Traian Băsescu, la Digi 24: Nu cred că se va face regionalizare în România

Data publicării:
traian

Întrebat când crede că va fi finalizată organizarea administrativ-teritorială a țării, șeful statului a dat un răspuns tranșant: „Nu cred că se va face”.

Acest uriaș de 70% din parlament și-a arătat limitele. Nu este capabil să genereze progres pentru România. Reorganizarea administrativă și o Constituție modernă ar fi fost proba că această majoritate uriașă își poate depăși dimensiunea mică din interior și lipsa de viziune. Au probat că nu pot, din păcate, și România a pierdut o ocazie extraordinară, pentru că este foarte puțin probabil să mai ai o majoritate de 70% în următoarele cicluri electorale”, a declarat Traian Băsescu.

Actualul Guvern și domnul ministru Dragnea au început greșit, au început de la vârf spre bază, în loc să înceapă de la bază spre vârf. Baronii județeni se băteau care să fie șeful regiunii”, a mai spus președintele.

În opinia șeful statului, prioritarea ar fi trebuit să fie comasarea comunelor, comasarea instituțiilor descentralizate din teritoriu (direcții sanitare, inspectorate școlare, inspectorate de poliție) și diminuarea aparatului funcionăresc.

Campania „Raport de țară”, „un serial de mare valoare”

Președintele a felicitat Digi24 pentru campania „Raport de țară”. „Ne-ați dat o ocazie să aflăm că în România nu se întâmplă numai accidente, crime, furturi și că nu asistentele tv sunt inima, viața acestei țări, ci comunitățile, oamenii care au patriotismul lor local”, a spus Traian Băsescu.

A fost un serial de mare valoare. Nu-mi place să lingușesc, dar a fost extraordinar. Cine l-a urmărit a putut constata că România este și altceva decât ce vede la televiziunile de știri de dimineața până seara”, a conschis șeful statului.    

În ceea ce privește poziția UDMR, care cere ca Harghita, Covasna și Mureș să formeze împreună o regiune, Traian Băsescu a spus că drepturile minorității maghiare „trebuie respectate”, fără a fi „creată o țară în interiorul țării”.

Noi nu creăm o țară în interiorul țării. Autonomie în Harghita, Covasna și Mureș va fi tot atâta câtă la Caracal și Constanța”, a subliniat președintele. 

Asta trebuie să înțeleagă, pentru că asta e Constituția României și nimeni nu va modifica aceste prevederi. Majoritatea asta de 70%, care nu include UDMR, ar fi putut să treacă peste ifosele unor politicieni maghiari ca și - scuzați-mă că-i spun – caraghiosul care cerea protectorat pentru Transilvania”, a mai spus Traian Băsescu.

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, luna trecută, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri