Antrenorul lotului de gimnastică: Fanii Larisei Iordache au jignit-o pe Cătălina Ponor toată Olimpiada

Data actualizării: Data publicării:
feminin gimnastica ponor antrenor
Foto: Facebook
feminin gimnastica ponor antrenor
Foto: Facebook

Antrenorul lotului feminin de gimnastică, Lucian Sandu, vorbește într-un interviu acordat News.ro despre tensiunile existente la Rio, după ce Cătălina Ponor a fost „atacată” de fanii Larisei Iordache pe reţelele de socializare sau prin mesaje private. Antrenorul mai spune că lui i s-a cerut demisia sau să „o înlocuiască pe Cătălina din concurs cu Larisa”.

El spune că locul 7 obținut de Cătălina Ponor la finala de la bârnă este „o tristețe” pentru el, având în vedere că gimnasta a avut o pregătire bună.

Pentru Lucian Sandu clasarea Cătălinei Ponor pe locul 7 la bârnă, singura finală în care a luat startul la JO de la Rio, a avut şi alte conotaţii decât pentru spectatorii de rând, fiind prima dată când a trăit împreună cu gimnasta o evoluţie atât de slabă, după pregătiri foarte bune.

„Integralul ei era din 6,6, toate păreau în ordine, dar s-au adunat emoţiile, stresul chiar când era mai important. Nu mă aşteptam să greşească aşa, sincer, mă gândeam la un loc 3-4 şi nu aş putea spune că vârsta ei ar fi cauza, nici vorbă. S-a pregătit foarte bine. Ceasul rău, cum se spune, se întâmplă, dar într-un concurs mare nu am văzut-o niciodată aşa pe Cătălina”, a spus antrenorul.

El confirmă spusele gimnastei, care a povestit pe Facebook că a văzut multe comentarii răutăcioase pe rețelele de socializare.

„Mi-au trimis şi mie mesaje, chiar pe privat, în care mi-au cerut demisia sau să o scot pe Cătălina din concurs şi să intre Larisa, iar pe Cătălina au bombardat-o cu mesaje zile întregi. Am înţeles că este un grup de susţinători ai Larisei, nu ştiu dacă despre ei e vorba, dar au fost foarte multe mesaje negative pentru Cătălina. Ce nu înţelege lumea este că pentru mine amândouă sunt egale, iar dacă una spune că am ajutat-o pe cealaltă, e părerea ei, dar din partea mea nu a fost aşa. Larisa e supărată pe mine, are deja o altă atitudine faţă de mine”, a spus Lucian Sandu.

Antrenorul a vorbit și despre mesajul de susținere trimis de Larisa Iordache gimnastei americane Simone Biles.

„Am auzit că i-a trimis lui Biles, au fost şi oameni revoltaţi că nu au văzut şi pentru Cătălina aceleaşi încurajări. Sincer, nu ştiu dacă i-a scris şi Cătălinei, mie mi-a scris un mesaj simplu: baftă. Mi se pare puţin înaintea unei asemenea finale importante, după atâţia ani de când lucrăm împreună şi pentru relaţia pe care am avut-o, şi spun am avut-o, pentru că e clar că nu va mai fi la fel. E trist şi îmi pare rău că în spatele Larisei sunt oameni care au sfătuit-o prost. În gimnastica feminină românească nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Sigur că e o tensiune, dacă eram cu echipa aici, la Rio, alta era situaţia, indiferent de rezultate”, a spus el.

Larisa Iordache a negat că ar exista un conflict între ea și Cătălina Ponor și spune că, în timp ce i-a urat succes gimnastei din SUA pe Twitter, Cătălinei i-a dat două SMS-uri în care i-a urat baftă.

Cătălina Ponor, aflată la a treia finală olimpică la bârnă a ocupat, luni, doar locul 7 (nota 14,000). Medalia de aur a fost câştigată de Sanne Wevers (Olanda, 15,466), urmată pe podium de gimnastele americane Lauren Hernandez (15,433) şi Simone Biles (14,733).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate