Prima apariție publică a Papei, după anunțul retragerii

Data publicării:
1202papa-49258

Până pe 28 februarie, Benedict al XVI-lea îşi va respecta programul deja stabilit şi, vineri, îl va primi la Vatican pe preşedintele Traian Băsescu. Vizita fusese programată în urmă cu mai mult timp.

Pe 27 februarie, Papa îşi va lua rămas bun de la credincioşi în cadrul unei ultime audienţe generale în Piaţa Sfântul Petru. În vârstă de 85 de ani, Benedict al XVI-lea renunţă la pontificat din cauza stării de sănătate şi a vârstei înaintate şi a anunţat că se retrage la o mănăstire din Vatican. Astfel, după alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice, acesta din urmă şi predecesorul său vor locui la doar câteva sute de metri distanţă unul de altul, la Vatican. După 28 februarie, Benedict al XVI-lea va redeveni cardinalul Joseph Ratzinger.

După aproape opt ani de pontificat, liderii religioşi din toată lumea îl laudă pe Benedict al XVI-lea pentru perioada petrecută în fruntea Bisericii Catolice. Una dintre cele mai surprinzătoare reacţii a venit din partea rabinului-şef al Israelului. În 2009, Suveranul Pontif a făcut o vizită istorică în Israel, iar acum relaţiile dintre statul evreu şi Sfântul Scaun sunt la un nivel fără precedent.

O profeţie medievală, făcută de un sfânt, pune însă sub semnul întrebării viitorul lider al Bisericii Catolice. Sfântul Malacai din Irlanda a făcut în secolul al XII-lea o listă a tuturor papilor, care spune că Benedict al XVI-lea va fi penultimul Papă şi că succesorul său, care va fi cunoscut sub numele de Petru Romanul, va aduce distrugerea Romei şi Apocalipsa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri