RAPORT DE ȚARĂ. Tradițiile se păstrează la Galați

Data publicării:
nave galati 1

Constantin Caramatescu a văzut o mare oportunitate din poziția geografică a județului, aşa că în 1994 a înfiinţat o firmă de construit ambarcaţiuni. Fiul său, Adrian, acum în vârstă de 34 de ani, a preluat businessul în 2001, după absolvirea Facultăţii de Nave din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

„Noi ne adresăm unui segment mai practic de clienți. Nu încercăm să atingem luxul, ci pescarii amatori sau pescarii profesioniști care încearcă să o performanță mai mare din ambarcațiunile pe care le folosesc, să petreacă mai puțin timp reparându-le și mai mult pescuind”, spune Adrian Caramatescu, producător de ambarcațiuni.

Atelierul în care se construiesc ambarcațiunile se întinde pe 1.000 de metri pătrați, iar suprafața toală destinată acestei afaceri este de 2.150 de metri pătrați. Criza economică nu l-a ocolit pe constructor.

„Am încercat să rămânem pe piață diminuând profitul și să păstrăm cât de cât echipa de lucru. Avem în momentul de față 16 angajați. Am avut la un moment dat un maximum de 32, însă ulterior a trebuit să ne adaptăm la situația existentă pe piață”, explică Adrian Caramatescu.

Braga autentică, încă produsă la Galați

Tot în Galați mai rezistă unul dintre puținii producători de bragă autenticî. Gheorghe Zmeu a devenit cofetar în anii 60. Rețeta de bragă i-a fost încredințată de un cofetar turc. A păstrat-o și după Revoluție, când s-a privatizat, iar acum este unul dintre puținii producîtori care mai comercializează răcoritoarea băutură. Notorietatea bragii a scăzut dramatic după Revoluție, odată cu apariția băuturilor răcoritoare carbogazoase.

„Este o băutură răcoritoare foarte bună, naturală... Se produce din materie primă: făină, făină de mei, zahăr, miere de albine, un produs natural. Facem în jur de două, trei sute de litri pe zi”, explică Gheorghe Zmeu, producător de bragă.

„Înainte de Revoluție făceam câte patru, cinci sute de litri. Aveam pe strada Bălcescu o brăgărie. Numai acolo vindeam o mie de litri pe zi. Era doi lei litrul, cum era înainte, iar lumea lua un litru de bragă și un covrig și nu mai știa ce înseamnă foamea. Se vindea foarte mult. Cu timpul o să revenim de unde am plecat, pentru că toate lumea vede că e un produs natural, bun. O să meargă mai departe. Asta nu va dispărea!”, este de părere Gheorghe Zmeu.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri