Grădina Vlahiia, povestea unei afaceri născute din dor de România

Sergiu Voicu Data publicării:
gradina vlahiia 1

Din conservarea tradiţiilor se pot face şi bani. Un antreprenor a adus la 20 de kilometri de Bucureşti o parte din Maramureş. E un sat în miniatură, construit după toate obiceiurile zonei. Proiectul numit „Grădina Vlahiia” e căutat de turiştii care vor să vadă o bucăţică din Maramureş, dar fără să parcurgă sute de kilometri. Şi e un business cu un potenţial care depăşeşte jumătate de milion de euro.

Alexandra Aga, actriță, citește dintr-o carte: În zilele noastre nimeni nu mai ştie cum îl chema pe prinţ sau pe tânărul povestitor , dar undeva în apropiere de Bucureşti există şi astăzi un sat numit Grădina Vlahiia. La intrare se vede o fântână care este adusă parcă de pe alte meleaguri, lângă ea este un restaurant mare care este poate ridicat tocmai cu banii prinţesei. Iar aproape de el este o bisericuţă de lemn.

Sergiu Voicu - jurnalist Digi24: Bine v-am găsit. Sunt Sergiu Voicu. Cunoaştem acum la România Fast Forward, la „România pe repede înainte” , povestea unui român care în anii 70 a plecat din ţară. A lucrat 14 ani în Canada, dar a decis să revină în România. Şi a revenit la începutul anilor 90 de dor. Cât de mare a fost dorul? Bună ziua!

Cristian Dumitrescu: Bine aţi venit la noi. A fost foarte mare dorul. Și dorul, şi speranţa că se vor schimba lucrurile. Şi m-am bucurat tare să mă întorc şi să pun şi eu umărul la dezvoltarea țării noastre.

- Impulsul de unde a venit?

- Mi-a fost foarte dor de familie , de ţară, de tot, de limbă.

- Sunteţi născut în Făgăraş, lângă Braşov, aţi copilărit în Bucureşti, aţi venit înainte de 20 de ani în Bucureşti?

- Toată viaţa mea am trăit în două locuri . Făgăraş, unde îmi petreceam tot anul, şi vacanţele de vară le petreceam la Bucureşti cu bunicii din partea mamei.

- Care a fost motivul pentru care aţi ales să plecaţi din ţară în anii 70?

- Am ales libertatea. Sub pretextul reîntregirii familiei. Fratele meu plecase înainte în Italia. Am cerut paşaport.

- Şi l-aţi primit?

- Da.

- A fost greu să plecaţi?

- A fost greu dar am reuşit, într-o conjunctură favorabilă. Americanii hrăneau clauza naţiunii celei mai favorizate şi atunci Ceauşescu a trebuit să dea drumul la nişte oameni. Au plecat criminali şi oameni care politic nu erau un exemplu bun pentru oameni ce trăiau aici.

- Studiile le-aţi făcut în Bucureşti?

- Da.

- Ce aţi terminat?

- Nu le-am terminat. Când am cerut paşaportul, a fost exmatriculat din facultate şi apoi arestat în foarte scurt timp pentru parazitism.  Din fericire, nu am terminat niciodată facultatea şi asta mi-a dat o deschidere spre orice.

A ajuns mai întâi în Italia, apoi, cu 60 de dolari în buzunar şi gândul că nu îşi va mai revedea niciodată familia s-a dus în Canada, într-o ţară în care nu ştia pe nimeni, dar cu ţelul de a-şi demonstra că poate reuşi pe cont propriu.

- Începutul nu a fost însă unul de succes de la început. Aţi început cu meserii de jos.

- Începutul, ca orice emigrant care nu vorbeşte limba şi nu are pe nimeni acolo. Am spălat vasele şi am lucrat la un bar, până am început să vorbesc engleză suficient să lucrez ca desenator tehnic, povestește Cristian Dumitrescu.  Lucram de la 8 la 5 ca desenator tehnic şi de la 6 la 2 noaptea la bar.

Dar ambiţia i-a deschis uşile.

- În Canada am avut şansa să lucrez la IBM şi înainte de asta, la General Electric. Am avut şansa să lucrez la IBM pe cel mai performant sistem de proiectare din lume.

- Aţi lucrat la IBM în anii 80, când în România nici nu se ştia de calculatoare, românii nu au văzut un calculator fizic.

- Nici PC-ul nu apăruse când lucram eu pe ditamai computerul.  Lucrând la IBM am învăţat să proiectez pe calculator şi eram unul dintre puţinii din lume care ştiam treaba asta şi atunci lucrul ăsta m-a făcut foarte valoros. Am avut şansa să lucrez pe 200 de dolari pe oră şi să câştig foarte mulţi bani singur.

- În mediul de afaceri când aţi intrat prima oară? Când v-aţi făcut prima firmă şi aţi devenit antreprenor?

- În Canada, la câteva luni după ce am ajuns, am deschis prima companie.

- Aţi aflat de Revoluţie de la televizor, de la CNN şi acela a fost momentul care a făcut clicul şi aţi decis să vă întoarceţi acasă.

- Era înainte de Crăciun, fratele meu era în Italia şi se pregătea să vină să o viziteze pe mama. Îmi era frică pentru fratele meu şi pentru mama. Şi toată trăirea mea era în preajma Crăciunului când toţi colegii erau veseli şi mi-am dat seama că nu am ce căuta în altă ţară decât România. Nu aveam cu cine să împărtăţesc ceea ce simţeam. Nici prietena mea, cu care aveam atunci un copil ce avea 3 luni, nu mă înţelegea, nu rezona cu ce s-a întâmplat.

S-a simţit străin şi neînţeles cu adevărat. Iar străinătate, cu toate beneficiile ei, nu putea compensa sentimentele. Atunci a decis să revină în România.

- Aţi venit iniţial la un târg.

- La TIB 90 am venit, la standul Canadei.

- Şi reprezentaţi?

- Compania mea din Canada, Maximum Business Machines. Și am decis în perioada târgului să deschid firma, una dintre primele din ţară. Era un S.A.

- Şi se ocupa de... ce ?

- Distribuţie de hardware şi software şi se ocupa în special de programare pe calculator. Chiar atunci, la TIB, am făcut o livrare pentru Cernavodă.

***

- După 90 şi ceva erau destul de mulţi oameni, şi în rândul intelectualilor, Rusan, Ana Blandiana, dornici să facă ceva.

Ştefan Câlţia - pictor: Şi atunci îl cunosc pe Cristian Dumitrescu. Un tânăr venit din Canada, unde se descurca. Venit aici cu gândul de a face ceva. Mai mult decât atât, a început să ceară ajutorul. Ţin minte că şi eu, şi pictorul Ilfoveanu l-am ajutat cu nişte mici sume de bani, pentru că nici noi nu aveam, ca să-şi înceapă afacerile.

***

- Și în România afacerea dvs cum s-a dezvoltat ?

Cristian Dumitrescu: Foarte greu, pentru ca nu exista legea copyright-ului. Și spuneau colegii mei: cum vând soft de mii de dolari, când se putea copia?! Și nu cumpăra nimeni.

- Cum era România anilor 90 pentru un tânăr venit din Canada pentru afaceri în România? Chiar dacă erați român, dar erați trăit în străinătate 14 ani...

- Toată lumea era entuziasmată, toate firmele voiau sa dezvolte, să crească. Era o atmosferă extraordinară. Iar toate neajunsurile, drumurile, cozile la benzină, pentru mine au fost oportunități de business. Inițial ce vindeam eu, Autocad, era un soft de desenare, ulterior, Autodesk era un soft ce s-a răspândit pe piețe verticale, arhitectură, construcții, cadastru...

- Ați lucrat cu statul? Ați avut contracte cu statul ?

- Nu foarte multe, dar am avut. Lucram cu institute de cercetări. Cu Semănătoarea, Tractorul, Steagul Roșu, Dacia, ăștia au fost primii clienți. În ultimii ani aveam vânzări de 160 de mii de euro pe zi. Mergea extraordinar înainte să înceapă criza economică.

- Peste criză cum ați trecut?

- Foarte bine, pentru ca am vândut firma.

***

Ştefan Câlţia - pictor: Un lucru care mi se pare grozav la Cristian Dumitrescu este că acest om, care a pornit o afacere şi pe care puteai să îl priveşti într-un mod foarte mercantil, a ştiut să conducă acea afacere şi să producă bani. Iar în momentul în care a produs suma şi a vândut afacerea, el vine şi îi aruncă într-o utopie. Dar toate marile realizări au fost la început nişte utopii.

***

Banii obținuți din afacerea IT a decis sa îi folosească pentru a-și îndeplini un vis, început în 1993.

- Aţi decis să renunţaţi la tot, să vindeţi tot, pentru a reconstrui satul copilăriei, al bunicilor. Ce aţi vândut?

- Multe proprietăţi. Mi-am vândut maşina, un Maseratti. Mi-am cumpărat tractor, excavator, cu banii luaţi pe el. Și am vândut diverse proprietăţi pentru a face locul ăsta frumos.

- Asta pentru că vă era dor de casa bunicilor ?

- Aşa a început proiectul iniţial. Întors în ţară, casa bunicilor...aveam un bunic preot la ţară... o vânduseră. Şi mi-a părut foarte rău de pierderea acestei case. Printr-o conjunctură, am luat un teren aici, la Snagov şi am decis să refac o gospodărie ţărănească.

***

Ştefan Câlţia - pictor: El nu gândeşte locul în stil maramureşean, dar era locul de unde trebuiau salvate lucrurile. Nu voia să aducă Maramureşul aici, dar Maramureşul era devastat de propriii copii care îşi fac case cu balustrade de inox şi ascensoare.

***

- Şi după prima căsuţă a urmat şi a doua, şi a treia şi v-aţi extins.

- Am început totul pentru mine, pentru familie şi prieteni, nu a fost nimic comercial. Mi-a plăcut faptul că le-am salvat de la foc, probabil, sau de la transformat în parchet. Sunt mulţi italieni şi nemţi care umblă după case d-astea vechi ca să folosească lemnul. Am salvat patru case.

***

 Ştefan Câlţia - pictor: El este un ocrotitor al frumosului. Când vii în Gradina Valahă simţi că vii într-un loc al liniştii, al păcii şi al frumosului, într-o lume în care umblând printre aceste case te întâlneşti cu o biserică.

***

- Icoanele pe care le vedem aici le aveam de mult timp. Parte sunt moştenite, parte sunt cumpărate de mine şi de fratele meu. Și acum câţiva ani am vrut să le donez, însă prietenul meu, Ştefan Câlţia, mi-a spus să le ţin, că... „o să găseşti tu ce să faci cu ele mai târziu”. Şi după ce am terminat proiectul Satul Maramureşean din Snagov, m-am gândit că ar fi bine să fac o biserică care să reflecte satul şi inima satului şi în care să expun icoanele. Şi aşa a devenit copia bisericii dintr-un lemn Muzeul icoanei.

- Se pot oficia slujbe în această biserică?

- Da, pot fi oficiate botezuri, cununii, mai puţin sfânta liturghie.

***

Ştefan Câlţia - pictor: Un prieten cu care am venit astăzi, uitându-se, îmi spunea uite ce lucruri superbe sunt. Suntem încă în faza în care ne minunăm de lucrurile normale care ar trebui să fie peste tot locul.

Peter Hurley - promotor al RomânieiEste foarte greu să îţi duci copiii în Maramureş. Muncesc de 7 ani să îi conving pe oameni să meargă să viziteze Maramureşul. Este foarte departe. Am călătorit 20 de ore cu trenul ca să ajung astăzi aici din Maramureş. Dar să poţi vedea Maramureşul la 15 minute de Bucureşti, să poţi să studiezi arhitectura acestui loc, să fii inspirat pentru propria ta locuinţă, propria viaţă, asta reprezintă un mare serviciu, adus de acest om pentru noi, dat nouă prin marea sa dedicaţie.

Ştefan Câlţia - pictor: Cristian, pe lângă dorinţa lui de a face ceva, pe lângă spiritul pragmatic, este un om care în timp s-a educat. S-a educat în sensul frumos al cuvântului.

***

- Aţi negociat pentru ele, erau scumpe când le-aţi cumpărat?

- Nu mi-a fost ruşine să negociez, spune Cristian Dumitrescu. Am dat 1400 - 1600 de mărci pe o casă. Pe poartă am dat 100 de dolari, nu aveam ce să mai negociez.

A investit peste 3 milioane de euro în decursul anilor pentru a reconstrui satul copilăriei.

- Nu am avut niciodată o linie de credit în România.

- Și nu ați apelat la fonduri ale statului sau fonduri europene pentru a va dezvolta afacerea ?

- Nu am apelat niciodată la niciun fond și niciun împrumut.

- De ce v-ați ferit de ele?

- Am avut și o ambiție, așa, cum am plecat în Canada singur și am vrut să văd cum e să mă descurc singur, la fel și în business. Este mai bine să faci pe banii tăi un business decât pe împrumut. Apreciezi mai mult munca.

***

Ştefan Câlţia - pictor: Nu este un nostalgic, el nu face aici un muzeu, deși îi zice la casuța asta „muzeu”. El face aici un loc unde rădăcina noastră să fie simțită. Să se vadă că avem rădăcinile în pământ, bine ancorate.

Casa transformată în muzeu este cea mai veche din cele strămutate. Are peste 200 de ani şi a aparţinut unui crescător de animale şi agricultor. Sătucul maramureşean de lângă Bucureşti a prins farmec şi mai mult datorită activităţilor ce s-au dezvoltat aici.

- Dvs de câți ani sunteți aici?

- Anul ăsta fac 18 ani, spune Vasile. Prima oară eram în casa din față, nu eram aici. Erau bălăriile de 2 metri pe câmpurile astea.

- Și prima construcție care a fost?

- Prima construcție a fost chiar boxa de la cai.

***

- Câţi cai aveţi?

- Ăia 3 şi cu el şi cu poneii, 4 ponei.

Ferma s-a dezvoltat în decursul anilor, iar acum vizitatorii pot vedea aici pe lângă cai şi ponei, şi porci de Mangaliţa, iepuri şi găini.

- Aveți și câteva sere și cultivați aici tot ce este nevoie pentru a găti pentru clienți.

- Cu asta am început, cu agricultura. Am început cu livada de vreo 400 de pomi fructiferi, cu vița-de-vie și două solarii. Solarii în care cultivam totul bio și folosim îngrășământul din curte de la animale.

***

Ana Wagner - artist plasticAici redescoperi bucuria de a trăi şi a gusta din toate din toate plăcerile vieţii.

Ştefan Câlţia - pictor: Cristian Dumitrescu este un om care își iubește locul, strămoșii.

***

- Dvs organizați și excursii pentru cei care ajung aici, la Grădina Vlahiia. Îi duceți prin pădure, îi duceți cu barca...

- Da, îi ducem cu trăsura, cu sania, în padure. Organizăm ture cu barca pe lac, excursii la mănăstirea Snagov, la mănăstirea Căldărușani. Avem acces la bărci de 20 de persoane, de 40 de persoane. Vreau să fac niște târguri de antichități și de ii, spune antreprenorul Cristian Dumitrescu.

***

Crenguța Hariton, actriță: Prea multe coincidenţe. Aşa că pentru unii oameni, Grădina Vlahiia este, şi în zilele noastre, satul poveştilor.

Cristian Dumitrescu - antreprenor: E proiectul meu de suflet. Ce are în vedere readucerea tradițiilor. Și copiii și familia mă interesează foarte mult să găsească aici ceva educativ, să facem lucruri pentru copii.

Ştefan Câlţia - pictor: Doamne, țara mea este unul dintre cele mai frumoase locuri de locuit pe care le-am întâlnit în lume. Sunt locuri spectaculoase în lumea asta, teribile. Dar locuri de locuit, în care să te așezi și să stai și să faci Grădina Valahă, cum sunt la noi parcă nu sunt nicăieri.

***

- Cum vedeți viitorul României?

- Eu cred că România va avea un viitor foarte bun. Nu știu cum, nu știu când, nu știu cât va mai dura, dar sunt convins că România o să cada în picioare din nou. Sunt 100%, spune Cristian Dumitrecu.

- Ce arată bine în România? Aţi investit în România, vreţi să arătaţi valorile româneşti. De ce credeţi în ele? Ce credeţi că arată bine aici?

- În primul rând, în România arată bine satul, poporul român arată bine. Valorile arată bine. Şi pe care nu le mai găseşti în Europa. Am trăit în Italia, am o casă în Toscana şi mergeam foarte des. Nu mai vezi valorile şi tradiţiile pe care le avem aici. Nicăieri nu le-am mai văzut în Europa. Pe termen lung va fi bine. Valorile ne vor aduce şi ne vor pune pe şină până la urmă. Cred în România foarte mult.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri