ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. Averile de nababi ale șefilor de sindicat de la CFR

Data publicării:
ion molea sindicat cfr

„Vreo 200 şi ceva de animale, vreo 20 şi ceva de vaci, porci, de toate. O gospodărie pentru un om care vrea să-şi ţină familia. În jur de 100 de hectare de pământ (...) De la părinţii mei am avut foarte puţine hectare, vreo 5-6-7. Le-am cumpărat în timp. Adică am fost un om care a agonisit”, spune Ion Molea, fost lider sindical la CFR.

Vila sindicalistului e impozantă şi se întinde pe o suprafaţă impresionantă. Diminutivul folosit de Ion Molea pare nepotrivit.

„E o căsuţă obişnuită, de 400-500 de metri pătraţi. Terenul e de 4 hectare, pentru că acolo e mini-ferma, e iarbă, e pădure, e tot ce trebuie”, spune el.

Şi la capitolul autoturisme, situaţia ceferistului e prosperă. Are trei mașini, dintre care una e cea de la sindicat.

„Asta e maşina mea, cumpărată din banii de la sindicat. Care o dată cu plecarea mea mi-am plătit-o şi am luat-o”, spune el.

Aşa îşi prezintă averea cel mai cunoscut lider sindical de la Calea Ferată. În ultimii 21 de ani a condus cea mai puternică organizaţie sindicală de la CFR - Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercială. De câţiva ani a ieşit la pensie, împreună cu soţia sa, care a lucrat tot la calea ferată.

„Păi, da' şi soţia mea a fost angajată la CFR. Şi familia mea a fost angajată. E normal să te preocupi în primul rând de familia ta”, spune el.

În anii '90, liderul sindical a fost autorul unei afaceri grandioase, care i-a adus un comision consistent. Ion Molea a vândut prin sindicat 340.000 de televizoare color.

„În 96 am făcut... la vremea aceea nu erau televizoare. Am făcut o afacere bună. Le-am băgat televizoare, aproape 300.000 şi ceva de televizoare. A fost un comision frumos, lumea a fost mulţumită. Un comision pe care l-am luat şi eu de pe urma la... Adică ce, făceam degeaba? Cinstit”, spune el.

Sindicalistul refuză să spună câţi bani a luat.

„Ceva aşa care să asigure, la vremea aceea, un trai pentru oamenii de lângă mine şi pentru mine”, este tot ce dezvăluie Ion Molea.

O altă afacere controversată care a fost anchetată de procurori a fost cea prin care Ion Molea a luat de la CFR peste 7.000 de traverse, pe care le-a adus la el în sat. O parte dintre acestea au ajuns acasă la sindicalist, unde pot fi văzute chiar şi azi.

La vremea aceea, ministru era domnul Băsescu. Am fost la el cu un primar de aici, din comună, nea Petre, Dumnezeu să-l ierte. (...) Aţi văzut oamenii aceştia în comună? Toţi au pe la poartă câte un podeţ, câte un... E un drum făcut de acolo până acolo de vreo 1.000 şi ceva de metri ca să nu mai fie noroi. Deci, pentru astea au fost aduse. Nu ştiu ce mare afacere a fost”, spune el.

Procurorii, după mai mulţi ani de cercetări, au clasat dosarul liderului sindical.

„Mi-au ţinut un dosar acolo vreo 5-6 ani de zile. Mă puneau să plătesc 14 miliarde de lei”, spune el. Pentru că am fost beneficiarul unor materiale de la Calea Ferată care erau reciclate, fără să fie plătite.

Sindicalistul şi-a estimat singur averea, acum doi ani, la 250.000 de euro. Acum ar rectifica-o.

„Păi, eu spuneam ce aveam atuncea. Crezi că a mai scăzut sau cum? O mai fi scăzut, dacă am cumpărat pământuri, am cumpărat toate astea. Eu agonisesc, tată, mă înţelegi, da?”, spune el.

Molea a fost primul sindicalist care a primit de la CFR maşină de serviciu şi o cotă lunară de combustibil de 250 de litri. Plus sediu cu toate dotările şi telefon mobil, toate plătite din bani publici. Venitul lui era mai mare decât cel al ministrului Transporturilor

„Pe mine sindicatele de la ei mă plăteau cu 2.000 şi ceva de euro pe lună. (...) Ce, e o sumă mare? Eu ştiu că am trăit bine. Că mi-am crescut copiii. Că am ajutat oamenii de pe lângă mine. Asta ştiu eu. Altceva ce să fi făcut?”, spune Ion Molea.

Federaţia e condusă acum de Gheorghe Frăţică. Venitul actualului preşedinte e de 1.650 de euro lunar. Nu i se pare mult.

Sunt foarte mulţi alţi conducători din structurile sindicale care probabil câştigă de trei ori mai mult decât mine. Asta este”, spune el.

Federaţia Mişcare Comercial are în structura de conducere opt membri. Toţi câştigă peste 1.200 de euro net lunar, de trei ori mai mult decât salariul mediu la CFR. Toţi au maşină de serviciu primită de la stat şi cotă lunară de carburant, deşi pot circula gratuit cu trenul.

S-a mai dat o indemnizaţie de la sindicat, de la sindicat de la federaţie, ca să poată să stea, să mânânce, să aibă delegaţii, pentru că el pleacă în ţară”, spune Gheorghe Frăţică.

Soţiile a șapte din cei opt membri din actuala conducere a federaţiei sunt angajate la Căile Ferate. În ultimii 22 de ani, numărul ceferiştilor a scăzut de la 220.000, la 53.000. Soţiile liderilor sindicali nu au fost atinse de disponibilizări. Au plecat de la CFR când s-au pensionat. Liderilor de sindicat li se pare normal.

„E normal să-ţi aduci familia”, crede Gheorghe Frăţică.

Nevasta mea e angajată deodată cu mine când m-am angajat în 1991 la calea ferată. Adică soţia mea nu mai are dreptul să trăiască în România asta sau cum?”, spune și Grigore Mare, prim-vicepreşedinte FNFMC.

În ultimii ani, în timp ce liderii sindicali s-au bucurat de venituri mari şi privilegii, simplii angajaţi de la CFR nu au simţit că le sunt apărate drepturile. Concedierile au curs, iar măririle de salariu nici nu merită pomenite.

Pe actualul ministru al Transpoturilor nu par să-l deranjeze facilităţile liderilor sindicali obţinute prin contractele colective de muncă.

„Nu cunosc situaţii punctuale. (... ) Apanajul de negociere între companie şi sindicat aparţine conducerii companiei, consiliului de administraţie şi sindicatelor. N-am ajuns până acolo să ştiu exact dacă nevasta lu' unu e angajată undeva sau aşa mai departe”, spune Ioan Rus.

În ultimii ani, situaţia angajaţilor de la calea ferată s-a înrăutăţit. Salariile au crescut prea puţin, iar mii de oameni au fost concediaţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri