RAPORT DE ȚARĂ. Secție modernă de oncologie la spitalul județean Alba

Data publicării:
spital crop

„În vechea secție era foarte aglomerat, erau saloane cu câte 8 și 9 paturi, în salonul de chimioterapie erau foarte aglomerați, pentru că nu era spațiu suficient. Am avut pacienți care în momentul în care am deschis secția au plâns de emoție”, a spus Adriana Lupean, asistenta-șefă.

Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgenţă Alba are 11 saloane cu 31 de paturi, o sala modernă și spațioasă cu fotolii pentru chimioterapie, elevatoare pentru transportul pacienților, cărucioare pentru medicație. Cei care vin să se trateze nu sunt doar din Alba, ci și din alte 25 județe din țară.

Din fericire, autoritățile au înțeles la timp ncesitatea renovării și modernizării acestei secții. Cea mai mare parte a banilor a venit de la Consiliul Județean.

„Pentru Consiliul Județean este, până la urmă, și o demonstrație pentru cei care se îndoiesc pe tema descentralizării și trecerii spitalelor la administraţia locală, pentru că, dacă am fi stat după sistemul clasic, nici astăzi nu am fi avut această secție”, a subliniat președintele Consiliului Județean Alba

Restul banilor au venit de la Ministerul Sănătăţii sau au fost atraşi prin sponsorizări.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri