Olimpicii, decoraţi de Iohannis

160927_decorare_sportivi_005_INQUAM_Octav_Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, marţi, pe sportivii români medaliaţi la Olimpiada de la Rio, afirmând că a văzut critici virulente la adresa lor pentru rezultatele slabe ale României şi comentând că nu ei sunt responsabili, ci este vorba despre un sistem întreg care s-a degradat de-a lungul anilor şi care trebuie reformat.

„Urmărind participarea la Jocurile Olimpice, nu am putut să trec cu vederea anumite critici care au fost exprimate în spaţiul public cu privire la rezultatele olimpicilor noştri. Cele mai multe nu m-au surprins atât prin virulenţă, cât mai ales pentru că au fost total nedrepte. Reacţiile de acest tip nu aduc niciun beneficiu sportului românesc. Lucrurile nu s-au agravat acum, ci gradual, în cursul ultimelor decenii. Este nedrept ca tocmai sportivii care concurează să fie făcuţi responsabili”, a afirmat preşedintele, în cadrul ceremoniei.

El a criticat atitudinea potrivit căreia cerem rezultate, dar nu privim dincolo de ceea ce se vede la televizor în privinţa sportivilor, considerând că problema stă şi în cum a fost gestionat şi valorificat sportul românesc până acum.

„Cred că este necesară şi urgentă o dezbatere amplă asupra sportului. Pentru o reconstrucţie durabilă este nevoie să gândim împreună un plan solid pentru viitorul sportului românesc. A câştiga medalii şi a avea rezultate deosebite, fără o strategie bine pusă la punct, asumată prin larg consens, este greu. Nu criticând sportivii vom reuşi să îndreptăm lucrurile şi nici făcând primeniri de suprafaţă”, a explicat preşedintele.

El a afirmat că şcoala trebuie să joace un rol fundamental în această „reconstrucţie” a sportului şi este nevoie de sprijinirea programelor sportive în şcoli.

160927_decorare_sportivi_005_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Sportul de performanţă este vârful piramidei şi despre sportul de performanţă mulţi ştiu să povestească multe, sunt sportivi admiraţi, pe care îi cunoaştem cu toţi, dar ca să avem aceşti sportivi de mare performanţă trebuie să existe dorinţa de a face sport de masă. Să existe cât mai mulţi, mai ales copii şi tineri, care nu doar practică sportul, care iubesc sportul”, a spus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că problema nu stă doar în investiţiile pentru baze sportive, ci trebuie regândit sistemul educaţional în privinţa sportului.

„Nu putem să ne aşteptăm cu o oră de sport pe săptămână la şcoală să avem generaţii şi generaţii de sportivi cu mari performanţe. Această chestiune trebuie regândită fundamental. Sportul trebuie să îşi regăsească locul cuvenit nu doar în orarul şcolar, ci şi în dorinţa copiilor. Atunci cu siguranţă vom avea mai puţine cârcoteli şi mai multe rezultate”, a mai spus şeful statului.

În timpul ceremoniei de decorare, uneia dintre sportive i s-a făcut rău, Klaus Iohannis afirmând ulterior, zâmbind, că a fost din cauza „emoţiilor pozitive”.

„Am încurajat-o. Putem chiar să apreciem că a fost aşa emoţionată de ceremonie. Se întâmplă astfel de lucruri şi ele trebuie luate cu mult calm şi cu puţin umor”, a spus el.

Sportiva a fost scoasă din sală şi a revenit după câteva minute, când s-a fotografiat alături de preşedinte.

România a încheiat pe locul 47 în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, după 16 zile de întreceri. Sportivii români au obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz. România a obţinut aurul prin spadă la feminin, argint la tenis prin Tecău şi Mergea, bronz la canotaj 8+1, haltere (Sâncrăian) şi lupte (Saritov).

La Jocurile Paralimpice de la Rio, România a ocupat locul 76 în clasamentul pe medalii, cu o medalie de bronz, cucerită de judoka Alex Bologa.

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate