Ferma Animalelor, profit de milioane de lei. Afacere românească pe model occidental

Sergiu Voicu Data actualizării: Data publicării:
ferma animale

Există o Românie a oamenilor de succes, a celor care au construit cu multă muncă. Progresul nu presupune doar inovaţie, ci poate fi obţinut şi prin reinterpretarea vechilor reţete, prin adaptare la prezent. România are un potenţial agricol uriaş, însă puţin pus în valoare, din cauza lipsei de politici coerente. Sunt, însă, antreprenori care fac din această îndeletnicire veche una modernă.

În apropierea Bucureştiului, un antreprenor cu state vechi în agricultură a decis să facă o încrucişare între o grădină zoologică şi o fermă. A ieşit un parc de distracţie pentru copii, care, crescuţi în oraşe, nu ajung să vadă animale. E un model importat, cu mare succes mai ales în Statele Unite. E zootehnie la expoziţie şi are mare succes. Oferă educaţie combinată cu distracţie pentru cei mici.

La 13 kilometri de centrul Capitalei, în comuna Pantelimon, găsim o fermă de animale unde copiii se pot simţi ca la ţară. Un fel de grădină zoo cu animale domestice, în care cei mici le pot vedea de aproape şi se pot juca în voie cu ele: capre, ponei, măgăruși, vițeluși, iepuri, oi, păsări...

Este o fermă făcută pe model occidental, dar pusă pe picioare de copiii unui fermier român, care s-au născut şi au crescut printre animale.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: De ce v-aţi gândit să faceţi o fermă a animalelor pentru public?

Sorin Petcu, antreprenor: Ideea a venit de la sora şi de la cumnatul meu care, având două fete, îşi doreau să aibă mai multe animale diversificate pentru cele mici.

Mihai Petcu, antreprenor: Am zis să redăm copiilor realitatea în care trăiesc.

Proiectul a prins viaţă în 2009, la câteva luni după ce ideea a încolţit în mintea lor. Şi a devenit prima fermă-parc de animale domestice din România.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Cum arăta la început?

Sorin Petcu, antreprenor: Şase ţarcuri şi am cumpărat vreo 6-7 ponei, capre, oi, măgari, nişte găini, nişte rațe şi atât şi am adus un loc de joacă. Am avut momente relativ grele în unele perioade, deoarece nu reuşeam să ţinem pasul cu numărul de vizitatiori care veneau. Fiind foarte mică locaţia la început, aveam 1.500 de mp şi aveam coadă la intrare, erau din stradă şi aşteptau să între.

Acum, Ferma Animalelor, ridicată pe locul unde până la sfârşitul secolului trecut se afla Şcoală de Agricultură din Bucureşti, se întinde pe 40 de mii de metri pătraţi.

Sorin și Mihai Petcu fac planuri de viitor: „Trebuie să vedem ce mai facem aici să mai vină oamenii. Trebuie să mai cumpărăm nişte animale”.

Mihai Petcu: „Am aranjat să mai cumpăr nişte lame, nişte mufloni şi trebuie să mai plantăm nişte copaci să mai facem umbră. (...) Am zis să mai scot niște animale din boxele astea. 5-6 animale într-o boxă sunt suficiente. Apropo de asta, trebuie să vedem ce mai facem cu caii şi poneii ăia..

Deşi animalele au staule special amenajate, copiii pot interacţiona cu ele prin diversele activităţi în care sunt implicaţi.

Li se arată cum se mulge o vacă, cum se hrănesc viţeii cu biberonul, cum sunt ţesălaţi poneii sau cum sunt hrănite animalele cu iarbă.

Mihai Petcu le explică vizitatorilor: Prin uger îi trec 400 de litri de sânge ca să facă un litru de lapte. (O doamnă: N-am ştiut asta!) Aparatul ăsta nu face altceva decât să imite mulsul, suptul viţelului. Un litru de lapte are valoare nutritivă cât 600 de grame de carne de vită.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: După cât timp a venit succesul?

Sorin Petcu: Vizitatorii au început să vină după 2 luni.

Mihai Petcu: Acum am avut șase săptămâni: nu am avut sub 600 de vizitatori pe zi. Copiii sunt fascinaţi, nu ar mai pleca de lângă animale.

La fel s-a întâmplat şi cu Mihai Petcu, a crescut între animale şi toată viaţa a decis să şi-o dedice acestora.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Ne aflăm în comuna Pantelimon, la singura fermă de vaci care a supravieţuit după Revoluţie lângă Capitală, din cele 40 existente înainte de 89. Domnul Mihai Petcu este cel care a ţinut pe picioare această fermă. Cum aţi reuşit? Care este povestea?

Mihai Petcu, antreprenor: Ferma aceasta este sufletul meu, pentru că eu lucrez aici de 42 de ani. Am păscut vaca, am avut grijă de ea, am urmărit-o, într-o perioadă în care dacă năştea o vacă, se oprea nunta şi toată lumea venea să vadă vaca. De ce? Nu râdeți! Dacă făta vaca, copiii aveau ce să mănânce şi erau fericiţi. O vorbă spune că vaca scoate sărăcia din casă omului, iar chinezii spun că vaca este aurul şi argintul omenirii.

La 21 de ani, Mihai Petcu a devenit medic veterinar, apoi s-a angajat la fermă. Dar a vrut să fie un văcar şcolit. A continuat studiile şi şi-a luat şi o diplomă de economie agrară şi un doctorat în creșterea vacilor.  A fost ajutat de băiatul său, Sorin, să facă afacerea mai eficientă. Un tânăr şcolit în străinătate şi cu experienţă de business afară.

Sorin Petcu, antreprenor: În 98 am plecat din ţară, am făcut facultatea cu o bursă în Franţa, de Politehnică, şi sunt inginer mecanic, apoi am lucrat pentru două concerne mari în industria alimentară, diferite poziţii, în general la nivel internaţional.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: De ce ai decis să te întorci?

Sorin Petcu: M-am decis să mă întorc pentru că ţin foarte mult la acest loc. Am avut şi am posibilitatea să plec din această ţară să îmi fac o carieră în afară, chiar acum am pe masă o ofertă.

- Dar?

Sorin Petcu: Dar tot timpul când am lucrat, şi am lucrat mai mult în afară decât în România, tot timpul m-am gândit la ce se întâmplă aici.

Chiar la începutul crizei, fermierul a apelat la fondurile europene pentru a-şi dezvolta şi menţine business-ul. Atunci a luat 400 de mii de euro pentru tehnologizare.

Sorin Petcu: Am cumpărat utilaje agricole, de atunci nu am mai făcut niciun proiect pe fonduri europene, atunci ne-am speriat câte mii şi mii de pagini trebuiau pentru a obţine un astfel de proiect.

Acum, la nouă ani distanţă, banii comunitari revin în atenţia fermierilor de lângă Bucureşti ca o oportunitate de a crește afacerea mai mult şi a scădea costurile de întreţinere a clădirilor existente: „Poate luăm nişte fonduri europene şi să mutăm grajdurile alea şi să facem un grajd mai în spate, să optimizăm mai mult costurile” - se gândesc ei.

Mihai Petcu explică: Avem o instalaţie de muls modernă, laptele se răceşte automat şi vindem în trei direcţii: la o multinaţională care îl prelucrează, pentru că nu poţi sta cu laptele, este perisabil, vindem la automate lapte natural de vacă şi am făcut şi o mică făbricuţă unde prelucrăm lapte.

Sorin Petcu detaliază: În paleta noastră de produse avem o sana la 3,5, un iaurt la 3,5 şi mai nou am început să facem şi iaurt şi sana la 1,5 pentru persoanele care nu doresc atât de grase produsele. Facem şi brânză pe care de vreo câteva luni o punem în vid şi facem o smântână cu 20-25% grăsime.

Ferma de vaci de lapte Agroindustrială Pantelimon, al cărei acţionar majoritar este Mihai Petcu, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 5,7 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul precedent, fiind şi cel mai bun an al companiei în ceea ce priveşte vânzările.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri