Generalul Averescu, „salvatorul” țării. A fost implicat în represiunea contra țăranilor în 1907

Nicolae Ciucă, la Jurnalul de Seară

Un preot vrea să trimită fetele abuzate la închisoare

Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa

Ciolacu negociază vânzarea de acțiuni TAROM la companii din Qatar și EAU

Gafa lui Ciolacu în Qatar: A vrut să spună „lecție”, a ieșit „erecție”

Ce a găsit Corpul de Control la Spitalul Pantelimon

Scandal la un liceu renumit din București

Răsturnare de situație în anchetele de la Spitalul Pantelimon

Incident la stația de metrou Piața Unirii. Toți călătorii au fost evacuați dintr-un tren

Alexandru Averescu îşi începe cariera militară în războiul de independenţă, se înrolează la 18 ani ca voluntar şi urmează apoi Școala Superioară de Război de la Torino. Ministru de război în guvernul Sturza, participă direct la reprimarea răscoalei tărănesti din 1907. Este atât de implicat încât ofițerii își justifică ordinele împotriva răsculaților spunând: „Este ordinul generalului Averescu".

În timpul războaielor balcanice, generalul Averescu devine șef al Marelui Stat Major, iar în perioada de neutralitate întocmeşte rapoarte avertizând asupra instrucției, înarmării şi aprovizionării slabe a armatei.

După intrarea în război în august 1916, generalul Averescu intervine în sudul Dobrogei după înfrângerea de la Turtucaia, unde confuzia ordinelor dusese la pierderi inutile de vieți omenesti. Contraofensiva salvează pentru moment Constanţa, dar trupele sunt mutate pe frontul transilvan. Rețetă pentru dezastru, spune Averescu, din moment ce „se luau trupe de pe o frontieră pentru a le aduce pe alta, cârpind o spărtură, fără a se băga de seamă că se lăsa o alta şi mai gravă".

În iulie si august 1917, Alexandru Averescu conduce bătăliile de la Mărăști și Oituz care au oprit înaintarea germană spre Iași și spre Odessa. Dar aceste victorii nu au dus la eliberarea Bucureștiului așa ca regele îi cere să negocieze pacea cu Germania și Austro-Ungaria în calitate de premier. Inflexibil, Alexandru Averescu încheie doar acordul preliminar din martie 1918 de la Buftea, după care este înlocuit de filogermanul Marghiloman.

După război, popularitatea câștigată în tranșee îl propulsează pe Alexandru Averescu în politică. Demisionează din armată și înființează Partidul Poporului. Devine în două rânduri prim-ministru, dar în ambele cazuri sub tutelă liberală. În 1930, Alexandru Averescu ajută la revenirea în țară a lui Carol al II-lea, iar acesta îl recompensează cu titlul de mareșal. Din 1937 membru al Consiliului de Coroană, mareşalul Averescu acceptă în 1938 să fie ministru în guvernul patriarhului Cristea prin care Carol II a instaurat dictatura regală. Alexandru Averescu a murit la scurt timp și este înmormântat în cripta eroilor de la Mărăști.