.

Bucovina înseamnă 450 de biserici, mănăstiri şi schituri, unele atât de spectaculoase încât au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO. În egală măsură înseamnă însă păduri de fag şi brad, tradiţii şi ospitalitate. Voroneţul, Putna ori Suceviţa sunt printre bijuteriile acestor locuri.

Bucovina a ştiut să păstreze de la toate etniile pe care le-a găzduit valorile culturale şi din toate să îşi creeze propria identitate. Influenţele habsburgice sunt astăzi cele mai evidente.

„Bucovina era o provincie mică, tolerantă, uşor de administrat, vitrină la Rusia şi atunci austriecii au băgat foarte multe resurse financiare şi umane în această provincie”, spune Emil Ursu, director Complexul Muzeal Bucovina.

Tot austriecii au înfiinţat şi prima herghelie din România, care funcţionează şi astăzi, la Rădăuţi. „Este înfiinţată în anul 1792 de către Imperiul Austro-Ungar în vederea asigurării de cai pentru armata imperială”, explică șeful hergheliei, Corneliu Simota.

Dar bunul cel mai de preţ de pe pământul Sucevei este pădurea. Fondul forestier reprezintă mai bine de jumătate din cea a judeţului, primul din ţară. Tăierile masive din ultima vreme fac lemnul tot mai rar şi mai preţios.

Toate resursele Sucevei sunt exploatate pentru un trai cât mai sănătos. Pământul nealterat de industrie este pentru cei curajoşi pretext pentru a se întoarce la metodele strămoşeşti. Vasile Mătrăşoaie are 60 de ani şi mai bine de jumătate din viaţă s-a ocupat de legumicultură. De doi ani experimentează agricultura eco. La câţiva kilometri de sat şi-a construit un solar unde cultivă plante fără să folosească îngrăşăminte, insecticide ori pesticide.

Folosește, în schimb, soluții naturale, pe care le vom dezvalui în curând. Poveşti precum cea a lui Vasile Mătrăşoaie sunt la tot pasul în Bucovina, loc în care bogăţia de resurse naturale asigură mai mult decât traiul cotidian. Ajută la construirea legendelor despre un loc unde istoria se rescrie în fiecare clipă.  

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri