TRIUMFUL UNEI NAȚIUNI. Destrămarea Imperiului Habsburgic și revoluția din Rusia au dus la recunoașterea Marii Uniri
Prăbușirea imperiilor multinaționale a dus la apariția a noi state indepedente. În Austro-Ungaria, naţiunile oprimate şi-au cerut dreptul la existenţă politică, iar în Rusia a izbucnit o revoluţie pentru drepturi civile care a devenit în câteva luni una radicală, bolşevică.
În ziua de 16 octombrie 1918, împăratul Carol I al Austriei anunţă printr-un „Manifest către popoarele mele credincioase" transformarea imperiului într-o federaţie de şase state: Austria, Ungaria, Cehia, Iugoloslavia, Polonia și Ucraina. Era însă prea târziu.
„A câştigat ideea dezmembrării, nu ideea confederalizării. Acest imperiu habsburgic nu s-a transformat într-o confederaţie pentru că a intervenit războiul, iar războiul a acutizat şi a radicalizat totul. Imperiul dispare. Nu se mai poate căuta o altă soluţie”, spune istoricul Ion Bulei.
Ungaria le propunea liderilor Consiliului Naţional Român din Transilvania un sistem administrativ asemănător cantoanelor elveţiene. Însă românii refuză şi încep pregătirile pentru Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Dar nici garanţiile Antantei din 1916, nici Proclamaţia de Unire de la 1 Decembrie 1918 nu au fost suficiente pentru recunoaşterea României Mari.
Admonestat la Paris pentru pacea separată cu Germania din martie 1918, premierul Brătianu s-a confruntat chiar cu riscul de a pierde Transilvania la masa tratativelor. România fusese exclusă din comisia care desena noile graniţe ale Europei.
În acord cu regele Ferdinand, Ionel Brătianu joacă atunci, din nou, marea carte a Armatei. Trupele României se opriseră pe Mureş ca să le permită ardelenilor să hotărască Unirea cu Vechiul regat în deplină libertate. Dar, în ianuarie 1919, când încep negocierile la Paris, armata română continua să înainteze spre vest. Pus în faţa faptului împlinit, Consiliul Inter-aliat a acceptat la 26 februarie 1919 o linie de-a lungul căii ferate Satu Mare-Oradea-Arad.
In momentul în care, în martie 1919, la Budapesta se instalează guvernul bolşevic al lui Bela Kun, Ionel Brătianu foloseşte argumentul suprem: numai armata română este capabilă să apere Europa de extinderea sovieticilor. Convinşi, marii învingători de la Paris dau undă verde intervenţiei, după care vor desena graniţa româno-maghiară asa cum este astazi.
„Armatei Române i se dă ordin să treacă la acţiune, luptele dintre trupele române şi trupele guvernului sovietic de la Budapesta au fost mult mai dure decât vorbim noi astăzi, cel puţin la începutul confrzuntărilor. Şi, în cele din urmă, din considerente strategice, Armata Română va ocupa Budapesta şi în felul acesta revoluţia bolşevică este înfrântă”, spune istoricul Alin Ciupală.
„Regimul din Ungaria a lui Bela Kun este în înţelegere cu regimul de la Moscova. Şi România este la mijloc. Reacţia ei militară din 1919 a fost importantă”, adaugă Ion Bulei.
Şi în privinţa Unirii cu Basarabia proclamate în martie 1918, siguranța oferită de armata română şi de regimul politic din Regatul României au fost argumente decisive. Dacă nu ar fi fost revoluţia bolşevică, liderii basarabeni ar fi înclinat spre independenţă, nu neapărat spre Unire.
„Ostaşi bolşevizaţi erau atinşi de această molimă a anarhiei, au provocat probleme cumplite populaţiei civile din Basarabia şi, într-un fel, şi acest factor a impulsionat adoptarea unor decizii importante care trebuiau să salvgardeze Basarabia, populaţia acesteia, de toate pericolele care pândeau din partea partidului bolşevicilor lui Lenin”, spune istoricul Ion Varta.
„Pentru că exista pericolul tăierii comunicaţiilor şi al aprovizionării cu muniţie şi alimente şi erau puse în pericol depozitele Armatei Române, Guvernul român a trimis trupe române în Basarabia. Spre jumătatea lunii ianuarie, trupele române au intrat în Basarabia”, povestește istoricul Dorin Dobrincu.
O astfel de desfăşurare a evenimentelor părea de neconceput la izbucnirea războiului, în anul 1914. O Rusie puternică nu ar fi acceptat alipirea Basarabiei şi Bucovinei la România.
„Spunea un om politic român, Petre Carp, că România a avut atâta noroc atunci încât nici nu avea nevoie de oameni politici. Pe bună dreptate a avut noroc pentru o Rusie care nu ar fi fost afectată de Revoluţie, ar fi discutat altfel cu aliaţii. România mare nu ar fi fost posibilă în graniţele în care s-a realizat”, spune Ion Bulei.
În vara lui 1920 are loc la Paris Conferinţa de Pace și puterile europene recunosc frontierele lărgite ale României. Regatul României începe să se consolideze - prin reforma agrară şi electorală şi în 1923 prin modernizarea Constituţiei. Singurul vecin care nu a recunoscut România Mare a fost URSS. Primul tratat politic cu Moscova a fost semnat după cel de-al doilea război mondial, când România era ocupată de trupele sovietice şi pierduse din nou Basarabia.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
