Regionalizarea s-ar putea face prin asumare. Premierul promitea, însă, că nu va mai recurge la această procedură

Data publicării:
dragnea - mfax-1

„După ce modificăm Constituţia, ieşim cu legea de înfiinţare a noilor regiuni care va fi aprobată în Parlament, eu sper că prin procedura angajării răspunderii. Asta înseamnă că, la sfârşitul lunii noiembrie, cel mai târziu, regiunile să fie înfiinţate, adică şi forma lor şi comunitatea administrativ-teritorială”, a spus vicepremierul.  

Este prima declaraţie despre o posibilă angajare a răspunderii Guvernului pe acest subiect, după ce liderii USL au insistat că doresc o dezbatere publică pentru noile regiuni și mai ales după ce premierul Victor Ponta promitea, săptămâna trecută, să nu mai recurgă la această procedură.

Mai mult, premierul tocmai şi-a luat angajamentul la Stasbourg că nu va mai apela la această procedură. „Într-un an am utilizat-o o singură dată şi pentru o lege specială, restituirea proprietăţilor. Nu intenționez să o utilizez din nou. Avem o majoritate foarte mare în Parlament şi cred că legile bune sunt făcute de Parlament, şi nu de Guvern”, a declarat miercuri Victor Ponta în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Liviu Dragnea sugerase, însă, această posibilitate a asumării răspunderii pentru regionalizare și la începutul acestei luni.

Asumarea este o procedură atipică, ce presupune evitarea dezbaterii parlamentare. Guvernul USL, care atunci când era în opoziție critica folosirea abuzivă a acestei proceduri de către guvernul Boc, și-a asumat deja răspunderea, săptămâna trecută, pentru legea retrocedării proprietăților și a promis că nu va mai recurge la această metodă.

La asumare, premierul vine în fața Parlamentului reunit și prezintă textul legii pe care își asumă răspunderea. Dacă în termen de trei zile niciun partid nu depune o moțiune e cenzură, actul normativ intră în vigoare.

Dacă o moţiune trece, legea e respinsă şi guvernul e demis.

O altă posibilitate este contestarea respectivei legi de către parlamentari la Curtea Constituțională, înainte de a merge la promulgare. 

Dacă Guvernul va apela la angajarea răspunderii, Parlamentul nu va mai dezbate noua hartă a regiunilor. În scenariul evocat de vicepremierul Liviu Dragnea, opoziţia va avea la dispoziţie trei zile pentru a iniţia o moţiune de cenzură. Dacă nu o va face sau moţiunea nu va întruni suficiente voturi pentru a fi adoptată, legea regionalizării, aşa cum va fi propusă de Guvern, noua hartă a României va fi, de fapt, expresia voinţei a 28 de membri ai Cabinetului Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri