RAPORT DE ȚARĂ. Regionalizarea a împărțit autoritățile din Bihor în privința accesării fondurilor

Data publicării:
bihor

La fel cred și bihorenii, dar unul dintre viceprimarii orașului este convins că regionalizarea înseamnă descentralizare iar proiectele din teritoriu se vor realiza mai rapid dacă decizia nu vine de la București.

Oradea va avea numai avantaje în urma regionalizării și aceasta din următorul motiv: decizia și implicit descentralizarea va aduce acea plus valoare în alocarea resurselor, care va fi mult mai facilă de la un nivel regional decât de la unul național”, a spus Ovidiu Mureșan, viceprimarul municipiului Oradea.

Potrivit proiectului regionalizării, Bihorul ar urma să facă parte din regiunea de nord-vest, alături de județele Cluj, Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Bistrița Năsăud. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri