RAPORT DE ȚARĂ „Perla Vrancei”, stațiunea Soveja, a fost închisă în anul 2000

Data publicării:
soveja

Însă statisticile arată că Vrancea este la coada clasamentului ca număr de turişti atraşi. Ocupă locul 40 la nivel naţional. Puţin peste 50.000 de persoane vizitează, într-un an, judeţul. Soveja este unul dintre locurile cu cel mai mare potenţial turistic din România. Staţiunea supranumită „Perla Vrancei” este cunoscută pentru că în zona respectivă ar fi cel mai ozonat aer din Europa. De mai bine de două decenii, staţiunea cu cel mai mare potenţial turistic din Vrancea este părăsită.

În anii 80, zeci de mii de turişti din ţară şi din străinătate cu diverse afecţiuni veneau la Soveja pentru tratament şi relaxare. Şi sportivii veneau înainte de anii 90, serii de câte o mie de oameni, în cantonament. Staţiunea a fost, însă, abandonată imediat după Revoluţie, iar în anul 2000 a fost declarată oficial închisă.

Din păcate, după 1989, staţiunea este în conservare, s-a făcut o serie întreagă de lucrări de modernizare, dar nu la nivelul cerinţelor cetăţenilor, care ar dori să vină în localitatea noastră, dar posibilităţi de cazare nu sunt”, spune Costică Ciolan, primarul comunei Soveja.

Viticultura este un alt segment care poate fi exploatat din punct de vedere turistic și care poate atrage, în fiecare an, zeci de mii de persoane. Vrancea este renumită în țară și peste hotare pentru vinul de calitate care se face aici. În județ sunt peste 25.000 de hectare cultivate cu viță de vie. Însă nici acest sector nu este valorificat. Motivul? Nu există infrastructură și nici locuri de cazare pentru turiști.

Cine ajunge în județul Vrancea merită să facă o vizită păstravăriei Lepșa. Înființată în anul 1955, păstrăvăria din administrarea Direcției Silvice produce anual opt tone de pește. Turiștii pot să cumpere oricând pește proaspăt la prețul de 21 lei pentru kilogram.

Sunt 19 bazine, are o suprafață de circa 3.720 de metri, de luciu de apă. Producem anual circa opt tone de păstrăv, a fost și proiectat pentru capacitatea asta, au fost și ani în care s-a produs mai mult. La ora actuală, încercăm să mărim capacitatea de producție, să o ducem undeva spre 10-12 tone”, precizează Lucian Zamfir, directorul Direcției Silvice Vrancea.

Dezvoltarea infrastructurii și a zonelor cu potențial turistic din bani europeni este singura variantă pentru a atrage vizitatori, în opinia autorităților locale.

Cred că, odată cu stațiunea de ski Lepșa-Greșu, potențialul turistic al Vrancei va deveni unul de mare forță”, susține Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Rezervațiile naturale ar trebui să fie cel mai important punct de atracție turistică. Aproximativ 8.000 de persoane le vizitează, însă este un număr mult prea mic față de numărul care ar putea fi atras pe acest segment. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate